Aftode Anca Elena
Absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, specializarea Teologie Didactică şi a cursurilor de limbă neogreacă la Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic, locuieşte momentan în Piatra Neamţ şi unele dintre hobby-urile ei sunt: lucrul cu copii, călătoriile, lectura, studiul limbii greceşti, şofatul şi înotul.
Fodor Ana Alexandra
Absolventă a Facultăţii de Design de la Universitatea de Artă si Design din Cluj, are ca pasiuni crearea de obiecte, natura si petrecerea timpului în aer liber.
Gârţu Roxana

„Bună, sunt Gârţu Roxana, am 17 ani şi învăţ la Liceul de Arte «Victor Brauner». În această tabără am avut norocul să îmi descopăr abilităţile de a desena si a picta, prin urmare îmi voi continua studiile la acest liceu de artă la secţia design. Iubesc să desenez si să mă exprim desenând.”
Glavce Sabina Andreea
„ Îmi place să citesc şi să îi ajut pe cei din jurul meu. Iubesc copiii şi fac voluntariat în tabăra «Aripi de înger» deoarece regăsesc copilul din mine prin ei. De asemenea, sunt o persoană copilăroasă şi jucăuşă, de aceea îmi place în această tabără, unde copiii sunt plini de culoare. Locul acesta este plin de veselie, de energie şi îmi luminează inima chiar şi în zilele de ploaie.”
Herescu Silvana
„Am 16 ani şi învăţ la Colegiul Naţional «Calistrat Hogaş» din Piatra Neamţ. Sunt o fire prietenoasă, ador copiii, îmi place să petrec timpul cu prietenii şi să mă implic în activităţi de voluntariat. Vin în această tabără de mulţi ani, dar această perioadă îmi place cel mai mult, fiindcă pot fi voluntar.”
Horciu Emilian

„Am 20 de ani si am absolvit Liceul de Artă «Victor Brauner» din Piatra Neamţ. Am venit si anul acesta în Tabăra de creaţie «Aripi de Înger» în ideea de a petrece timp cu copiii si să încerc în acelaşi timp să-i
învăţ diferite activităţi. Este frumos atunci când observi oriunde în jurul tău numai copii bucuroşi şi energici. Îmi pare bine că pot fi aici şi vin de fiecare dată cu bucurie.”
Murariu Ştefan Rareş
„Am 18 ani şi sunt elev la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamţ. Am venit să fac voluntariat pentru a-i învăţa pe copii ce ştiu eu. Am fost şi anul trecut, am fost implicat în activităţile copiilor, mi-a plăcut şi am revenit”.
Romila Petronela Doruţa
„Am 17 ani şi învăţ la Colegiul Naţional «Gheorghe Asachi». Sunt o persoană sinceră, comunicativă şi îmi place să stau cu copiii, să am grijă de ei, de asta am şi ales să vin aici ca voluntar, având acasă doi nepoţi, am puţină experienţă. Vin aici de mult timp, de doi ani şi de fiecare dată învăţ câte ceva şi îmi fac mulţi prieteni.”
Sava Pavel:
„Mă numesc Sava Pavel, am 18 ani, sunt elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional «Calistrat Hogaş». Pasiunile mele sunt teatrul şi literatura. Am ales să fiu voluntar pentru a mă autodezvolta şi a contribui la evoluţia celorlalţi.”
Soponaru Bianca:

„Mă numesc Bianca Soponaru, am 21 de ani, am învăţat în Italia, la Roma. Am făcut trei ani de scoală profesională în grafică publicitară şi am urmat liceul comercial economic.
Am venit în tabără datorită faptului că m-a invitat părintele Munteanu, încă de acum doi ani. Aici am cunoscut multe persoane minunate cu care m-am împrietenit. Iubesc să lucrez cu copiii, de aceea revin anual ca voluntar.”





