”Ne-a învrednicit Dumnezeu să întâmpinăm şi anul acesta slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ca de fiecare dată, sălăşluirea Fiului lui Dumnezeu printre oameni aduce în suflete bucurie, pace şi nădejde. De la copii până la cei în vârstă, cu toţii suntem cuprinşi de taina cea negrăită a Întrupării, încercând a o trăi fiecare după putere: înălţând lui Dumnezeu doxologie în biserici, regăsindu-ne în jurul mesei şi a căldurii căminului, revărsând puţină alinare asupra celor sărmani sau aflaţi în suferinţă, ducând mai departe tradiţia strămoşească a colindatului”. (Extras din Pastorala la Nașterea Domnului 2013 – ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei)
Ziua de 25 decembrie – Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, a adunat în Biserica Sfinții Voievozi, Săvinești, Protopopiatul Roznov, județul Neamț, numeroși credincioși, dornici să participe la Sfânta Liturghie și să împărtășească împreună bucuria Nașterii Domnului.
Înainte de începerea slujbei, susținută de preotul paroh Petru Munteanu, corul ”Îngerașii”, sub îndrumarea Petronelei Baghiu, a încântat enoriașii, prezenți în biserică, cu sunetul duios al colindelor precum, ”O ce veste minunată”, ”Deschide ușa creștine” (după Nemuritorii), ”A sosit ziua cea Sfântă”, ”Raiule, grădină verde” dar și tradiționalul ”La mulți ani!”.
”Primiți cu colinda părinte?” au întrebat membrii corului ”Îngerașii”, subliniind astfel titlul acțiunii ”Primiți cu colinda” ce se desfășoară în cadrul campaniei ”Sărbători pentru fiecare”, inițiată de parohia Sfinții Voievozi din Săvinești în parteneriat cu Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești.
Părintele Petru Munteanu i-a primit cu brațele deschise, așa cum obișnuite să facă cu toți cei care trec pragul bisericii sale, răsplătindu-i pe ”Îngerași” cu dulciuri, jucării, cadouri oferite cu drag de cei binecredincioși și înmânate de Moș Crăciun, aflat și el în biserică.
La sfârșitul slujbei, corul bisericii ”Sfinții Voievozi”, format din câțiva enoriași ai parohiei, au adus și ei laudă Nașterii Domnului, intonând colinde ce au mângâiat sufletul celor prezenți.
”Hristos se naște măriți-L!
Hristos din ceruri întâmpinați-L!
Hristos pe pământ înalțați-vă!” (Cântarea 1, Canonul întâi al Nașterii)
Să nu uităm să fim buni creștini! Sărbători fericite!
Sursa: samariteanulmilostiv.ro