1 August

În această lună, în ziua întâia, pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci.
Era obiceiul la Constantinopol în această zi de a scoate Lemnul Sfânt al Cinstitei şi de-viata-facatoarei Cruci din palatul imperial în procesiune până la catedrala Sfânta Sofia, la care participau mulţime de preoţi şi diaconi, care o tămâiau pe tot acest drum. Procesiunea se oprea pe parcurs la o fântâna cu un baptisteriu, unde se făcea binecuvântarea apei, pestru ca apoi Sfânta Cruce să fie pusă pe masa altarului Sfintei Sofia. Din Marea-Biserica se făceau apoi, în fiecare zi, până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, precesiuni în cartierele oraşului, pentru a purifica aerul şi a-i proteja pe locuitorii capitalei de epidemiile ce se puteau răspândi cu repeziciuni la acea epocă şi mai evea pe caidurile din luna august. Astfel, după ce a folosit toturor celor care au cinstit-o cu credinţă, Sfânta Cruce era repusă în palatul împăratului.

Astăzi începe Postul Adormirii Maicii Domnului, care durează două săptămâni, până la 15 august, şi este asemănător, ca rânduiala, cu cel al Postului Mare (Postul Paştilor).

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şapte Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie,

Eleazar, Evsevona, Ahim şi Marcel, a Maicii lor Solomonia şi a dascălului lor Eleazar.

Aceşti sfinţi martiri au trăit sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 i.Hr.) care, după ce a adus în sclavie poporul evreu, a încercat să constrângă pe fiii lui Israel să îşi renege obiceiurile moştenite de la Părinţii lor, pentru a-i face să adopte moravurile păgâne(Rezumat al textului ÎI Macabei 6-7, precum şi istorisirea apocrifă intitulata a IV a Carte a Macabeilor care uneori este transmisă sub numele lui Flavius Iosif). În acest scop, el decreta ca toţi trebuiau să mănânce carne de porc, animal al necurăţiei, interzis de Lege (cf. Levitic 11 :7-8).

Mai întâi au încercat să îl constrângă pe dascălul Eleazar (După unii, el era Preot), deschizându-i-se gura cu forţa. Dar bătrânul Sfânt scuipa cu dispreţ îmbucătură. Rămânând surd la îndemnurile celor care îl sfătuiau să se prefacă a se supune pentru a-şi salva viaţa, el le răspunse : „La vârsta noastră, nu se cuvine să ne prefacem, de teamă că mulţi tineri, văzând pe Eleazar că ar adopta moravurile străinilor la 90 de ani, să nu se rătăcească şi ei, din cauza mea şi a prefacerii mele, şi asta numai pentru un capăt de viaţă. Aş atrage astfel asupra bătrâneţii mele pângărire şi necinste, şi chiar scăpând în prezent de pedeapsa oamenilor, nu aş evita, viu sau mort, mâinile Atotputernicului.” Vorbind astfel, se duse de-a dreptul să se dea supliciului rotii. În chinuri, arata bravura unui tânăr luptător şi stârnea admiraţia călailor. Fiind pe punctul de a muri, el declara zâmbind : ” Domnului, care deţine Sfânta Ştiinţa, îi este evident că, putând scăpa de la moarte, îndur sub bici dureri crude în trupul meu, dar că în sufletul meu le sufăr cu bucurie din cauza fricii pe care El mi-o inspiră „. Şi îşi dădu sufletul.

Şapte fraţi, care fuseseră învăţaţi de Eleazar în tradiţia poporului lor, fura arestaţi şi se prezentară înaintea regelui, asemeni unui cor armonios, în mijlocul căruia se ţinea mama lor. Un singur lucru conta pentru ei : ca acest cor, în număr de şapte, număr sacru, binecuvântat de Dumnezeu, să nu fie distrus de căderea vreunuia dintre ei. Şi se încurajau unul pe altul la mărturisire, prin cuvinte ca acestea : „Dacă nu murim acum, va trebui oricum să murim într-o zi. Să facem din necesitatea naturii o ocazie de cinstire” (Cf Sfântul Grigore Teologul, Elogiul Sfinţilor Macabei, 7, PG 35, 924).. Suveranul ceru să fie instalate înaintea lor instrumentele de tortură şi încerca să îi convingă ; dar, triumfând în fata argumentelor sale printr-o filozofie de inspiraţie divină, ei îi răspunseră prin glasul celui mai în vârsta :

” Suntem gata mai degrabă să murim decât să călcăm Legea Părinţilor noştri ! „.

Antioh, ieşindu-şi din fire, dădu ordin să i se taie limba acestui impertinent, apoi să îi fie smulsă pielea şi să îi fie tăiate extremităţile membrelor. Supus chinurilor roţii, apoi întins pe jăratec, el declara : ” Tăiaţi-mi mâinile şi picioarele, ardeţi-mi carnea, rupeţi-mi articulaţiile ! Prin toate aceste chinuri, vă voi demonstra că fiii Evreilor sunt de neînvins când este vorba de virtute ! „.

Transfigurat de foc, părea de nezdruncinat şi îşi duse la capăt mărturisirea fără să scoată măcar un geamăt, în timp ce mama şi fraţii săi, încurajaţi de acest spectacol, se rugau lui Dumnezeu să le acorde cinstea de a muri în mod destoinic, asemeni lui.

Apoi cel de-al doilea fu supus chinurilor. Cu unghii de fier îi fu tăiată bucăţi carnea apoi fu întins pe o catapultă. Gata să îşi dea sufletul, strigă, în limba ebraică : ” Nebunule, ne scoţi din viaţa aceasta, dar Regele lumii ne va învia pentru viaţa veşnică, pe noi care murim pentru legile lui „. Al treilea îşi prezenta cu îndrăzneală mâinile sale călaului declarând că avea încrederea că îşi va regăsi membrele în viaţa viitoare. Muri în chinurile rotii.

Al patrulea ceru tiranului să găsească cele mai groaznice chinuri, pentru a-i demonstra că era gata să rivalizeze în cutezanţa cu fraţii săi ; înainte de a-i fi smulsă limba, spuse : ” Chiar dacă mă lipseşti de organul care îmi serveşte vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tăcuţi. Cât de dulce e să fii schilodit pentru Dumnezeu ! „.

În grabă de a triumfa la rândul său, al cincilea se prezentă el însuşi torţionarilor. Următorul fu dat chinurilor rotii iar când fu străpuns strigă :

” Ştiinţa pe care o deţinem noi din cucernicie este de neînvins !

Aceşti atleţi de valoare îşi sacrificară astfel vieţile unul după altul, arătând ca raţiunea iluminată de credinţa poate nu doar să pună stăpânire peste patimile sufletului, dar şi că ea triumfa în fata suferinţelor şi a morţii, căci procura siguranţa vieţii veşnice şi neîntinate.

Mama lor, Solomonia, asista la chinurile fiilor săi şi, nelăsându-se nici pe

departe pradă durerii, cerea fiecăruia dintre ei, în limba Părinţilor săi, să îndure plini de curaj încercarea în Numele Domnului şi în speranţa reînvierii.

Ea le spunea : ” Nu ştiu cum aţi ajuns în pântecele meu ; nu eu v-am dat viaţa şi mintea ; nu eu am organizat elementele din care sunteţi făcuţi fiecare dintre voi. De aceea, Făcătorul lumii, care i-a plămădit pe oameni şi care este izvorul fiecărui lucru, vă va da, cu mila lui, şi mintea şi viaţa, pentru că voi vă dispreţuiţi voi înşivă din cauza Legilor sale ”. Cât cel mai tânăr dintre cei şapte fraţi era încă în viaţă, tiranul îi făcu tot felul de promisiuni şi, chemând-o pe mama lui, îi ceru să îşi convingă fiul să îşi salveze viaţa. Trecând peste orice ataşament trupesc, Solomonia se aplecă asupra tânărului băiat şi îi ceru dimpotrivă să sufere toate durerile, pentru că ea să îl poată regăsi, cu fraţii săi, în Împărăţie.

Însufleţit de un nou elan, fiul său începu atunci să îl blesteme pe tiran, prezicându-i că avea în curând să sufere dreaptă pedeapsa pentru mândria să. Şi încheie rugându-se că sacrificiul sau şi al fraţilor săi să împace mânia cerească dezlănţuită împotriva poporului opresat. Antiohius, rănit în amorul propriu, se dezlănţui împotriva Sfântului Mucenic cu şi mai multă cruzime decât împotriva celorlalţi. În fine, după ce acesta din urmă îşi dădu sufletul cu slavă, Solomonia fu la rândul ei schingiuita şi plecă să îşi regăsească fiii în corul Sfinţilor Mucenici (După IV Mac. 17:1 ,ea se arunca singura în foc, înainte de a fi apucata de calai. Preţioasele sale Moaşte sunt cinstite astăzi în biserica Patriarhatului de la Constantinopol). Căci deşi au mărturisit înainte de venirea lui Hristos, aceşti Sfinţi Mucenici nu sunt cu nimic mai prejos celor care au urmat Domnului retrăindu-i Patima revigorantă, căci credinţa în Hristos, care sălăşluia deja în ei prin speranţa reînvierii, e cea care îi făcu să depăşească orice ataşament la cele pământeşti (Cf. Sf. Grigore Teologul, PG 35, 913).

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor noua Mucenici care au mărturisit în Perga Pamfiliei: Leontie, Attu, Alexandru, Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Cătun şi Evcleu.

Aceşti sfinţi au trăit în vremea împăratului Diocletian şi a ighemonului Flavian, în Perga Pamfiliei, fiind creştini de la moşii lor. Mineu era teslar, iar ceilalţi plugari. Având ei toţi acelaşi gând, şi bun sfat sfătuindu-se, s-au dus la chinurile muceniciei, socotind toate ale lumii deşarte. Şi sosind la capiştea Artemidei, într-o noapte au stricat toţi idolii câţi erau acolo. Pentru acest lucru au fost prinşi, şi bătuţi rău şi chinuiţi în felurite chipuri. Iar fiind daţi la fiare ca să-i mănânce, şi acelea cu blândeţe venind la ei, s-au mirat toţi de aceasta, şi strigau: Mare este Dumnezeul creştinilor. Atunci la porunca ighemonului li s-au tăiat capetele, şi aşa s-a plinit mucenicia lor.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Papa cel tânăr, care în sac băgat şi legat la gură şi în mare aruncat s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eleazar, care s-a săvârşit ars cu foc.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Chiriac, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct, care să săvârşit fiind îngropat în gunoi.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Mini, Mineu şi ceilalţi, de la Viglentie, aproape de poarta de Tetrapilu Halcu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.