1 septembrie, Sf. Simion Stâlpnicul, Cuv. Simeon Stâlpnicul şi mama sa Marta, începutul Anului Nou bisericesc

Simion Stâlpnicul reprezintă un alt stâlp al pământului, care, ca şi Iuda, este respectat cu sfinţenie. Spre deosebire de sfântul demonic, Simion Stâlpnicul este însă un apărător, un mucenic, prin sacrificiul de sine contribuind astfel la binele universal. Aşa cum se întâmplă adesea în tradiţiile populare, explicaţia fenomenului tipic este dată prin (false) analogii ale numelui acestuia cu reprezentări mai mult sau mai puţin asemănătoare. Astfel, în textul hagiografic, cuvântul stâlp semnifică o construcţie înălţată, un foişor, turn de pază ş.a., iar nu un ‘element de construcţie din lemn, piatră etc. servind la susţinerea unei clădiri’. Astfel este posibilă imaginea în care sfântul este într-adevăr unul dintre pilonii (stâlpii) de susţinere ai pământului, generată la rândul ei de credinţele din care aflăm că sfântul la rândul lui a stat pe un stâlp, toată viaţa, şi, mai mult, într-un picior (o altă ipostază a stâlpului!), generându-se astfel imaginea unei axe ce reunea, prin intermediul sfântului protector, pământul şi cerul. Aşa se explică şi posibilitatea sfântului de a produce cutremure, precum şi influenţarea, prin analogie, a altor stâlpi sau temelii ale casei („se ţine ca să nu se dărâme casele de pe temelie”; „dă stâlpul de la horn jos” ş.a.). Şi, făcându-se referire la suferinţele sfântului, autoexilat pe acest stâlp de tortură, ziua este respectată pentru a nu le înţepeni oamenilor picioarele sau pentru a nu şchiopăta; în cel mai rău caz, „cine face treabă se face stâlp de piatră”!
Fiind prima zi a anului nou bisericesc (anul biblic), în această zi se puteau obţine informaţii importante privitoare la starea vremii. Este şi ziua în care păsările cerului (cu deosebire vrăbiile) îşi primesc ofrandele, deoarece este timpul în care se încheie socotelile.

Începutul Anului nou bisericesc. Dumnezeu, Împăratul veacurilor, ce a pus vremile şi anii întru a sa putere, a aşezat spre slava sa şi spre folosul omenirii felurite praznice. Poruncă a dat în vechiul aşezământ ca să se prăznuiască într-adins luna lui septembrie la-nceputul anului, ca popoarele, îndulcindu-se de rodurile câmpului, cu mai multă dragoste să slujească bunului Dumnezeu (Vieţile sfinţilor, I, p. 1)
Cuv. Simeon Stâlpnicul şi mama lui Marta. În părţile Kilichiei este un sat, ce se numeşte Sisan; într-acela vieţuiau părinţii acestui cuvios, creştini fiind, Susotion şi Marta, cărora le-a dat Dumnezeu pe acest binecuvântat rod, pre care l-au numit Simeon şi, după obiceiul creştinesc, prin baia botezului l-au spălat. Deci se creştea pruncul nu întru învăţătura cărţii, ci în simplitate şi în nerăutate (…).
1 septembrie
Iar când prin toate părţile a eşit pentru dânsul vestea, se adunară la dânsul toţi, unii ducându-şi la dânsul pe bolnavii lor, iar alţii bolnavilor ce zăceau acasă le cerea sănătate, alţii de ispite şi de necazuri cuprinşi fiind, alţii de draci munciţi. Supărându-se fericitul de o cinstire ca aceea şi de neodihnă, şi-a aflat un străin chip de scăpare din gâlcevile omeneşti. Pentru că a gândit să-şi zidească un stâlp şi pre dânsul să stea, ca aşa să nu poată cel ce venea a se atinge de dânsul. Deci a zidit stâlpul şi pre dânsul o chiliuţă strâmtă, de doi coţi, şi acolo suindu-se, petrecea în post şi în rugăciuni, şi-a fost întâiul stâlpnic.
Şi când a murit s-a suit patriarhul cu episcopii pe stâlp, şi luând cinstitele moaşte, le-au pogorât jos şi le-au pus lângă stâlp, plângând tot poporul. Ci şi mulţimea păsărilor, precum de toţi se vedea, împrejurul stâlpului zburând striga, ca şi cum ar plânge pentru sfârşitul unui luminător ca acesta al lumii… (Vieţile sfinţilor, I, pp. 17; 29-30; 54)

Tradiţii: Simeon Stâlpnicul e cunoscut ca sfânt, cel ce a primit în braţe pe Domnul Iisus (Speranţia, III, f. 6). ♦ Se serbează de locuitori cu credinţa că el duce pe om de la pământ la cer pe scară (Speranţia, VII, f. 270). ♦ Oamenii, fiind răi, Sf. Simion a voit să-i omoare, dar Dumnezeu a zis – mai lasă-i (Speranţia, VII, f. 160). ♦ Sf. Simion ţine cerul şi pământul, adică stâlpii pământului ce stau pe peştele din mare. De aceea ziua lui se serbează ca zi de mare primejdie. Sf. Simion se numeşte Stâlpnicul pentru că toată viaţa a stat într-un picior pe un stâlp înalt şi cu mâinile ţinea pământul să nu cadă; mamă-sa niciodată nu l-a văzut la faţă, pentru că nu vroia să coboare (Pamfile, 1997, p. 169). El a murit pe stâlp cu ochii în soare (Speranţia, VII, f. 93 v). ♦ Simion Stâlpnicul ţine ceriul şi pământul, el e pe vânt, poartă vânturile. El are aşa o bute şi, când ştie el, îi dă drumul vântului din bute. Zice că el a fost avut un copil şi a murit. El de jale mare s-a mâniat pe Dumnezeu şi n-a vrut să deie drumul vântului în lume, zicea: „Mi-ai luat tu copilul, n-am să dau nici eu la lume vânt!” Ce l-a rugat Dumnezeu, ce a trimis pe alţi sfinţi, dar el nu vroia, şi pace. „Nu m-a ascultat el pe mine când l-am rugat să nu-mi ia copilul, nu am să-l ascult nici eu!” Amu se făcuse aşa pe lume, că nu mai puteau trăi oamenii de necurăţenii şi de boli, căci vântul e ca o scăldătoare, curăţă totul. A venit până la atâta că a trimis Dumnezeu pe toate dobitoacele, până şi pe paseri a trimis la el. Vine rândul şi la cocoş; merge şi cocoşul: „De ce nu dai drumul vântului, Sfinte Simioane, căci uite-te ce rău e pe lume?” „Nu dau, pentru că mi-a luat Dumnezeu copilul, am să-i fac şi eu!” „Ara, ce poznaş mai eşti, pentru aceea nu-i dai drumul? Da mie câţi copii mi-a luat Dumnezeu; dacă aş sta şi eu să mă mânii ca d-ta, ce ar mai fi? Dară mie nici nu-mi pasă; dacă moare unul, fac altul în loc!”, şi ia un pui şi-i suceşte capul. „Vezi ce-am făcut? Încă azi fac altul şi până în trei săptămâni vei vedea ce pui am să am! Ia, aşa fă şi d-ta!” Sf. Simion se uită la cucoş şi începu a râde: „Că bine zici, pe nimene n-am ascultat, dar pe tine am să te ascult”, şi a luat şi a dat drumul la vânt. Dar şepte ani de zile vânt nu fusese prin lume, cât a jălit el copilul lui. Şi de aceea, când moare cineva, se jăleşte şapte şi pe urmă se uită. Dumnezeu, după ce i-a făcut cucoşul treaba asta, l-a chemat la dânsul şi i-a zis: „Pentru că mi-ai făcut tu aşa un bine, îţi dau de la mine ca să poţi ţinea patruzeci de femei şi prin sat să îmbli”, şi de atunci e cucoşul aşa de voinic (Niculiţă-Voronca, I, p. 301). ♦ Sf. Simion a vrut să fie sfânt şi a stat pe stâlp un an de zile, într-un picior, rugându-l pe Dumnezeu să nu plouă în acest timp. În ziua aceea merg păsările şi-l ciupesc (Niculiţă-Voronca, I, p. 286). ♦ De Sf. Simion Stâlpnicul merg vrăbiile să-i facă boierescul, iau din toate pâinile în cioc, zic unii; alţii zic că merg la măsură. Undeva, într-o vizunie de munte sau codru, este o babă, împărăteasa tuturor păsărilor. In ziua aceea merg toate păsările la dânsa şi ea le măsoară cu dimerlia, numai vârful îl rade şi acela zboară înapoi, iar celelalte îi rămân, să-i fie de hrană babei peste an. De aceea în ziua de Sf. Simion nu-i găsi o vrabie, să dai un galben (Niculiţă-Voronca, I, p. 288).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Se ţine pentru roada pământului (Speranţia, VII, f. 350 v).
Apărător de rele şi durere: Când nu e destul de serbat de oameni, produce cutremure, tempeste ca răzbunare (Speranţia, VI, f. 224). ♦ Se ţine ca să nu se dărâme casele de pe temelie (Speranţia, V, f. 40 v). ♦ Cine nu-l serbează îi dă stâlpul de la horn jos şi cu chipul ista i se poate întâmpla mare nenorocire (Speranţia, VIII, f. 286). ♦ Cine face treabă se face stâlp de piatră (Speranţia, VIII, f. 166). ♦ Nu se lucrează ca să nu le înţepenească picioarele (Speranţia, III, f. 194 v). ♦ Ca să nu se îmbolnăvească, să ameţească sau să şchiopăteze oamenii (Speranţia, VII, f. 102). ♦ Pentru a fi feriţi de întâmplări primejdioase (Speranţia, VI, f. 59). ♦ E rău de lovituri (Speranţia, II, f. 86 v). ♦ Se ţine de femei, că e rău de boale femeieşti (Speranţia, VIII, f. 143 v). ♦ Se ţine spre a nu se naşte copiii şi animalele nenaturale (Speranţia, VI, f. 181 v). ♦ Se ţine pentru gângăniile care supără pe om în casă – ploşniţi, purici etc. (Speranţia, VIII, f. 73 v). ♦ Se ţine pentru paza pomilor în contra omizilor (Speranţia, IV, f. 154 v). ♦ În această zi nu se taie, căci se crede că se taie spicele de la grâu (Speranţia, VI, f. 259 v). ♦ Se ţine pentru foc (Speranţia, VII, f. 204).
Despre muncile câmpului: Din această zi încep a se culege merele (Speranţia, VIII, f. 132 v). ♦ În mere de stejar (gogoşi de stejar) cine ştie să caute în ziua de Sf. Simion, e ca şi cum ar căta în zodie. De va fi viermele din măr zburat, are să fie anul sec, de va fi cu aripi, va fi anul de mijloc, dar de va fi încă fără aripi, va fi bogat, roditor (Niculiţă-Voronca, I, p. 286). ♦ Se crede că dacă se arată după ziua Sf. Simion Stâlpnicul gâzele roşii, numite văcuţele Domnului, săcările şi usturoiul vor fi mănoase (Gorovei, 1995, p. 19).
Despre vreme: Sf. Simion ţine anul (anul nou bisericesc): cum e ziua lui, aşa e tot anul. Dacă dimineaţa este ploioasă, va fi primăvară ploioasă. Dacă la amiază e frumos, va fi anul bun. Dacă toată ziua e ploaie sau soare, va fi tot anul ploios sau secetos. Dacă Sf. Simion este posomorât, toamna e rea şi oamenii nu-şi pot strânge recoltele. Dacă va tuna în această zi, va fi toamnă lungă (Pamfile, 1997, pp. 169, 170).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român