10 februarie, Haralambie de ciumă, Sfântul Sfinţit Mc. Haralambie, Sf. Mc. Valentina

Patron tradiţional al Ciumei (mult mai important ca Sf. Tănase, ocazional asociat acestui demon al bolii), Sf. Haralambie apără în general de boli în cursul anului ce vine. Este protector atât al oamenilor, cât şi al animalelor. Prin asociere cu sărbătoarea începutului de februarie, este considerat şi patron al insectelor.

Sf. Sfinţit Mucenic Haralambie. În cetatea Magnesia vieţuia sfântul episcop Haralambie; el învăţa pre popoare cuvântul lui Dumnezeu, povăţuindu-i la calea mântuirii. În acea vreme mulţi alergând la sfântul, se botezau, mărturisindu-şi păcatele, şi cei bolnavi de diferite neputinţe primeau tămăduiri.
Iar după ce a murit, ajuns în ceruri, sfântul Haralambie a zis: „Mare este taina aceasta Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoşata ta slavă. Doamne, de este Ţie cu plăcere, mă rog să dai slavă numelui tău, ca oriunde se vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile, ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, cum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor… O! Doamne Dumnezeul meu! varsă preste toţi darul tău şi îi izbăveşte de boala ciumii” (Vieţile sfinţilor, VI, PP. 333, 340-341, 360-361).

Sf. Mc. Valentina. Sfânta muceniţă fecioară, care a pătimit pentru Hristos în Palestina, pe vremea împărăţiei lui Maximian, de la Firmilian ighemonul (Vieţile sfinţilor, VI, p. 376).

Tradiţii: Se ţine pentru că ar fi beiul (şeful) sfinţilor (Speranţia, VI, f. 259). ♦ Îl închipuie ca pe un schelet; el umblă cu o coasă şi o seceră la omenire şi, dacă nu-l ţii, la o boală ori o slăbiciune, ceva, îţi retează zilele cu coasa (Speranţia, VIII, f. 76). ♦ Oricare om ţine ziua Sf. Haralambie prin post şi nelucrare, de acela nu se apropie nicio boală în decursul anului. Sf. Haralambie ţine Ciuma (Moartea) legată în lanţ, şi numai atunci o sloboade, când oamenii nu serbează ziua lui. Şi Ciuma, care are aripi şi o sabie lată în mână, cum se vede scăpată din lanţul în care e ferecată, îndată aleargă la oamenii ce nu-i ţin ziua Sf. Haralambie şi pe toţi îi omoară (Marian, 1994, I, pp. 191, 192). ♦ Sf. Haralampie s-a fi întâlnit într-o zi cu Ciuma, care umbla pe pământ şi aducea foarte multă stricăciune la omenire. Şi Ciuma, cum a văzut pe Sf. Haralampie, îndată s-a repezit asupra lui, voind numaidecât să-l înghimpe şi să-l omoare. Însă Sf. Haralampie, prinzând-o şi legând-o cu un lanţ greu de fier, a început a o bate şi a o chinui până ce s-a săturat. Şi tot aşa o ţine el pana in ziua de astăzi (Candrea, 1999, p. 170). ♦ Sfântul Haralambie, care fusese dintr-întâi cioban la oi, a învăţat de la un doftor lecuirea tuturor felurilor de boli şi, tămăduind oamenii fără plată lumea l-a făcut sfânt. Ivindu-se însă într-un rând Ciuma, oamenii au început să moară cu droaia şi, în puţină vreme a rămas singur, singurel. Dumnezeu i-a dat atunci sfântului Haralambie Ciuma în seamă. De atunci el ţine Ciumele de păr, ca să nu-şi mai facă de cap, cum şi-au făcut cu ai lui. Câteodată le scapă, şi atunci Ciumele se repede în lume ca lupii între oi. Deosebirea este numai că lupul omoară cât omoară şi se duce în vreme ce Ciuma ia de-a rândul, şi pe bun şi pe rău, până bagă Sf. Haralambie de seamă şi o strange din nou din lume, înhăţând-o de păr (Candrea, 1999, p. 170). ♦ Ciuma este o dihanie nevăzută, cu un picior de vacă şi unul de om, cu coarne şi cu coase în mână, cu care seceră sufletele vitelor şi ale oamenilor (Speranţia, f. 242 v). ♦ Sfântul Haralambie a lăsat cu limbă de moarte că unde se va găsi o bucăţică din trupul lui, locul acela să fie în veci ferit de ciumă (Candrea-Densusianu, pp. 188-189). ♦ Haralambie se ţine de lovituri de moarte. Acest sfânt ţine Moartea legată în lanţ, care, dacă ar fi slobodă, ar prăpădi lumea (Speranţia, I, f. 412 v). ♦ Haralambie e o zi primejdioasă. Se crede că el e sfântul care ia sufletul omului. De aceea celui care lucreaza îi iese sufletul cu chinuri (Speranţia, IV, f. 168). ♦ Haralambie se ţine pentru că e stăpânul supreme al Morţii şi cum va porunci el, va chinui pe omn în mod mai blajin sau mai fioros, desfăcându-i cu ciocanul şi cu coasa toate încheieturile în minutul morţii (Sperantia, VIII, f. 38 v). ♦ Lui Haralambie i-a dat toate boalele şi le trimite la cine vrea. El umblă cu boalele şi dacă lucrează cineva, sfântul trimite câte o boală asupra lui (Speranţia III, ff. 55 v, 105 v). ♦ El strânge toate bolile din lume, iar Sf. Varvara le ţine închise sub o piatră mare (Speranţia VI, f. 181). ♦ Haralambie se serbează pentru ferirea paserilor şi a vitelor de curte de diferite boale. O fată din Şuşiţa se dusese cu porcii pe islaz în ziua de Haralambie şi luase custura cu dansa ca să lucreze. De atunci s-a pomenit oarbă, cu toate că ochii i-au rămas buni, limpezi şi frumoşi. Lumea presupne asta ca o pedeapsă şi aşa că de o vreme încoace păzeşte cu sfinţenie pe Sf. Haralambie (Speranţia, I, f. 144 v). ♦ Haralambie e stăpânul insectelor (Speranţia, I, f. 76 v). ♦ Se ţine pentru minunile sale (Speranţia, VI, f. 169 v).
Obiceiuri: Se fac turte şi se împart pe la vecini (Speranţia, VI, f. 15 v). ♦ Se dă de pomană colivă, pâine, lumânări (Speranţia, VII, f. 35). ♦ Dau de pomană lumânări şi covrigi (Speranţia, VII, f. 164 v).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: În această zi se obişnuieşte să se facă agheasmă, adică plătesc preotului ca să le sfinţească apa, care e bună pentru felurite boli; o parte din apă este băută cu o parte se spală, parte o dau vitelor de băut sau stropesc cu dânsa vitele, grajdurile, şurile iar restul îl aruncă prin fântâni (Marian, 1994, I, pp. 194). ♦ Se stropesc cu apă sfinţită în special grădinile, anume ca să nu facă pomii viermi şi omizile să nu mănânce varza. Unele femei fac un colăcel, pe care-l coc înainte de răsăritul soarelui, singur în cuptor. După ce s-a copt, îl scot afară şi-l rup în bucăţi, şi apoi îl azvârl în cele patru puncte cardinale. Aceasta înseamnă că dau mâncare la toate gujuliile din lume (Marian, 1994, I, pp. 194, 195). ♦ Se duce colivă la biserică sau grâu curat, ale cărui boabe, după sfinţire de către preot se păstrează spre a fi date, vara, la păsări şi în special la găini, ca să nu mai moara de boală (Muşlea-Bârlea, p. 352). ♦ Oamenii duc colaci la biserică. Opresc o parte din colac, din care mănâncă când sunt bolnavi (Speranţia, III, f. 11 v). ♦ Se împărţesc colăcei şi turte dulci cu miere, ca să se îndure sfântul şi să nu dea drumul ciumei din lanţ (Speranţia, VI, f. 179). ♦ Multe femei gătesc câte o găină şi o dă de pomană în cinstea acestui sfânt (Speranţia, II, f. 40 v). ♦ Haralambie se ţine de femei care au friguri zălogite. Fac colaci la biserică, îi pomeneşte popa şi-i ia de-i mănâncă sub un pom (Speranţia, II, f. 172 v). ♦ Cu colivă sfinţită ung pomii pe tulpini ca să nu se usuce în timpul verii (Speranţia, III, f. 154 v). ♦ Se ţine pentru a scoate pe diavolul din om (Speranţia, III, f. 209 v).

Apărător de rele şi durere: Haralambie este purtătorul boalelor şi cine nu-l serbează se îmbolnăveşte (Speranţia, II, f. 225 v). ♦ Sf. Haralambie se ţine, nu se lucrează, fiindcă îi apără contra morţii găinilor, sau ciuma paserilor de curte (Speranţia, I, f. 130). ♦ Se ţine pentru păsări. Cine nu-l ţine, îi ia uliul păsările (Speranţia, II,f. 125 v). Cine ţine această sărbătoare, are parte de de cai buni, sănătoşi, care trăiesc (Speranţia, III, f. 166 v). ♦ Se ţine ca să nu şchiopăteze (cotonogească) vitele (Speranţia, VII, f. 101 v). ♦ Haralambie se ţine ca să nu mănânce lupii vitele (Speranţia I, f. 196) ♦ Se ţine pentru ca păsările să nu prade vara grâul (Muşlea-Bârlea, p. 352) ♦ Se ţine pentru a feri semănăturile de mălură sau tăciuni (Speranţia, II, f. 81). ♦ Se ţine pentru câmp, ca sa nu-i strice gândacii şi viermii munca (Speranţia, II, f. 211) ♦ Unele femei se dezbracă în pielea goală şi înconjură casa de trei ori, întâia oară dimineaţa, a doua oară la amiază, a treia oară seara pentru ca diavolul să nu se apropie de casă (Marian, 1994, I, p. 195). ♦ Sf. Haralambie e cu lanţul; nu se lucrează, că e râu de spânzurătoare (Speranţia, II, f. 132 v).

Despre vreme: Dacă plouă în ziua de Sf. Haralambie, plouă apoi după aceea patruzeci de zile dupăolaltă (Marian, 1994, I, p. 195).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român