Sf. Apostol şi Evanghelist Matei. Fiul lui Dumnezeu, unul fără de păcat, care a venit pe pământ cu asemănare omenească, ca să mântuiască pre oamenii cei păcătoşi, trecând prin Kapernaum, a văzut un om şezând la vamă, care se chema Matei, şi a zis către dânsul: „Vino după mine”.
Vameşul auzind aceasta, nu numai cu urechile trupeşti, ci şi cu cele sufleteşti, îndată s-a sculat de la vamă şi, lăsând toate, a urmat lui Hristos. Dintr-acea vreme sfântul Matei s-a făcut ucenic şi următor lui Hristos şi s-a învrednicit a fi cinstit între cei doisprezece apostoli. Iar după primirea Sfântului Duh, sfântul Matei, mai nainte decât toţi ceilalţi evanghelişti, a scris evanghelia în limba jidovească, pentru acei dintre jidovi cari crezuse; şi a scris-o după opt ani de la Înălţarea Domnului (Vieţile sfinţilor, III, pp. 714, 716-717).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român




