17 martie, Alexe boje, Alexiile, Teple Alexie, (Sf. Alexie, Omul lui Dumnezeu cel cald), Ziua Şarpelui, Ziua Peştelui, Alexiile – Corn înflorit, Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, Sf. Mc. Marin

O altă zi ce poate fi considerată începutul primăverii este prin excelenţă momentul renaşterii la viaţă a vieţuitoarelor mărunte, închise ritual în pământ la Ziua Crucii (14 septembrie). Alexie, omul lui Dumnezeu cel cald (dătătorul de căldură, de viaţă) este în acelaşi timp patron şi pedepsit, legat pe viaţă de insectele pe care, dintr-o curiozitate nesănătoasă, le-a adus pe pământ, deschizând o nouă cutie a Pandorei. Prefăcut în cocostârc (să nu uităm că acum e şi momentul întoarcerii berzelor; al cocostârcilor), este condamnat să le adune mereu, până în momentul în care insectele trebuie să părăsească obligatoriu pământul, adăpostindu-se la căldură, sub el. Tot acum, pământul se deschide şi pentru şerpi, care cunosc cea de-a doua mare sărbătoare. Oamenii, pentru a fi feriţi de şerpi în anul ce vine, trebuie să nu le rostească numele, să nu se gândească la ei, să nu pună mâna pe instrumente ce amintesc de ei prin formă etc. Indiferent de dăunători, oamenii trebuie să-şi afume gospodăriile sau să le ocolească ritual cu ajutorul unui clopoţel sau al unui lanţ de fier; ridicând astfel o barieră de netrecut.
Tot în categoria începuturilor putem include şi Ziua Peştelui (ecouri avem şi de 9 martie). Sf. Alexie este cel care dă drumul peştilor din apele subterane, dar şi cel care poate aduce pescarilor recunoscători recolte bune.

Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu. Pe vremea drept-credincioşilor împăraţi Arcadie şi Onorie, s-a născut în Roma cea veche Alexie. Scriptura dumnezeiască învăţând-o bine, s-a făcut înţelept tânărul; şi socotind deşertăciunea lumii, şi-a pus în gând să se lepede de bunătăţile cele vremelnice ale acestei vieţi, ca să moştenească pe cele veşnice (Vieţile sfinţilor, VII, p. 626). Fuge de acasă chiar în noaptea nunţii şi locuieşte, neştiut de nimeni, în cetatea Edesa, lângă o biserică închinată Fecioarei Maria. Trăieşte în asceză aspră şi devine cunoscut în cetate pentru harul său. Fuge de slava omenească şi se urcă într-o corabie cu destinaţia Tars, dar, datorită unei furtuni, corabia îl aduce înapoi în Roma natală. Se hotărăşte să petreacă în casa părinţilor săi ca un necunoscut, căci, datorită postului şi vieţii aspre, chipul îi era de nerecunoscut. Îşi construieşte o colibă în apropierea locuinţei părinteşti şi trăieşte aici timp de şaptesprezece ani, batjocorit chiar de slugile tatălui său.
Cunoscându-şi dinainte ziua morţii, întocmeşte o scrisoare în care îşi descrie viaţa, care va fi găsita pe pieptul său, printre zdrenţe, de către părinţi (Dicţionarul, p. 21).
Sf. M. Marin. Sfântul Mucenic Marin de sabie s-a săvârşit pentru Hristos (Vieţile sfinţilor, VII, p. 646).

Tradiţii: Alexe Boji, fiind sătul de iarnă, a luat un tăciune aprins şi l-a înfipt în zăpadă. Atunci zăpada s-a topit şi astfel s-a făcut primăvară; de aceea oamenii aşteaptă cu nerăbdare această zi (Speranţia, VII, f. 252).  Dumnezeu, vrând să facă un bine oamenilor, a strâns toate insectele dăunătoare şi le-a pus într-o cutie, pe care i-a dat-o lui Alexie să o arunce în mare. Acesta, curios, a deschis-o şi toate insectele s-au împrăştiat în lume. Şi de atunci nu numai pământul, ci chiar şi apa mării e plină de tot felul de jigănii, gângănii şi gujulii. Iar pe Alexă, pentru că n-a ascultat, Dumnezeu i-a prefăcut în cocostârc, ca să le strângă înapoi (Marian, 1994, II, pp. 45-46). + În ziua lui se dezgheaţă şi se deschide pământul pentru arătură, precum şi pentru ieşirea tuturor gângăniilor şi insectelor, care au petrecut peste iarnă în sânul pământului. Ziua este serbată pentru ca şerpii sau nevăstuicile să nu atace animalele, pentru a nu avea neplăceri din partea insectelor. În această zi nu este bine nici măcar să te gândeşti la ele, nici să le rosteşti numele (se folosesc eufemisme ca: peşte, cucoană, iapă) sau să pui mâna pe unelte care amintesc de forma şarpelui, pentru ca tot anul să nu-ţi iasă înainte să te muşte sau să distrugă culturile. Dacă gângăniile ies din pământ până în ziua de Alexii, le va fi bine; dar dacă ies mai devreme, cu câte zile au ieşit mai înainte, cu atâtea vor trebui să se ascundă iarăşi (Marian, 1994, II, pp. 39, 40, 41). + O femeie care n-a ţinut nu putea să se ducă la fragă, căci găsea şerpi (Speranţia, VII, f. 203 v).  Acest sfânt dă poruncă să se împrăştie peştele prin ape, care stă în groapă până atunci (Speranţia, VII, f. 6 7 v).  Deschide glasul păsărilor. Se însoţesc păsările (Speranţia, VIII, f. 33 v; VII, f. 312 v).  Încep a da (a încolţi) toate buruienile (bojii, urzicile, ştevia etc.; Speranţia, VII, f. 110 v).

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Se păstrează pentru întâmplări şi mai ales pentru naşterea femeilor şi a vitelor (Speranţia, I, f. 44 v). + Se ţine numai de oamenii care prind peşte. Cei dintre pescari care nu l-au ţinut n-au avut noroc la peşte, iar cei ce l-au ţinut au prins peşte mult (Speranţia, VII, f. 43 v).  Oamenii prind câte un peşte din râu, îi rup coada şi-i dau drumul tot înapoi, spre a fi peşte mult în râu (Speranţia, VII, f. 24 v). + Cine doarme în această zi prinde peşte tot anul (Speranţia, Vlll, f. 94). Femeile duc mămăligă şi sare pe câmp, ceea ce ar însemna că le duce mâncare „juvinilor”, pentru a nu se apropia de case (Speranţia, VIII, f. 293). + Se face într-o groapă ori gârlă un foc mare, se duce într-un hârb apă şi o bucăţică de mămăligă, să aibă şerpii ce bea şi ce mânca, ca să nu iasă din acea groapă (Speranţia, VIII, ff. 305-305 v).

Apărător de rele şi durere: Pentru ca insectele şi şerpii să nu se apropie de gospodării, în această dimineaţă se afumă livezile, grajdurile, vitele şi chiar oamenii cu nişte bucăţi de cârpe (eventual cârpa în care s-a pus în ziua de Paşti vasul cu pască şi cu care s-au şters ouăle roşii), apoi cu busuioc, tămâie, sămânţă de cânepă etc. Izgonirea se poate face nu numai prin fum: dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, se ia un clopoţel sau un lanţ (chiar câteva bucăţi de fier vechi) şi, sunând din ele, se înconjoară de trei ori casa, spunând: .. Cum nu se apropie nimic de fier, aşa să nu se apropie nimic de casă, nici o gânganie sau gujulie” (Marian, 1994, II, p. 46).  Femeile în acea zi îşi scot toată zestrea lor şi şi-o întind pe gard, adică lăicere, perne. straie etc., zicând că, scoţându-le la aerul sau lumina soarelui acelei zile, nu le strică moliile şi alte insecte peste an (Speranţia, VIII, f. 320).  Femeile ascund furcile de tors, nu le vadă în ziua aceea, căci peste an văd şerpi mari cât furcile, dacă nu le vor ascunde Unul n-a ţinut şi i-a intrat un şarpe în el, şi abia l-au scos cu zeamă de cocostâr (Speranţia, VIII, f. 216 v). E serbat mai ales de pescari, bând în cârciumă, căci peştele zic că îi blastămă: ,,Câţi solzi, atâtea petici pe pantalonii pescarului” (Speranţia VII, f. 308). Alexe Boji e rău de boale. Cine nu-l ţine, apoi tot anul e bolnav (Speranţia, VII, f. 243 v).

De vezi şarpe întâi primăvara, e bine, în ziua de Alexă să-l îmbeţi de cap, da să nu-l omori de tot, aşa ca numai să nu te muşte, să te dezbrac de straie şi să te încingi cu el peste mijloc, după aceea să-l iei şi să-l îngropi într-o bortă şi cu el să pui trei căţei de usturoi şi să zici: ,,Când a mânca şarpele usturoi atunci să mă doară pe mine mijlocul” (,,Ion Creangă”, an VII, nr. 2, 1914, p. 55). În Mehedinţi, se ung stâlpii de la poarta casei cu ceară şi răşină, ca să nu umble duhurile rele (Chicet-2, p. 30).

Albinărit: Sunt scoşi afară stupii cu albinele (Marian, 1994, II, p. 41).

Magie: Se zbat peştii pentru întâia oară în apă. De aceea pescarii trebuie s• postească, pentru a avea noroc la peşte. Unii pescari se duc în această zi la un pârău un râu sau un iaz, prind un peştişor şi, mâncându-l viu, spun: ,,Alexie, Omul lu Dumnezeu,/ Eu am venit la pârâu/ Să prind un peşte/ Să-l mănânc/ Cum este el dir pârâu,/ Iar tu să te rogi lui Dumnezeu/ Totdeauna pentru mine,/ Să pot prinde peşti mai bine” (Marian, 1994, II, p. 41).

Despre vreme: Cântă pentru prima dată broaştele. Dacă ele încep să cânt. mai devreme, primăvara va fi lungă şi rea (Marian, 1994, II, p. 41). Vremea se v, strica dacă broaştele vor ieşi prin ogradă şi vor cânta înainte de Alexii. Dacă broaştei, cântă înainte de Alexii, e semn că va ninge de timpuriu (Candrea, 1928, p. 155). De vor ieşi gujuliile (insectele) înainte de Alexii, va îngheţa; de vor ieşi în ziua acee: sau după aceea, nu va mai îngheţa (Gherman-4, p. 122).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român