2 iulie

În această lună, în ziua a doua, pomenirea punerii cinstitului veşmânt al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei în sfânta racla, în zilele împăratului Leon cel Mare şi al Virinei, femeia lui (Acoperământul Maicii Domnului).

Pe vremea împărăţiei lui Leon cel Mare şi a Virinei soţia sa, doi boieri patriei: Galvie şi Candid, fraţi buni fiind, au mers să se închine la Ierusalim. Sosind în Palestina, la locurile Galileei, au aflat acolo cinstită haină a Născătoarei de Dumnezeu la o femeie evreică, care o ţinea cu cinste, aprinzând multe lumini şi făcând tămâieri. Deci s-au hotărât ei ca să o ia. Şi mergând la Ierusalim, au făcut o raclă asemenea celei în care se afla cinstitul vesmânt al Maicii lui Dumnezeu; iar când s-au întors, au pus racla cea deşartă în locul celeilalte; şi pe cea cu sfântul şi dumnezeiescul vesmânt, au luat-o şi s-au dus. Şi dacă au sosit la Constantinopol, au pus-o într-un metoc al lor ce se cheamă Vlaherne, încercând să ascundă comoara. Dar văzând că nu se poate, au dat de ştire împăratului, care s-a umplut de nespusă bucurie. Şi a făcut o biserică la acel metoc, şi a pus acolo cinstită racla, unde acum se afla, păzind cetatea şi gonind tot vrăjmaşul şi toată boala.
Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinţii Părintelui nostru Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului.
Acesta a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mic, şi a ajuns până la vremea împărăţiei lui Marcian şi a lui Leon, luând parte şi la Sinodul din Efes şi la Sinodul de la Calcedon. Împăratul Marcian împreuna cu Pulheria zidind Vlaherne, au întrebat pe Iuvenalie unde s-a pus trupul Născătoarei de Dumnezeu. Iar el a răspuns că din Scriptură nu ştie, dar se zice că după ce a fost îngropata de apostoli, s-a auzit cântare îngereasca timp de trei zile.
După a treia zi, fiindcă unul din apostoli nu se întâmplase la îngroparea Maicii Domnului, a fost deschis mormântul şi nu se aflară moaştele, ci numai cele de îngropare. Şi a rugat împăratul pe Iuvenalie ca măcar sicriul împreuna cu cele de îngropare, să-l pecetluiască şi să i-l trimită, care lucru s-a şi făcut. Pe acestea împăratul le-a aşezat în Biserica Născătoarei de Dumnezeu zidita de el în Vlaherne. Iar Sf. Iuvenalie păstorind de toţi anii 38, a adormit în pace.
Tot întru această lună, în două zile, pomenirea Dreptcredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, purtătorul de biruinţă, şi apărătorul creştinătăţii.
Odrăslit din pământul Moldovei, măritul Voievod Ştefan cel Mare a fost numit şi cinstit din totdeauna de către poporul dreptcredincios: bun, mare şi sfânt.
Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinţa cu care a condus tara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi şi trădători, sfânt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creştinătăţi şi zidirea unui mare număr de biserici şi mănăstiri.
Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi SfantDreptcredinciosul Voievod s-a născut la Borzesti, din părinţii binecredincioşi creştini voievodul Bogdan al II-lea şi doamna să Maria- Malina Oltea, arătându-se din fragedă copilărie cu deosebită dragoste faţă de ţara şi credinţa strămoşească. Curând, după uciderea tatălui său, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457.
Încercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferinţe, nu şi-a pierdut niciodată nădejdea în Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie şi-a purtat jugul vieţii sale.
Ştefan cel Mare şi cel Sfânt a luptat pentru apărarea întregii creştinătăţi „până la moarte” cu capul sau adică, „cu preţul vieţii sale”, cum arata în scrisoarea adresată principilor întregii creştinătăţi, chemându-i la lupta sfânta de apărare a credinţei creştine.
Ştefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruinţele sale nu pe seama iscusinţei minţii sale ci, cu smerenie pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu în ajutor. Măritul Voievod a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei prin numărul mare de mănăstiri şi biserici zidite, atât în Moldova cât şi în Muntenia, Transilvania şi Muntele Athos. Prin frumuseţea şi măreţia acestor sfinte lăcaşuri, împodobirea lor cu pictura, înzestrarea lor cu cele necesare sfintelor slujbe, toate lucrate cu o măiestrie artistică neîntrecute până astăzi, binecredinciosul Ştefan cel Mare şi Sfânt aduce înaintea lui Dumnezeu „slava poporului său”, adică a neamului nostru românesc.
Ca om al rugăciunii, evlaviosul Voievod a cerut sfinţiţilor părinţi să se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru ostenii săi, pentru cei vii şi pentru morţi. El însuşi se rugă cu post şi făcând nenumărate fapte de milostenie în vremuri de primejdie mai ales, aşa cum este înfăţişat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost părinte şi povăţuitor duhovnicesc şi înţelept sfătuitor în ceasurile sale de rugăciune şi veghe. Deopotrivă a fost om al înţelepciunii şi dreptăţii, precum şi al iubirii şi iertării: „Te-am iertat şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră”, scria Voievodul, adresându-se boierului sau Mihu, unul din cei care participaseră la uciderea părintelui său. Gândul morţii

pururea l-a avut în minte căci pentru el moartea era, potrivit învăţăturii creştine, o strămutare „de la cele vremelnice” către „locaşurile de veci”, aşa cum el însuşi a pus să se scrie pe piatra sa de mormânt, pregătită cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.
Paginile sfinte de cronica româneasca amintesc peste veacuri despre evlavia, cinstirea şi credinţă poporului român faţă de Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt: „iar pe Ştefan Voda l-au îngropat tara cu multă jale şi plângere la mănăstire la Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi, ca după un părinte al lor”, zicând mai departe cronicarul: „Ce după moartea lui până astăzi îi zic Sfântul Ştefan Voda…, pentru lucrurile lui cele vitejeşti, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici după aceea l-au ajuns”.
De la mutarea să la Părintele Ceresc până astăzi, mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururea aprinsă, unde fiii neamului românesc neîncetat îşi pleacă genunchiul cu evlavie şi rugăciune către Milostivul Dumnezeu. Măritul şi drept-credinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt rămâne peste veacuri o pildă de adevărat conducător de ţară, stăpânit permanent de credinţa în Puternicul Dumnezeu, iubirea de Biserica strămoşească şi ţara, spre slava lui Dumnezeu, unul în fiinţa şi închinat în Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin.
Tot în această zi, chinuirea Sfântului Mucenic Coint.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.