2 iunie, Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; Cuv. Nichifor Mărturisitorul

Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Acest sfânt mucenic Ioan a fost cu neamul din strălucita şi marea cetate Trapezunda. Carele lângă mare vieţuire având şi preia multe cetăţi era înotând, şi neguţătorie multă făcând. Iară odinioară înotând el în corabie şi adeseori văzându-l pre dânsul vrăjmaşul diavol rugându-se lui Dumnezeu şi postindu-se, şi pre cei ce pătimeau de boale în corabie miluindu-i şi mângâindu-i, pizmuindu-l, a ridicat asupra lui pre stăpânul corăbiei, carele era de eresul latinesc şi foarte nemilostiv, cumplit şi Şrâ de omenie, vrând ca să-i împiedice calea mântuirei şi din credinţa cea întru Hristos să-l despartă. Deci a început sfântul Ioan cu dânsul pre mare în corabie mergând a se prici pentru credinţă. După aceasta au ajuns la Cetatea Albă, ce este în Ţara Moldovei, fiind atuncea partea aceea stăpânită de turci. Şi intrând în cetate acest corăbier, a spus ighemonului cetăţii (…). Muncitorul, îndată răcnind, a poruncit îndată să întinză pre mucenic la pământ şi mai cumplit să-1 bată. Iar oarecare jidov batjocorind pre mucenicul, a luat o sabie şi, ajungând pre sfântul, îndată i-a tăiat capul…
Deci a venit aceasta la auzul binecredinciosului şi de Hristos iubitorului marelui domn Alexandru cel Bun, cel ce stăpânea atunci toată Moldovlahia şi partea mării aceea, carele iubitor de mucenici fiind, împreună cu sfatul preasfinţitului arhiepiscop şi mitropolit Iosif, îndată a trimis boieri cu destulă oaste la Cetatea Albă, iară ei cu grăbire şi mare cinste au adus la dânsul sfintele moaşte ale mucenicului şi, primindu-le, le-au pus în sfânta mitropolie in Suceava, la luminatul său scaun, unde feluri de tămăduiri face sfântul (Mineiele, X, pp. 35-36, 37).

Cuv. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului. Aceasta a fost pe vremea împărăţiei păgânului împărat Constantin Copronim, născut în împărăteasa cetăţilor; şi părinţii lui erau de bun neam şi vestiţi. Cinstitul Nichifor tocmai din naştere a fost înfăşat cu cununile ortodoxiei şi crescut cu laptele bunei credinţe, şi trecând vârsta pruncească si bine învăţând, s-a aşezat în ceata scriitorilor. După aceea socotind pre toate că sunt ca nişte plevi şi păienjeni, s-a dus din cetate şi a mers la Propontida, şi acolo singur fu dat câire Dumnezeu, petrecând cu multe trude şi petrecere rea. Deci întâmplându-se a se săvârşi marele arhiereu Tarasie, Nichifor acesta a fost rugat de împăratul să ia scaunul patriarhiei Constantinopolei (Mineiele, X, p. 21).

Tradiţii: Sf. Ioan de la Suceava se ţine pentru că i s-a tăiat capul şi o prăznuim ipentru sănătate (Speranţia. Vil, 160). ♦ Se ţine pentru că are moaşte şi e făcător ide minuni (Speranţia, VIII, f. 33 v). ♦ E apărător de toate relele (Speranţia, VIII, E 73 v). ♦ Sf. Ioan de la Suceava, numit şi Bulţi, se ţine pentru viermi. Acest sfânt deschide glasul la păsări (Speranţia, VIII, f. 123 v). ♦ Sf. Ioan de la Suceava era băiet, păştea vitele tatălui său pe toloacă, şi tatăl său îl vedea adesea uitându-se la cer, rugându-se şi râzând.
– Măi, de ce râzi tu când te uiţi în sus?
– Când vă vei vedea râzând, să pui piciorul dumitale pe al meru şi vei vedea. Tatăl său a făcut aşa şi a văzut cerul deschis şi pe Dumnezeu ţiind în mână tunul (tunetul), aşa, ca un bici împodobit cu flori. Cu puşca aceea Dumnezeu, în tot anul spre Anul Nou, blagosloveşte lumea, şi ce picură din puşcă aceea avem; şi îndată îşi scrie, îşi înseamnă în care ţară are să fie pâine, în care nu, care om are să moară, cine are să se nască, ce are să păţească ş.a. Unde nu s-au rugat oamenii de Dumnezeu, acolo nu dă pâine (Pamfile, 1997, p. 62). ♦ Sf. Ioan a fost cioban în vremea lui. Ajungând într-o seară acasă, vede că i s-a rătăcit un miel. Luându-se apoi pe urma lui, fără pic de mânie în suflet, 1-a urmărit pas cu pas, dar de prins nu-1 putea prinde, căci aproape amândoi fugeau deopotrivă. Treceau peste tot, pe pământ şi peste ape, mergând amândoi pe deasupra şi nescufundându-se. Tocmai târziu Ioan ciobanul prinse mieluşelul şi, ridicându-l în braţe, începu să-l dezmierde şi să-i sărute picioarele, zicând:
– Sărăcuţul de dânsul! Tare trebuie să-l mai doară picioarele!
Iar Dumnezeu, de sus, văzându-i mila lui cea curată şi sufletul său cel bun, mirându-se că, în loc să ucidă îndată pe cel care îl făcuse să alerge într-atâta, îl dezmiardă şi îl sărută, îşi vărsă asupra lui harul cel dumnezeiesc şi-1 prefăcu în sfânt (Pamfile, 1997, p. 63).
Apărător de rele şi durere: Sf. Ioan de la Suceava e rău de diferite primejdii. Cei ce vor lucra în această zi li se suceşte corpul, schimonoseşte pe om (Speranţia, IV, f. 310). ♦ Se ţine în casă, spre a nu se înţepa, pentru a nu-i durea ochii (Speranţia, III, f. 261 v). ♦ Se ţine pentru ciumă (Speranţia, VIII, f. 24). ♦ Se ţine pentru a feri de piatră (Speranţia, VII, f. 146 v). ♦ Se ţine de femei, pentru a nu mânca moliile tortul şi hainele (Speranţia, VIII, f. 163).
Magie: Se strâng buruieni pentru leac (Speranţia, VIII, f. 383).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român