22 iulie

În această lună, în ziua a douăzeci şi două, pomenirea Sfintei mironosiţe şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.
Magdala (ou Magada ou Dalmanuta), mic sat de pescari aflat pe ţărmul
occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de oraşul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena. Fecioara cu avere, a trăit cu frică de Dumnezeu şi cu ascultarea poruncilor Lui, până în ziua în care a fost posedată de şapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Cuprinsă de această boală şi negăsindu-şi nicicum odihnă, ea afla că Iisus Hristos ajunsese până în ţinutul ei, după ce traversase Samaria şi că atrăgea mulţimi multe după El, prin minunile pe care Le săvârşea şi prin învăţătura Sa cea cerească. Plină de speranţă, ea alerga spre El şi, asistând la minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor, în număr suficient de mare pentru a hrăni peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se aruncă la picioarele Mântuitorului şi îi ceru să o
Izbăvita din această încercare, ea renunţa la bunurile sale şi la orice ataşament la lume pentru a-l urma pe Iisus în toate periplurile sale, împreuna cu Apostolii, Maica Domnului şi alte femei pioase care se puseseră în serviciul Lui după ce au fost vindecate de el din diverse boli. : Maria, mama lui Iacov cel mic şi al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza ; Suzana şi Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.
Când şi-a terminat misiunea în Galileea, Domnul Se îndrepta către Ierusalim, în ciuda atenţionărilor primite din partea celor apropiaţi. Maria Magdalena îl urmă fără ezitare şi se împrieteni cu Marta şi Maria din Betania. Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut şi afirma că el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridică din mulţime şi strigă :
” Fericit pântecele care Te-a purtat şi sânul care Te-a alăptat ! ”( Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena. Ea asistase şi la învierea lui Lazăr şi atunci fu întărită în credinţa sa în Fiul lui Dumnezeu. În timp ce ceilalţi discipoli îşi abandonaseră Învăţătorul în momentul arestării Sale, ea îl urmă până în curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asista la procesul Său nedrept, la Patimile sale şi rămase lângă Cruce, împreuna cu Maica Domnului şi cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).
Totul fiind de-acum îndeplinit şi sângele Mântuitorului fiind scurs din coasta Sa pentru a curaţi pământul, Maria îşi învinse durerea şi lua iniţiativa

conducă pe calea vieţii veşnice.
îngropării Lui. Ştiind că nobilul sfătuitor Iosif din Arimateea (cf. 31 iulie) săpase nu departe un mormânt nou în stânca, ea se duse să îl găsească şi îl convinse să îi cedeze acel mormânt pentru a-l îngropa pe cel omorât pe Cruce. Încurajat de credinţa hotărâtă a acestei femei, Iosif obţinu din partea lui Pilat autorizarea în acest sens şi împreuna cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol în ascuns al lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce şi îl înfăşura într-un giulgiu pentru a-l depune în mormânt. Maria Magdalena şi Maica Domnului asistau la această scenă şi au cântat atunci un imn de înmormântare, însoţit de lacrimi, în care strălucea totuşi nădejdea lor în înviere (acest cântec funebru este temă Slujbei Utreniei a Sâmbetei Mari). După ce mormântul a fost închis cu o piatră mare ce fusese rostogolita până la intrare, Iosif şi Nicodim se retraseră dar cele două femei Sfinte rămaseră aşezate, în lacrimi în fata mormântului, până târziu în noapte. Părăsind locul, ele se hotărâră că imediat după ce se termină odihna Sabbatului să vină înapoi la mormânt cu bune miresme pentru a mai îmbălsăma o dată trupul Mântuitorului (Marcu 16 :1).
După ce au ţinut odihnă după lege, la cântatul cocoşului, în timp ce prima zi a săptămânii abia începea să se zărească, Maria Magdalena şi ” cealaltă Marie ” (După Sfântul Roman Melodicul şi Sfântul Grigore Palama, ” cealaltă Marie ” nu putea fi decât Maica Domnului, căci se cădea ca ea să fie prima care să se bucure de învierea fiului Său. Pentru majoritatea Părinţilor însă, Maria Magdalena e cea care l-ar fi văzut prima pe Domnul, conform cuvintelor Evangheliei (Marcu 16 :9), ” cealaltă Marie ” fiind Maria, mama lui Iacov. Scriitorii ecleziaşti au încercat să concilieze în moduri diferite istorisirile divergente ale Evangheliilor despre vizita sau vizitele la mormânt ale Sfintelor Mironosiţe.) veniră la mormânt. Un Înger strălucitor li se arată, însoţit de o cutremurare a pământului şi le vesti că Iisus nu se mai afla înăuntru, şi că înviase (Matei 28 :1). Tulburate cu totul, nu priviră măcar mormântul şi alergară să ducă Apostolilor vestea. Domnul înviat li se arată pe cale şi le salută zicând : ” Bucuraţi-vă ! „. Trebuia într-adevăr ca El să anunţe unei femei eliberarea de natura noastră, căzută şi condamnată la suferinţă ca urmare a greşelii Evei.
Auzindu-le istorisirea, Apostolii au crezut că ele delirau. Petru însă alerga până la mormânt şi, aplecându-se văzu numai nişte fâşii de giulgiu ce se mai găseau înăuntru şi se retrase surprins. Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la faţa locului pentru a doua oară pentru a se convinge că nu fusese vreo vedenie. Constatând că mormântul era într-adevăr gol, ea se duse de-a dreptul la Petru şi Ioan să îi anunţe, care alergară şi ei la locul cu pricina. După plecarea celor doi discipoli, ea rămase singură lângă mormânt întrebându-se cine putea să fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi Îngeri înveşmântaţi în alb se arătară atunci pe locul unde fuseseră capul şi picioarele Domnului şi o întrebară de ce plângea. În timp ce le răspundea, Îngerii se ridicară dintr-odată, cu respect. Maria se întoarse şi îl văzu pe Iisus care îi puse aceeaşi întrebare. Luându-l drept grădinarul locurilor, ea întreba dacă El era cel care scosese trupul afară. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele sau : „Maria”, recunoscând glasul prea-iubitului sau Domn, ea strigă : ” Rabbuni ! (Învăţătorule) ! ” şi voi să i Se arunce la picioare pentru a le săruta. Voind să o aducă la o înţelegere mai profundă a stării în care se găsea Trupul lui după Înviere, Iisus îi spuse : ” Nu mă atinge, pentru că încă nu m-am urcat la Tatăl ! „. Şi o trimise să vestească ” fraţilor ” Săi ceea ce văzuse.
Devenita pentru a treia oară ” apostol al Apostolilor „, Maria Magdalena rămase cu discipolii şi cu Maica Domnului, bucurându-se cu ei. Ea era
probabil prezenta şi pe Muntele Măslinilor, la Înălţare, precum şi în foişor, în ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt coborâ în formă de limbi de foc (Faptele Apostolilor 2).
Se povesteşte că Sfânta a părăsit apoi Ierusalimul pentru a se duce la Roma şi a cere acolo dreptate împăratului Tiberiu pentru condamnarea nedreaptă pronunţată de Pilat. – Această istorisire despre răzbunarea împotriva lui Pilat şi despre moartea să nu se găseşte decât la Sfântul Simion Metafrastul, probabil sub influenţa Evangheliei apocrife a lui Nicodim (Actele lui Pilat, secolul V) care pune în scenă pe Sfânta Veronica. În anul 36, Pilat fu destituit din funcţie şi trimis înapoi la Roma pentru a da seama de proastă să administraţie, în timpul căreia se înregistraseră din plin provocări, violente şi execuţii arbitrare. După Eusebiu al Cezareii, el s-ar fi sinucis (Istoria ecleziastică II, 7) sau a fost poate executat. Diferite tradiţii apocrife au încercat să îl reabiliteze pe Pilat, presupunând chiar ca el s-ar fi convertit, şi ele arunca asupra iudeilor toată responsabilitatea Patimilor. Prezentându-se în faţa împăratului cu un ou în mâna, ea îi spuse că după ce a suferit Patimile, Hristos înviase, aducând tuturor oamenilor făgăduinţa învierii ; iar oul se colora atunci în roşu (de aici vin tradiţia ouălor roşii de Paşti). Suveranul îi asculta cererea şi îl convocă pe Pilat, precum şi pe marii preoţi Ana şi Caiafa. Caiafa muri pe drum, în Creta ; iar Ana, fu torturat fiind închis într-o piele de bivol. Pilat, prezentându-se la tribunalul împăratului, încerca să se justifice prin presiunile iudeilor şi riscul de revoltă împotriva autorităţii de la Roma. Dar Cezar rămase insensibil la apologia lui şi porunci să fie aruncat în închisoare. Se relatează că, urmărind un cerb în timpul unei partide de vânătoare, organizată de prietenii lui Pilat nu departe de închisoare, împăratul arunca din arc o săgeată care se înfipse drept în inima lui Pilat.
Revenită la Ierusalim, Maria Magdalena urma învăţătura Sfântului Petru.
Patru ani trecuseră de la Înviere, Apostolii se împrăştiaseră în diverse regiuni ale lumii, Maria Magdalena împreuna cu Sfântul Maxim, unul din cei 70 de discipoli, se duse să predice Vestea cea Bună. Fură arestaţi la scurt timp de către iudei şi părăsiţi, cu alţi Creştini, în mijlocul mării, fără hrana, pe o corabie fără pânze şi fără vâsle. Ambarcaţiunea fu însă condusă de Hristos, Pilotul Mântuirii noastre, până la Marsilia, în Galia (Franţa). Debarcând vii şi nevătămaţi, Sfinţii Apostoli suferiră foamete, sete şi dispreţ din partea locuitorilor locului, păgâni care nu îi ajutau în nici un fel. Într-o zi în care aceştia erau adunaţi pentru unul din sacrificiile lor idolicesti, Sfânta Maria Magdalena se amesteca plină de curaj în adunare şi îi încuraja să recunoască pe singur Dumnezeu, Făcătorul ceurului şi al pământului. Minunaţi de forţa ei şi de iluminarea feţei sale, păgânii o ascultară. Ea repeta discursul şi în fata guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, care venise împreuna cu soţia sa să aducă jertfă idolilor, pentru ca să aibă un copil. Mai întâi reticent, Ipatie, după trei apariţii ale Sfintei, o primi pe Maria şi pe cei care o însoţeau în palatul său şi ceru să fie învăţat în învăţătura lor. Prin mijlocirea Mariei, el obţinu un copil dar soţia lui muri când îl aduse pe lume. După un scurt sejur la Roma, Ipatie făcu un pelerinaj la Ierusalim ; dar răzgândindu-se deodată, se hotăra să se întoarcă în locul în care îşi îngropase soţia şi pruncul. Mare îi fu mirarea când îi găsi vii şi află că ei supravieţuiseră prin rugăciunile şi grijile Sfintei Maria Magdalena ! Aducând rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu, magistratul şi toată casa lui se botezară atunci şi deveniră fervenţi proclamatori ai Adevărului.
Părăsind Galia, Sfânta Maria Magdalena îşi continua periplurile misionare în Egipt, Fenicia, Siria, Pamfilia şi alte locuri, răspândind peste tot bună
mireasmă a lui Hristos. Ea petrecu o vreme la Ierusalim, apoi plecă la Efes unde îl regăsi pe Sfântul Ioan Teologul, împărtăşind cu el aceleaşi încercări şi bucurându-se de învăţăturile sale de inspiraţie dumnezeiască.
Îndeplinindu-şi misiunea pe care i-o încredinţase Domnul, ea îşi dădu sufletul lui Dumnezeu, după o scurtă boala, şi fu îngropata la intrarea peşterii, unde adormiră apoi cei Şapte Copii (cf. 4 august). Numeroase miracole s-au produs în acest loc până în ziua în care, aproape zece secole mai târziu (899), piosul împărat Leon VI cel Înţelept porunci să fie mutate la Constantinopol Moaştele Sfintei Celei-Intocmai-Cu-Apostolii. El le făcu o primire evlavioasă, în prezenţa întregului popor şi purtându-le pe umerii săi, ajutat de fratele său Alexandru, el se duse să le depună în partea stânga a Altarului mănăstirii Sfântul Lazăr, pe care o ctitorise.
Supravieţuind peripeţiilor istoriei, mâna stânga a Sfintei Mironosiţe, care emana o aromă dulce, e şi astăzi cinstită cu închinare la Mănăstirea atonita din Simonos Petra, care o cinsteşte pe Sfânta Maria Magdalena că a doua să fondatoare.
Tradiţia occidentală, de la Grigorie cel Mare încoace, a asimilat-o pe Maria Magdalena cu păcătoasă căita ce a venit să ungă picioarele lui Iisus (Luca 7, 36 -38) şi chiar cu Maria sora lui Lazăr. Dar nimic în Evanghelie nu permite această identificare, respinsă de majoritatea Părinţilor Răsăriteni. Intr- adevăr, a fi fost posedat de demon nu însemna o viaţă de dezmăţ. Sfântul Simion Metafrastul interpretează în mod alegoric ” cei şapte demoni ” ca fiind cele şapte păcate ce se opun virtuţii ; dar el nu este urmat de ceilalţi Părinţi.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Cuvioasei Muceniţe Marcelia (Marcela) din Chios.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte- ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.