24 februarie – Sântion de primăvară; Ioan Dragobete; Dragobetele (Drăgostiţele), Dragobetele, cap de primăvară; Logodna paserilor Întâia şi a doua aflare a capului Mergătorului Înainte şi Botezătorului Ioan

Într-o lună considerată de primăvară, ziua de 24, probabil un vechi început de an agricol (alteori sărbătorit la 1 sau 25 martie), păstrează încă numeroase ecouri ale unor practice magice de propiţiere (uneori acum se considera că iese ursul din bârlog, şi nu la 2 februarie). Prin excelenţă o sărbătoare a fertilităţii, pusă sub semnul unei zeităţi mitice, Dragobetele, este ziua consituirii perechilor, atât pentru păsări, cât şi pentru oameni. Asemeni unui occidental Sfânt V alentin, amplasat în aceeaşi lună, dar puţin mai devreme (14 februarie), sărbătoarea trebuia să asigure tranziţia către un an roditor, în ultimă instanţă, fast (“pasărea care rămâne fără soţ moare”; a se vedea, în mod asemănător, groaza faţă de lipsa perechii în calendarul mobil – Miercurea – Numărătoarea Ouălor). În plus, tot acum acţiona şi magia întoarcerilor: cloştile se întorc la ciub, vitele se întorc la iesle, copiii se întorc de la mâncare – ceea ce reprezenta într-adevăr o dovadă de spor, de economie, de viitor trai bun.
Pe lângă valenţele de divinitate protectoare a păsărilor, strâns legată de fecunditate, de renaşterea naturii, Dragobetele face parte, alături de majioritatea sărbătorilor populare ale lunii martie, dintr-un posibil cult al unei mari zeiţe a fecundităţii. Păstrată în credinţele populare su numele de Dochia (deşi numele, cum se întâmplă adesea, nu oferă cea mai corectă cale de interpretare a faptului de credinţă, el putând fi lesne ajustat după nevoie – cf. legenda lui Traian şi a Dochiei / Dachiei pusă în circulaţie de Gheorghe Asachi), baba Marta, sau, pur şi simplu, făcându-se referinţă la ea ca la “o femeie bătrână”, ea apare în strânsă legătură cu miticul personaj Dragobetele. Dragobetele, cunoscut şi sub numele de Dragomir, pare să fie un partener – fiu (a cărui soţie este tânăra oropsită de bătrâna cea rea), slujitor, soţ sau iubit al babei Dochia, de regulă un cioban care o însoţeşte în călătoria ei în munţi sau, dimpotrivă, cel după care îşi începe urcuşul bătrâna. Nu întâmplător o serie de credinţe populare, prinse în vârtejul alunecărilor produse de confuzia celor două calendare, plasează sărbătoarea Dragobetului pe 8 sau chiar pe 13 martie. În primul caz este important prezenţa acestei sărbători în cursul aceleiaşi luni martie, patronată de baba Marta şi, dacă dragobetele – Sf. Valentin nu pare să se bucure de prea mare atenţie, putem să spunem că astfel găsim rădăcini străvechi ale Zilei (internaţionale (sic!)) a Femeii, într-o sărbătoare cu adevărat a Femeii, cu literă mare. În ceea ce priveşte localizarea lui pe 13 martie, aici poate fi atât o confuzie sau, de ce nu, o identificare de substrat cu însăşi sărbătoarea Dochiei!
Pe de altă parte, o serie de credinţe populare sugerează, legat de Dragobete, accentual pregnant pus pe personajele feminine, şi nu neapărat pe acel mitic personaj enigmatic, patron al păsărilor. În această zi bărbaţilor li se recomandă să îşi ia măsuri de siguranţă, ei trebuie să intre în contact cu forţele fecund şi, mai mult, trebuie să fie atenţi să nu le supere pe femei. Bărbaţilor li se atrage atenţia să nu se certe cu soţiile sau cu alte femei, pentru că nu le va merge bine. Bărbaţii, şi nu neapărat fetele, trebuie să-şi găsească partenere ( = i.e. împlinire, fecunditate) pentru anul ce vine (a se vedea în acest sens şi expresia „Dragobetelesărută fetele” – fetele sunt căutate pentru a fi sărutate, pentru a permite bărbaţilor „contaminarea” cu forţele faste).

Întâia şi a doua aflare a capului Mergătorului înainte şi Botezătorului Ioan.
Fiind tăiat cinstitul cap al sfântului Ioan Înainte Mergătorul, l-a luat în tipsie necurata jucătoare şi l-a dus maicii sale Irodiada. Iar ea nu l-a dat dat să-l ngroape împreună cu trupul, pentru că se temea ca nu cumva Ioan să învieze când capul lui se va lipi de trup. Deci ea a poruncit ca trupul să-l arunce, iar ucenicii, luându-l noaptea în taină, l-au îngropat în Sevastia, cetatea Samariei, însă capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în adânc pământ, la un loc ascuns şi necinstit… Femeia lui Huza, economul lui Irod, l-a luat de acolo noaptea în taină şi, puindu-l într-un vas de lut, l-a îngropat în muntele Eleonului, unde era satul lui Irod.
După aceasta trcând multă vreme, un bărbat slăvit, Inochentie, vrând să zidească o biserică mică de piatră şi, după dumnezeiasca rânduială, a găsit capul ascuns în pământ, în vasul cel de lut; iar din unele minuni care se făceau într-acea vreme şi prin dumnezeiasca descoperire, cunoscând că acela este capul Mergătorului înainte, îl păstra la sine cu cinste… (Vieţile sfinţior, VI, pp. 722, 723, 724).

Tradiţii: Atunci s-a găsit capul Sfântului Ioan în apă (Niculiţă-Voronca, II, p. 262). ♦ Capul a fost aruncat de Irodiada în podul casei din ziua de 30 august. La şase luni, găsindu-l aruncat în pod, i-a dat cu piciorul şi a zis: “Mai zi şi acum că a făcut păcat Irod de m-a luat în căsătorie pe mine, soţia fratelui său”. Capul a începuta vorbi şi i-a zis: “Şi acum zic tot aşa”. În faţa acestei scene, Irodiada a fost apucată de un cutremur. De atunci acel cutremur a rămas în lume sub numele de friguri, şi de aceea sătenii serbează această zi (Speranţia, IV, f. 228). ♦ Cap de primăvară şi întâie babă (Muşlea-Bârlea, p. 353). ♦ Se ţine pentru că o zi au şi păsările, a lor (Speranţia, V, f. 12 v). ♦ Din ziua de Sf. Ion de primăvară se dezleagă gura la păsări (“Ion Creangă”, an XIII, nr. 5-6, 1920, p. 73). ♦ Dragobetele este fiul Dochiei. El a fost sărbătorit la 24 şi 28 februarie sau la 1 şi 25 martie (Ghinoiu, 1999, p. 20). ♦ Se împerechează toate păsările – puii şi cele devenite stinghere din cauza vânătoarei sau a morţii, în cursul anului. Dacă nu se împerechează în această zi, rămân tot stinghere, până la Dragobetele din anul viitor (Muşlea-Bârlea, p. 353). ♦ Dacă o pasăre nu s-a împerecheat în acea zi, nu se mai poate împerechea şi umblă ciripind din loc în loc până moare (Speranţia, I, f. 237 v). ♦ Se povestea că demult cineva a lucrat în această zi şi vara nicio pasăre din bătătură nu i-a făcut ouă. Altora nu le-au căzut găinile, ca să le clocească ouăle, şi n-au scos niciun pui. Altora le-au luat ulii puii sau au murit de boală. Cei ce ţineau aveau bătătura plină de păsări. Şi ale vecinilor veneau acolo (Speranţia, II, f. 5 v).

Obiceiuri: Flăcăii şi fetele ies afară, la camp, unde fac horă şi petrec astfel cu multă veselie (Speranţia, I, f. 105 v). ♦ Băieţii pleacă împreună cu fetele după urzici (Speranţia, I, f. 50).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Băieţii şi fetele au deci credinţă că în această zi trebuie şi ei să glumească, să respecte sărbătoarea, pentru a fi îndrăgostiţi în tot timpul anului (“Dragobetele sărută fetele”). Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de niciun băiat, şi viceversa (Marian, 1994, I, p. 237). ♦ O femeie numai mâna să o pună pe un bărbat străin, şi va fi drăgostoasă în tot cursul anului (Fochi, p. 115). ♦ Dacă timpul era favorabil, fetele şi feciorii adunaţi în cete ieşeau în pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii, ghiocelul şi brânduşa de primăvară. Din zăpada netopită în ziua de Dragobete fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă, cu care se spălau la anumite sărbători de peste an (Ghinoiu, 1999, p. 47). ♦ Uneori feciorii şi fetele aveau obiceiul a se însoţi, adică de a se înfârtăţi şi de a se însurăţi. În ziua aceasta se îmbrăţişau şi sărutau, îşi jurau că nu se vor supăra sau minţi şi că se vor ajuta la nevoie (Marian, 1994,I, p. 237). ♦ Fiecare fată trebuie să glumească cu un băiat, pentru ca să se poată mărita cât mai curând (Speranţia, I, f. 51 v). ♦ Se ţine pentru trai bun în familie (Speranţia, I, f. 47 v). ♦ În ziua aceasta se începe orice lucru, că merge cu spor; se scutură, se aşază în casă, ca să vie binele şi averea, să se întoarcă la casă. Din ziua aceasta cloştele întorc la cuib, încep a cloci, iar vitele se întorc de la iesle, nu mai mănâncă aşa de mult; asemenea şi copiii se întorc de la mâncare şi oamenii mai umblă pe afară, nu mai mănâncă aşa de mult, ca iarna (Niculiţă-Voronca, II, p. 262). ♦ Lumea o ţine ca să le meargă bine păsărilor, să se înmulţească, să fie sănătoase, să aducă folos lumii. De aici înainte păsările încep să ouă (Speranţia, II, f. 5).
Apărător de rele şi durere: Cel ce lucrează atunci ciricăie ca păsările toată viaţa (Fochi, p. 115). ♦ La multe femei care n-au ţinut Dragobetele le-a ciricăit continuu în cap; altele au rămas văduve (Speranţia, I, f. 366 v). ♦ Neţinând, se strică ouăle sub cloşti şi nu scot pui (Speranţia, I, f. 71 v). ♦ Nu trebuie să te cerţi cu soţia în casă şi nici c-o altă femeie, că-ţi merge rău (Speranţia, I, f. 418 v). ♦ Oamenii nu lucrează, fiindcă se tem ca păsările să nu le mănânce porumbul, când se coace vara (Speranţia, , f. 374 v). ♦ Cine lucrează în această zi îi mănâncă păsările semănăturile (Speranţia, I, f. 263). ♦ E rău de boale (Candrea, 1928, p. 125). ♦ Nu lucrează nimic, crezându-se că e rău de friguri (Speranţia, III, f. 15 v). ♦ La Dragobete ţărancele, ca să nu prindă soarele pe copiii lor, le leagă de gât un şinorel din arnici roşu împletit cu bumbac alb (Fochi, p. 116). ♦ Fetele fac mărţişor c-o para de argint, la gât (Speranţia, III, f. 100). ♦ Dragobetele fereşte de arsuri (Speranţia, I, f. 285 v). ♦ Se ţine că e rău de lupi. O fată a cusut în acea zi, contra voinţei părinţilor, şi chiar în acea zi i-au mâncat lupii câteva capre în pădure (Speranţia, I, f. 237). ♦ De la Dragobete cap de primăvară se aprinde în toate zilele prin case rădăcină de iarbă-mare, pe care o vând ţigancele în şiruri, şi ţin până după Mucenici (Ispirescu, f. 30).

Magie: Babele fac de dragoste la cele tinere (Speranţia, III, f. 100).
Despre vreme: Se crede că dacă n-a fi brumă până la Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, apoi nu va fi curând (Gorovei, 1995, p. 261). ♦ La Dragobete (cap de primăvară) iese ursul din bârlog şi, de-şi va vedea umbra, intră iarăşi în culcuş, că va mai fi ger (CRP, 1944, p. 12). ♦ Dacă în ziua de Dragobete plouă, primăvara e devreme. Alţii cred că dacă întâia şi a doua zi a Aflării capului Sf. Ioan vor fi ploioase-primăvara va fi frumoasă (Gherman-4, 1923, p. 120).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român