25 iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Muceniţe şi mult-pătimitoarei Fevronia.
Această fericită şi preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul
Domnului Hristos, şi cu cuviinţă petrecându-şi viaţa sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perşilor şi ale romanilor, în cetatea numită Nisibi, care se mai numeşte şi Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie. Şi a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoinţa sihăstriei şi la înţelepciune cât şi la citirea dumnezeieştilor Scripturi. Şi egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.
Iar în zilele lui Diocleţian (284305), un guvernator anume Selin prigonea creştinii; pentru aceasta celelalte călugăriţe au ieşit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă şi neputând să fugă, zăcea în pat, şi şedea lângă dânsa Vriena şi alta ce se chema Ieria Singlitica. Deci venind ostaşii lui Selin, au spart porţile cu topoarele, şi intrând înăuntru, îndată scoţând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândeţe spre crestini, n-a lăsat să o taie. După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena şi Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credinţa lui Hristos, îndemnând-o ca să-şi aducă aminte de surorile Livia şi Leonida şi de Evtropia. Dintre care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost băgată în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: „Nu fugi, fiică”, ea şi-a pus mâinile înapoi, şi şi-a plecat grumazul la chinuitori, şi a murit cu osârdie.

Deci, Vriena după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru necunoaşterea sfârşitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Şi dacă au dus-o, întâi a stat de faţă înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca să spună cum îi este numele, neamul şi credinţa ei; deci muceniţa în loc de toate a zis cum că este creştină. Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri şi cu momeli ca să o întoarcă din credinţa ce avea către Hristos, şi neputând, a poruncit să o întindă de patru părţi, şi o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii. Deci de răni şi de focul ce o ardea, şi a cărui văpaie era atâta de untdelemnul aruncat
într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia şi curgeau pe pământ. După aceea a poruncit de au spânzurat-o şi au bătut-o cu toiege de fier; apoi i-au tăiat limba, şi i-au dezrădăcinat dinţii; apoi i-au tăiat sânii amândoi, şi i-au pus foc peste tăieturi.
Pe urma i-au tăiat mâinile şi picioarele, şi în sfârşit i-au tăiat capul. La porunca lui Lisimah, au luat credincioşii moaştele sfintei, şi le-au adus în mănăstirea ei prin Firm comitele, ţinându-le slujitorii împreună cu dânsul; şi le-au pus la loc toate mădularele punându-i şi dinţii pe pieptul ei; şi aşa adunându-se episcopii şi clericii, împreună cu monahii şi mulţime de creştini, cu cântări şi cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, au îngropat-o. Se zice însă că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toţi anii, se arăta sfânta muceniţă, stând de faţă şi cântând împreună cu celelalte fecioare, şi stă la locul ei până la a treia rugăciune. Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.
Iar despre Lisimah se spune că socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adică mucenicia sfintei, întâi căci el era din mamă creştină, şi al doilea că s-a arătat crud şi sălbatic Selin, moşul lui, către muceniţă, pierzând frumuseţea fecioarei, care era mai presus de om, a rămas atunci nemâncat şi s-a mâhnit foarte de moartea muceniţei, şi a plâns cu amar. Şi peste puţin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, şi a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, ieşindu-şi din minte, se uita la cer şi, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatră; şi aşa cel rău, rău şi-a lepădat sufletul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Orentie şi cu şase fraţi buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac şi Longhin.
Aceşti şapte fraţi mucenici au trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, trăgându-se de la Anatol, şi număraţi fiind cu 1200 de Tironi, sub ascultarea lui Rodon Cuvicular, în cetatea Antiohiei. Aceştia au trecut şi spre părţile Traciei, fiind puşi la ceata ce se zicea Legeandron. Deci, făcându-se pe vremurile acelea răzmeriţă, trecând sciţii Dunărea, au prădat Tracia, apoi după sfârşitul împărăţiei lui Diocleţian, luând împărăţia Maximian, a intrat la mare grijă şi mâhnire mai vârtos ca Marot, care era căpetenie mai mare a sciţilor, care întrecea pe mulţi la mărimea trupului şi la vitejie, îl chema pe dânsul, sau pe altcineva dintr-al lui, să se lupte cu el, şi a cui va fi izbânda, aceluia să se închine toţi. Drept aceea dar aflându-se împăratul în mare mirare, că nu cuteza nimeni să meargă împotriva aceluia şi să se lovească cu barbarul, s-a îndemnat Sfântul Orentie să iasă la luptă cu acela, căci, după socoteala tuturor era viteaz şi ştia rânduiala războaielor, fiind sprinten la trup şi iute şi bine chibzuit, şi se va putea lovi cu vrăjmaşul, şi-l va omorî. Orentie punând înainte credinţa în Hristos, şi ieşind la război şi luptându-se cu Marot, l-a lovit cu suliţa de a trecut printr-însul, şi tăindu-i capul cu sabia, l-a adus la împăratul, şi aşa a făcut biruinţă. Pentru care lucru mirându-se foarte împăratul, a adus pentru biruinţa aceasta jertfă idolilor. Iar Sfântul Orentie mărturisea cu îndrăzneală şi slobod, că cu ajutorul lui Hristos a biruit pe semeţul acela, şi nu cu ajutorul mincinoşilor zei. Însă atunci i-a îngăduit împăratul ca să se veselească, şi să se îndulcească de cinstele cele împărăteşti, ruşinându-se de mărimea lucrului ce făcuse, dându-i întâi şi brâul acelui barbar pe care-l ucisese, brâu ce era de mult preţ. Iar după aceea sfătuindu-l ca să se despartă de Hristos şi el nevrând să se plece, l-a trimis cu cei şapte fraţi ai lui la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca să-i cerceteze, şi de vor vrea să se plece să jertfească
la zei, să-i trimită iarăşi înapoi, iar de nu vor asculta, să-i izgonească prin ţările Avazghiel şi Zachiei. Deci, după porunca împăratului ducându-i, şi sosind la locul ce se chema Paremvoli, Eros fratele cel mai mare a adormit, în douăzeci şi două ale lunii lui iunie.
Iar Sfântului Orentie, sosind la Rizion, legându-i o piatră de grumazi, l-a aruncat în mare, pentru că aşa s-a fost dat porunca pentru dânsul, şi a ieşit de acolo sănătos prin arătare de înger, care uşurându-l şi scoţându-l la uscat, l-a pus pe o piatră, unde făcând rugăciune, şi-a dat sufletul şi a fost îngropat acolo în douăzeci şi patru ale acestei luni.
Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, s-a mutat către Domnul în trei zile ale lui Iulie. Iar în şapte zile Firm şi Firmin, sosind la Apsar, şi-au aflat şi ei sfârşitul acestei vieţi trecătoare. Iar Sfântul Chiriac fiind adus în ţara lazilor, la locul numit Ziganea, a adormit în Domnul în paisprezece ale lunii lui iulie. Asemenea şi Fericitul Longhin, în urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi, lovindu-i furtuna mare pe mare, şi făcând rugăciune şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, şi a fost îngropat în Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urmă, după patru zile.
Tot în această zi, pomenirea ajutorului celui mai presus de cuvânt, şi de toată nădejdea, ce ni s-a dat nouă de la marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile celei ce fără sămânţă L-a născut pe Dânsul, asupra celor ce şi pe mare şi pe uscat înconjuraseră împărăteasa cetăţilor, şi care au fost daţi spre pierzare de tot şi stingere desăvârşită.
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Cuvioaselor Muceniţe Leonida, Livia şi Evtropia, care s-au săvârşit: una adică prin foc, iar celelalte prin sabie.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Simon, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Dionisie, ctitorul sfintei Mănăstiri a Înaintemergătorului din muntele Athos, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi purtătorului de Duh Dometie, prietenul şi sihastrul împreună cu pomenitul Sfântul Dionisie şi egumenul aceleiaşi mănăstiri, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Cuvios Mucenic Procopie din Smirma, care s-a nevoit la anul 1811.