25 martie, Blagoveşteniile; Ziua Cucului Buna-Vestire

Buna-Vestire reprezintă punctul final al revenirii la viaţă a tuturor fiinţelor închise în pământ peste iarnă, precum şi momentul decisiv al trezirii vegetaţiei. Ca în toate marile sărbători ce deschideau anul, şi în această zi se puteau face previziuni meteorologice şi cu caracter oracular. Tot acum se realizează, cu scop apotropaic, ocolul ritual al gospodăriei, pentru a se păzi de distrugători. Tot acum, în momentul trezirii lor la viaţă, se realiza ameninţarea cu tăierea a pomilor fructiferi, pentru a da roade bogate în anul ce vine. Este o altă zi a păsărilor: nu atât a sosirii lor, ci mai curând a ofrandei ce trebuie adusă acestor dăunători, pentru a nu distruge semănăturile şi recolta viitoare. Trecerea către vară este anunţată de Ziua Cucului, ziua când se dezleagă limba tuturor păsărilor pentru a cânta, dar mai ales cea a cucului, ,,care toată iarna a fost uliu, iar la Buna-Vestire se preface iarăşi în cuc”. Virtuţile oraculare ale acestei păsări, ce ocupă o postură liminală (trecând frecvent dintr-o lume în alta, dintr-o stare în alta), sunt speculate cu mare grijă: primul cântat al cucului oferă informaţii despre lungimea vieţii ascultătorului, despre caracterul fast sau nefast al anului ce vine etc. O anumită influenţă nefastă asupra păsărilor poate fi întâlnită în ceea ce priveşte păsările de curte, din care, în această zi, ,,nu ies pui sănătoşi”.

Buna-Vestire. Când s-a împlinit şi s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea lui Dumnezeu, era trebuinţă în tot chipul ca să se afle o curată, fără prihană şi sfântă Fecioară, care va fi vrednică ca să întrupeze pre Dumnezeu cel fără de trup şi să slujească Tainei mântuirii noastre … Pentru a cărui întrupare din Ea, încă mai nainte de bună vestirea Arhanghelului, cu taină a înştiinţat-o. Şi a trimis Dumnezeu pre Gavriil arhanghelul duhurilor cereşti, celor ce stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă şi neştiută de îngeri, ca bine să vestească Prea Curatei Fecioare zămislirea cea streină a Fiului lui Dumnezeu, care covârşeşte firea omenească şi toată mintea (Vieţile sfinţilor, VII, pp. 806, 807, 817).

Tradiţii: De Blagoveştenie învie toată musca şi iarba începe a creşte, pentru că pământul atunci e blagoslovit (Niculiţă-Voronca, I, p. 240).  Dacă macină cineva făină în această zi, şi din făina măcinată face mămăligă, şi mămăliga aceea o aruncă în apă, peştii nu o mănâncă; iar dacă ia făină de aceasta şi o presură pe vreun pom, pomul respectiv nu face poame în decursul anului acela. Aşa de mare e păcatul de a lucra în ziua de Buna-Vestire (Marian, 1994, II, p. 59).  Bunavestire se zice că este ziua paserilor, în care se poate ara, nu însă şi semăna, căci la din contra paserile  ar mânca pânea de pe spice. Se crede că dacă în acea zi va răsări soarele des-dimineaţă, primăvara va fi timpurie (Gorovei, 1995, p. 209).  La Buna-Vestire trebuie să sosească rândunelele (Mangiuca, 1882, p. 14).  În ziua de Buna-Vestire se dezleagă limba tuturor păsărilor pentru a cânta, mai ales cea a cucului, care toată iarna a fost uliu, iar la Buna-Vestire se preface iarăşi în cuc. Cucul cântă mereu până la Sânziene sau până la Sân-Petru, când se îneacă cu orz şi, nemaiputând cânta, se preface iarăşi în uliu. Ca nu cumva cucul să-i surprindă nepregătiţi, fiecare are grijă să aibă asupra sa bani, să nu fie flămânzi sau supăraţi, pentru ca în decursul anului să fie tot aşa cum i-a găsit. Cântecul cucului oferă date despre destinul omului (câţi ani mai trăieşte, în câţi ani se va căsători etc.; (Marian, 1994, II, p. 63).

Pasărea pe care o numim noi astăzi cuc, cică nu este cucul adevărat, ci soţia acestuia, Sava. Cucul cel adevărat, care avea pene de aur, nu se mai află acum pe pământ, ci e în cealaltă lume. Dintru început, cine ştie când a mai fost şi aceea, cică trăia şi cucul împreună cu soţia sa, Sava, pe pământ, dar, fiindcă soţia sa i-a fost necredincioasă, cucul a părăsit-o. Aceasta a fost adecă aşa, că Sava s-a iubit cu privighetoarea. Cucul, cică, prinzând-o că se iubeşte cu altă pasăre, s-a supărat foarte tare pe dânsa şi a mustrat-o foarte, zicându-i: cum de a putut să se iubească cu privighetoarea, cu o pasăre atât de mică şi de urâtă, pe când ele cu pene de aur? Apoi după ce a mustrat-o şi şi-a descărcat tot aleanul inimii sale asupra ei, cică a părăsit pentru totdeauna pământul acesta plin de fărădelege şi răutate şi s-a dus în cealaltă lume, în rai, iar pe Sava a lăsat-o în astă lume. Sava, văzând că soţul său, cucul, nu glumeşte, ci o lasă şi se duce, l-a întrebat când şi unde să-l caute. Cucul, supărat, i-a spus să-l caute, dacă voieşte, de la Blagoveştenie până la Sânziene, şi dacă până atunci l-a afla undeva, bine de bine; dar dacă nu, mai mult să nu-l caute. Sava, cunoscându-şi greşeala şi voind a se îndrepta, cum au sosit Blagovişteniile, a şi început a zbura şi a-1 căuta în toate părţile; şi l-a tot căutat până la Sânziene, dar nicăiri nu l-a putut afla. Şi nu numai atunci l-a căutat, ci şi de-atunci încoace Sava, adecă pasărea ce-i zicem noi astăzi cuc, în tot anul începe pe la Blagoviştenie a cânta şi a căuta ne-ncetat până la Sânziene pe soţul său, pe cuc. Şi fiindcă nici acum nu-l poate nicăiri afla, de aceea Sava e foarte neastâmpărată; nu stă mult pe un pom, ci punându-se pe o ramură şi strigând de câteva ori: cucu, cucu!, îndată zboară pe altă ramură, şi tot aşa zboară
din pom în pom, de pe o ramură pe alta şi strigă: cucu, cucu!, doară, doară îl poate afla pe soţul său. În zadar însă îi este toată alergătura şi strigarea, căci cucul, soţul său cel cu penele de aur, e dus pe cealaltă lume (Pamfile, 1997, p. 75).

Soarele e totdeauna supărat, numai de două ori pe an e vesel: în ziua de Blagoveştenie şi în ziua de Paşti. Atunci e aşa de luminos şi joacă, parcă-s trei sori. Unii zic că şi de Sânziene e vesel – dar încolo e totdeauna supărat. Ia seama bine când merge el şi vei vedea (Niculiţă-Voronca, I, p. 246).

Obiceiuri: Se face un foc în curte, în faţa uşii, şi lângă el sunt puse pâine, san 0 cofă cu apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce şi să bea apă. Pâinea şi sd este dată apoi de pomană (Marian, 1994, II, p. 61).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Se obişnuia să se sloboadă albinele printr-o potcoavă, să fie tari păstă an ca fieru. Cel care le sloboade nu trebuie să iasă în ziua  aceea din ogradă şi, după ce le-a dat drumul, trebuia să se aşeze pe jos, să nu fuga roii (Cuceu, p. 443).
Apărător de rele şi durere: Se înconjură casa cu tămâie, ca nici o dihanie să nu se apropie de casă. Sunt aftumaţi pomii fructiferi. În zori de zi, cel care se trezeşte primul din casa ia o oală cu jar în care pune tămâie, iese afara pentru a înconjura de trei ori acareturile şi pentru a afuma vitele. În acest timp face zgomot cu nişte clopoţei legaţi la picior. Apoi merge la pomi şi, după ce face sub ei nişte focuri mici, îi examinează pentru a vedea gradul de rodire. Dacă i se pare că un pom nu are rod, acesta este ameninţat cu tăişul securei zicându-i: ,,Dacă nu rodeşti,  te tai!” (Marian 1994, II, pp. 60, 61). Înainte de răsăritul soarelui, exista obiceiul ca un copil să alerge în pielea goală, mai întâi în jurul casei, apoi în jurul acareturilor şi prin ogradă târând un lanţ de care atârnau câteva clopote şi rostind o formulă:
Fujiţ şerţ, fujiţ şerpoi,
Şi voi broaşte şi broscoi,

Că vin blagodatele
Şi vă rumpe spatele (Cuceu, p. 443).
E rău de pârleală (blagă) şi de altele (Speranţia, III, f. 143 v).

Nimeni nu trebui să caute gâlceavă în această zi, că e rău (Marian, II, 1994, p. 60).

În ziua Blagoveştenie nu se doarme, căci eşti somnoros tot anul (Niculiţă-Voronca, I, p. 242). Frigurile încep la Blagoviştene şi au putere mare până la Duminica Mare; atuncea, dacă te păzeşti, nu le capeţi (Niculiţă-Voronca, II, p. 119).  Dacă în această zi ouă vreo găină, gâscă sau raţă, ouăle acestea nu sunt bune de pus sub cloşcă, pentru că nu ies pui cumsecade dintr-însele (Marian, 1994, II, p. 59). De aceea exista obiceiul de a arunca în această zi, ouăle din cuiburile păsărilor de curte. Se credea de asemenea că dinouăle ouate de păsările de pădure în ziua în care Fecioara Maria a fost vestită că poartă în pântece pe Fiul lui Dumnezeu nu ies puii sănătoşi (Ghinoiu, 1997, p. 144). În ziua de Buna-Vestire să nu pui mâna pe ou, să nu cauţi găinele de ou, cloşte să nu pui, căci iesă puii strâmbi, suciţi, cu două capete (Niculiţă-Voronca, I, p. 307).
Albinărit: Spre a avea multă miere la albine, este bine a le lăsa să iasă afară în ziua de Buna-Vestire, printr-un gâtlan de lup, ş-apoi ele devin foarte rele, ucid pe albinele vecinilor şi le fură mierea (Gorovei, 1995, p. 6).
Oracular: Blagoveşteniile ţin tot anul, şi anume: dacă în ziua de Blagoşloveştenie va fi frumos, are să fie anul bun; dacă până la amiază va ploua şi apoi va fi frumos, are să fie toamna lungă şi se vor putea strânge pâinile, dar de va fi ploaie şi soare amestecat, nu-i anul bun; numai dacă de dimineaţă până seara e totuna frumos, atunci anul acela e mănos, au să fie toate pâinile şi de toate poamele (Niculiţă-Voronca, I, p. 241).

Dacă soarele se arată de dimineaţă, atunci păpuşoii cei dintâi semănaţi vor fi frumoşi; dacă se arată cam pe la amiază, atunci cei mijlociu semănaţi vor fi frumoşi; dacă se arată către seară, atunci cei târziu semănaţi vor fi cei mai frumoşi (Marian, 1994, II, p. 60).  Dacă pe la Bunavestire se află frunză verde, va fi un an cu belşug (Gherman-4, p. 117).
Despre vreme: Cum va fi timpul în ziua de Buna-Vestire, aşa va fi şi în ziua de Paşti (Marian, 1994, II, p. 60).  Dacă se ia ceaţa înainte de a ieşi soarele, aşa de timpuriu are să fie şi primăvara. Ciobanii se suie în această zi pe stogul de fân şi 0 ameninţă cu toporul pe iarnă, gonind-o, că iarba-i înverzită şi că ei trebuie să-şi pască acum turmele (Marian, 1994, II, p. 60).

De multe griji va scăpa plugarul dacă în noaptea de Bunavestire va fi senin (CRP, 1944, p. 18).

Dacă pe la Bunavestire se află frunză verde, va fi un an cu belşug (Gherman-4, p. 117).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român