29 august, Crucea-mică, Sfântul Ioan de Toamnă, Sf. Ioan cap tăiat, Ioan taie capul pe varză, Brumariul, Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, Cuv. Teodora

Sf. Ioan de Toamnă (Sf. Ioan cap tăiat) aduce cu sine o seamă de interdicţii asupra tăiatului fructelor şi legumelor ce au formă rotundă, sau alimentelor ce amintesc de sângele vărsat. Tot în completarea biografiei sfântului, această zi este deosebit de periculoasă, fiind ţinută pentru a nu se îmbolnăvi de friguri.

Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul. Sfântului Ioan înainte Mergătorul Mântuitorului, precum a fost înainte Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea. Şi precum Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele omeneşti, tot aşa şi Mergătorul înaintea lui a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.
Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel mare, care a ucis pre pruncii cei din Vitleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii cei rele, care a stăpânit în Galileia, a luat mai întâi de soţie pre fiica lui Areta, împăratul Arabiei, şi a petrecut cu ea multă vreme. Apoi rănindu-se de frumuseţea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o prea ea de soţie, învoindu-se astfel la pofta lui necurată.
Irod făcând o fărădelege ca aceasta, n-a suferit sfântul Ioan Botezătorul, râvnitorul legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omeneşti şi propovăduitorul pocăinţei, ci mustra pe faţă pre Irod înaintea tuturor ca pre un desfrânat şi răpitor. Dar mai ales Irodiada se mânia asupra sfântului şi voia ca îndată să-l ucidă. La un ospăţ, fiica Irodiadei jucând şi plăcând lui Irod şi celor ce şedeau cu dânsul, a cerut de la dânsul, după povaţa maicei sale cea rea, capul sfântului Ioan Botezătorul. Deci ea a câştigat ce a cerut, căci Irod jurase ei. Deci aducând pe o tipsie capul sfântului Ioan în mijlocul acelui ospăţ, picând încă sângele, acel cap a grăit aceleaşi cuvinte mustrătoare: „Nu ţi se cade să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău!” Jucătoarea, luându-l în mâini fără temere, l-a dus la maică-sa. Irodiada, luându-l, înţepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Şi batjocorindu-l destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup (Vieţile sfinţilor, XII, pp. 971-972, 973, 975, 976, 977).

Tradiţii: Crucea mică este rea de friguri, căci atunci de regulă încep frigurile a prinde pe oameni (Mangiuca, 1882, p. 25). ♦ „Sf. Ion taie capul pe curechi”; „Irod i-a tăiat capul pe curechi”. De aceea se posteşte, nu se mănâncă poamă roşie şi curechi roş, nici fiertură. Unii mănâncă numai struguri sau ajunează. Nu se mănâncă din blid sau tipsie. Oamenii împart mere, pere, castraveţi (Muşlea-Bârlea, p. 400). ♦ In această zi nu se taie nimic cu cuţitul, ci totul se rupe cu mâna; nu se mănâncă varză, căci Sfântului Ioan de şapte ori i-au tăiat capul pe varză şi iar a înviat. Nu e bine să se mănânce fructe rotunde, care seamănă cu un cap (mere, pere, nuci, căpăţâni de usturoi) sau cu o cruce (nuci, pepene), nu se bea vin roşu, nu se mănâncă fructe sau legume roşii (Pamfile, 1997, pp. 166, 167). ♦ Sf. Ioan era un tânăr sărac, cuminte şi foarte frumos, şi tocmai pentru această frumuseţe o femeie bogată îşi puse ochii pe dânsul. Într-o zi se întâlneşte şi-i spune chiar că peste noapte îl va aştepta la dânsa acasă. Să vină dar, că va fi bine de el, să vină, că, de nu va veni, vai şi amar va fi de capul lui. Sf. Ioan, care ştia din ce pricină îl paşte acest greu păcat, se întristă adânc şi se rugă lui Dumnezeu să-i ia ceea ce-i căşunează atâta scârbă – frumuseţea cea ademenitoare – şi să-l facă urât. In acest chip socotea el că femeia aceea îşi va întoarce faţa şi gândurile cele rele de la dânsul. Dumnezeu se milostivi de fecior şi-l învăţă, se zice, ca să scoată cuţitul şi să-şi taie capul. Sf. Ioan făcu întocmai în această zi de toamnă şi în locul capului său se pomeni cu un cap de oaie. Astfel a plecat spre casa femeii care îl chemase. Când aceasta l-a văzut, s-a cutremurat de spaimă şi cu ocări l-a dat afară. In acest chip Sf. Ioan a fost scutit de păcat. Frumosul lui cap a fost aflat tocmai mai târziu, la 25 mai, când biserica porunceşte şi poporul serbează chiar Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (Pamfile, 1997, p. 166).
Obiceiuri: Începerea postului negru, numit şi sec, de la cruce până la cruce (Inălţarea crucii, 14 septembrie). O datină dintre cele mai lăţite şi uzitate la poporul român este ţinerea postului negru, şi asta în răstimpul de la Tăierea capului Sf. Ioan (29 august) până la Inălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Prin acest post postitorii îşi mântuiesc sufletul de cele mai grele păcate făcute în viaţă, precum: furturi cu ucideri, cauza rămânerii familiei fără căpătâi, omoruri, aprinderi sau, ceea ce des se întâmplă la femei, omorârea pruncilor micuţi noaptea, în somn, fără ştire şi voie, lepădarea pruncilor fără vreme, cu voie ori prin oarecare neprecauţiune etc. Se mai poate împlini şi de fraţi pentru surori, de surori pentru fraţi, de părinţi pentru copii şi contrar, ba chiar pentru oarecare consângen mai apropiat pierdut în lume, sinucis ori înecat. De mai multe şi mai adese ori însă se posteşte de părinţi pentru blestemăţiile şi vorbele urâte şi grele vorbite în ceasuri necurate, în mânie şi furie contra copiilor (…). Acest post se ţine cu mâncarea în fiecare zi a unei pogăci (turte) de grâu sau turtă de mălai, coaptă în spuză (pe cărbuni), pe care singur păcătosul sau cel ce posteşte trebuie să o facă şi să o coacă şi iarăşi numai el să o atingă. Nu e apoi permis să o taie, ci totdeauna, mâncând, să o frângă, păstrându-se restul rămas de la mâncare jos, pe pământ, sub icoană sfântă şi, dacă se poate, să fie icoana Preacuratei. La păcate mai uşoare se pot mânca şi poame. Asemenea este oprită dormirea pe aşternut ridicat (în pat), ci pe pământ şi, de se poate, fără aşternut, numai la căpătâi o perină umplută cu paie de grâu şi neacoperit cu nimic (…). La sfârşitul postului, mergând la biserică, duce pomană menită celui care posteşte: colac, struguri, untdelemn, o chită de flori în al cărei mijloc este o luminare de ceară curată şi făcută de femeie iertată ori de fată fecioară (Pop Reteganul-1, ff. 60-62).
Apărător de rele şi durere: Postul se ţine pentru boli, mai ales pentru friguri (Pamfile, 1997, p. 167). ♦ Să nu se taie pepeni verzi, că e rău de friguri (Candrea, 1999, p. 232).
Despre muncile câmpului: În ziua în care cade crucea mică nu este bun de sămănat nici o bucată (Mangiuca, 1882, p. 25).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român