În această lună, în ziua a douăzeci şi nouă, pomenirea aducerii moaştelor sfântului sfințitului mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul). Sfântul mucenic Ignatie, urmaşul apostolilor, a fost al doilea episcop al Antiohiei; şi împreună cu Policarp, episcopul Smirnei, au fost ucenici ai Evanghelistului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu. Sfântul Ignatie a fost adus înaintea împăratului Traian, a răbdat tot felul de chinuri şi de încercări şi a biruit. Apoi a fost trimis la Roma să lupte cu fiarele, care l-au sfâşiat şi l-au mâncat. Câțiva creştini au adunat cinstitele şi sfințitele rămăşiţe căzute din gura leilor şi le-au adus de la Roma la Antiohia, dându-le fraților, ca un dar dorit. Aceştia au aşezat cu toată cinstea aceste sfinte moaşte în pământ. Biserica prăznuieşte cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaştelor sfântului Ignatie Teoforul. Tot în această zi, pomenirea sfinților şapte mucenici, care s-au săvârşit în Samosata: Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacob şi Parigorie. Acestor sfinți mucenici, fiind ostaşi ai lui Hristos şi înfruntând rătăcirea idolească, li s-au zdrobit brațele şi coapsele cu toiege groase. După aceea li s-au sfâşiat trupurile şi li s-au pus lanțuri grele de grumaji şi au fost băgați în temniță. În urmă au fost scoşi de acolo şi spânzurați, pironindu-li-se capetele cu piroane de fier. În felul acesta şi-au dat sufletele lui Dumnezeu. Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Silvan episcopul, Luca diaconul şi Mochie citețul. Pe vremea împăratului Numerian în anii 284, s-a pornit prigoană asupra creştinilor. Atunci s-a dat de ştire dregătorului cetății Emesa, să prindă pe sfântul părintele nostru Silvan, episcopul acestei cetăți. Şi îndată a fost prins împreună cu Luca diaconul şi cu Mochie citețul. Legați, au stat înaintea dregătorului, care cercetându-i cu amănuntul şi auzind că mărturisesc pe Hristos drept Dumnezeu adevărat, şi că dădeau anatemei pe slujitorii idolilor, s-a pornit cu multă urgie şi mânie şi i-a supus la multe şi felurite chinuri, iar la urmă a hotărât să-i dea să se lupte cu fiarele. Deci, scoțând pe sfinți în adunarea poporului şi lăsând slobode multe feluri de fiare, sfinții s-au rugat lui Dumnezeu să-şi sfârşească viața acolo. Dumnezeu îndată a luat sufletele slugilor Sale. Atunci fiarele cele sălbatice, sfiindu-se de moaştele sfinților, s-au dat în lături, neatingându-se nicidecum de trupurile lor. După ce s-a înnoptat, trupurile sfinților au fost luate şi îngropate cu cinste, aducându-se mulțumiri lui Dumnezeu. Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Sarvil şi Vevea sora lui, care au pătimit în Edesa. Aceşti sfinți mucenici au trăit în zilele împăratului Traian. Sfântul Sarvil era slujitor al demonilor celor înşelători şi jertfitor al necuratelor lor jertfe. Şi făcându-se odată un praznic al demonilor, iar Sarvil fiind, după obicei, mai mare fruntaş peste necuratele jertfe, a fost înfruntat şi dojenit de episcopul Varsemeu, ca unul ce se făcuse pricină a pierzării multora. Atunci Sarvil a fost atins de harul lui Dumnezeu şi înduplecându-se la cuvintele episcopului a venit la credința în Hristos, împreună cu sora lui Vevea, şi au fost botezați de episcopul Varsemen. Pentru aceasta, Sarvil a fost adus ighemonului Lisias şi a fost supus la felurite chinuri. În cele din urmă a primit cununa muceniciei astfel: a fost pus la teasc şi strâns cu vârteje, a fost fierăstruit şi i s-a tăiat capul. Tot aşa a pătimit şi sora lui, din porunca ighemonului. Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Varsemeu, episcopul Edesei. Acest sfânt mucenic, aşa cum s-a arătat mai sus, făcându-se pricinuitorul mântuirii lui Sarvil, pe care l-a botezat, a fost pârât ighemonului Lisias care l-a bătut rău, pentru că a mărturisit credința în Hristos. Dar venind scrisori împărăteşti ca să se înceteze cu prigoana creştinilor a fost scos din închisoare şi venind la biserica lui, a mulțumit lui Dumnezeu, şi apoi s-a săvârşit în pace. Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Afraat. Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Achepsima. Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Hiotul, care a pătimit la anul 1802. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.