În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Iachint, cubiculariul.
Acesta era din Cezareea Capadociei, şi fiind cubiculariu slujea la masa împăratului Traian (anul 108). Fiind pârât că este creştin, a fost silit să guste din jertfele idoleşti cele spurcate. Iar de vreme ce nu s-a plecat a face aceasta, ci mai vârtos a mărturisit pe Hristos, a fost bătut peste tot trupul şi băgat în temniţă. Acolo i s-a dat să mănânce numai din cele jertfite idolilor, dar viteazul nevoitor al lui Hristos n-a voit a gusta din acelea, ci a rămas postind 40 de zile. Din pricina aceasta slăbind de foame, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Anatolie, patriarhul Constantinopolului.
Acesta era preot şi purtător de răspunsuri al Bisericii Alexandriei. A fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în vremea lui Teodosie cel Mic, pentru că rătăcitul Dioscor avea nădejde să-i fie ajutător în erezia sa. Dar nimic n-a folosit Dioscor cu meşteşugirile sale, căci fericitul Anatolie l-a caterisit la Sinodul de la Calcedon şi a pus în diptice numele Sfântului Flavian, care fusese caterisit de Dioscor şi de tâlhărescul lui Sinod. Şi a trimis Sfântul Anatolie epistole episcopilor, îndemnându-i să anatematizeze pe începătorii eresurilor, adică pe Nestorie, Eutihie şi Dioscor. Sfântul Anatolie a urmat Sf. Flavian şi, păstorind biserica cu dreapta credinţă opt ani, s-a mutat către Domnul, lăsând în locul său pe Sfântul Ghenadie.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Teodot şi Teodota; Diomid, Evlampie, Meliton, Petru, Asclipiodot şi Golinduh.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Marcu şi Mochian.
Aceştia fiind siliţi de Maxim eparhul să jertfească idolilor şi neplecându-se, ci în faţa tuturor mărturisind numele lui Hristos, li s-au tăiat capetele cu sabia. Sfântului Mochian când era dus la moarte îi urmau femeia şi copiii plângând, iar el îi sfătuia să tacă. Iar când Sfântului Marcu i s-a tăiat capul, soţia sa, fiind de faţă, l-a primit în mâini. Şi aşa muceniceşte săvârşindu-şi viaţa, au primit cununile muceniciei.
Tot în această zi, chinuirea Sfântului Mucenic Coint.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.




