4 iulie

În această lună, în ziua a patra, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Andrei din Ierusalim, arhiepiscopul Cretei.

Sfântul Părinte Andrei s-a născut la Damasc în jurul anului 660. Cel care
avea să fie numit „cel mai armonios dintre melozi” s-a aflat fără grai în primii şapte ani ai vieţii sale. Scăpat de aceasta infirmitate prin Sfânta Împărtăşanie, arata începând de atunci un talent de excepţie, în special în arta vorbirii înţelepte şi a studiului Sfintei Scripturi. Părinţii săi îl încredinţară ca slujitor bisericii Învierii la Ierusalim (după unii ar fi devenit călugăr la Saint Sabaş, unde a şi studiat) iar cel care se afla în tronul patriarhal, Teodor (674-686), făcu din Andrei fiul său spiritual. Intuise în el asemenea calităţi încât voia să îl pregătească drept succesor al său şi îl numi, în ciuda vârstei sale fragede, notar al Patriarhiei, dându-i responsabilitatea tuturor problemelor bisericeşti. În această calitate, la puţin timp de la cel deal Şaselea Sfânt Sinod Ecumenic (prin 685), Andrei fu trimis la Constantinopol, cu doi sfinţi bătrâni, pentru a prezenţa împăratului şi Patriarhului mărturia de credinţă a Bisericii sale, manifestându-şi adeziunea la condamnarea ereziei monotelite (Biserică din Ierusalim, ocupată în vremea aceea de către arabi, nu a putut să trimită decât un singur reprezentant la Sinod).
Ceilalţi doi reprezentanţi s-au întors în Palestina, dar Sfântul Andrei rămase în capitală, găsind acolo condiţii mai prielnice rugăciunii, studiului şi activităţilor apostoliceşti pentru care Dumnezeu îl pregătise. Duse pentru o vreme o viaţă retrasă, dar adevărul nu putea să rămână multă vreme ascuns sub oboroc, astfel purtarea să plină de sfinţenie şi forţa cuvintelor sale folosită intru mântuirea sufletelor ajunseră repede la urechile împăratului şi ale Patriarhului, şi fu numit Diacon al Marii Biserici. Îi fu încredinţat postul de responsabil al orfelinatului Sfântul Paul şi al ospiciului pentru săraci ce se afla în cartierul Eugenios. Timp de aproape 20 de ani, dovedi multă perseverenta la conducerea acestor instituţii de binefacere, pe care le dezvolta şi le transformă în ostrov al mântuirii, prin îndemnarea oamenilor la pocăinţă şi la practicarea virtuţii. Reuşi atât de bine în această sarcină, încât în 711 fu consacrat Arhiepiscop al Cretei. Dar înainte de a se putea instala în scaunul său, cum se găsea încă în capitală, Philippikos uzurpa tronul, îl destitui pe Patriarhul Cyrus şi îl puse în locul acestuia pe Ioan al Şaselea., dându-i drept misiune să anuleze hotărârile celui de-al Şaselea Sinod şi să reânvieze erezia monotelita. Sub presiunea autorităţilor, Sfântul Andrei trebui să încuviinţeze
toate acestea ; dar imediat ce Philippikos fu îndepărtat de la putere (713), el se retractă şi mărturisi fără ocolişuri adevărata credinţă despre cele două voinţe ale lui Hristos.
Încă din ziua instalării sale în Catedrala din Gortina, Sfântul Pastor îşi încuraja Preoţii să se apropie cu demnitate de Dumnezeu şi să devină primitori ai harului sau, pentru a fi capabili să transmită credincioşilor această lumină. Pronunţă un mare număr de predici în cinstea sărbătorilor Domnului, ale Maicii Domnului sau ale Sfinţilor, care constituie una din cele mai preţioase moşteniri ale literaturii patristice ; pentru a încununa cu demnitate festivităţile Bisericii sale, el compuse, cu o artă de neasemuit, nenumărate imnuri rămase în cărţile noastre liturgice.
El este în special autorul Canonului celui Mare care, cântat în fiecare an în timpul Postului Mare, nu a încetat, de secole încoace, să dea naştere în rândul credincioşilor la mântuitoare lacrimi de pocăinţă. În acest imn impunător, pentru care a şi primit titlul de „Iniţiator în tainele pocăinţei”, sfântul evoca toate personajele Vechiului şi Noului Testament care pot fi luate drept modele spre calea întoarcerii la credinţa şi la căinţa. Pe cel care se pocăieşte şi care la începutul Postului s-a recunoscut în Adam aşteptând la porţile Raiului, aceste exemple scoase din Scriptură îl fac să realizeze că – recapitulând prin viaţa să păcatele lumii întregi – numai în lacrimi, post şi rugăciune trebuie aşteptată izbăvirea prin Hristos, Mântuitorul întregii omeniri.
În afara acestor îndeletniciri de predicator şi melodic, Sfântul Andrei renova biserici şi mănăstiri, fonda o biserică, închinata Maicii Domnului din Vlaherne, în amintirea acestei renumite biserici din Constantinopol.
Organiza de asemenea un ospiciu pentru bolnavi, bătrâni şi nevoiaşi, pe care îl întreţinea nu numai financiar ci îl şi vizita adesea, îngrijind pe infirmi cu mâinile lui şi procurând tuturor minunată mângâiere prin cuvintele sale.
Cu ocazia unuia din desele atacuri arabe împotriva insulei Creta, Sfântul Ierarh, refugiat în fortăreaţă împreuna cu poporul său, reuşi să îi îndepărteze pe agresori prin singură puterea rugăciunii sale şi mulţi dintre ei pieriră în dezordinea creată. Cu alte ocazii, el scapa insula de secetă, prin şuvoiul lacrimilor sale şi alungă o epidemie transformându-se în medic al tuturor prin rugăciune şi priveghere.
Deşi devenise totul pentru toţi asemeni lui Hristos, el trebui să îşi părăsească eparhia pentru a se duce la Constantinopol. Acolo puse bazele poporului prieten al lui Hristos prin învăţătura sa ortodoxă despre închinarea la Sfintele Icoane, ameninţată în acele timpuri de către împăratul Leon al Treilea.
Primind semn de la Dumnezeu despre apropierea sfârşitului sau, îi reuni pe cei apropiaţi lui şi îi anunţa că Episcopatul sau nu îl va revedea în viaţă. La puţin timp după aceea, se îmbarca spre Creta şi, făcând escală în insula Mitilene, (după alţii, ar fi fost trimis în exil la Mitilene de către împăratul Leon III, din cauză că apără Sfintele Icoane) îşi găsi odihnă la 4 iulie 740.
Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Marta, maica Sfântului Simeon, celui din muntele minunat.
Cuvioasa Marta petrecând cu tot felul de fapte bune, şi având multă credinţă spre Maica lui Dumnezeu, i s-a vestit de către dânsa mai înainte de săvârşirea ei dulceaţă veşnicelor bunătăţi ce o aşteptau. Şi mutându-se de la cele pământeşti, s-a arătat celor ce păzeau moaştele ei, făcându-i să se
bucure şi spunându-le că a luat mare har de la Dumnezeu. Şi se afla ea întru lumina şi în bucurie de negrăit, nu numai pentru rugăciunile fiului ei, ci şi pentru că a suferit pentru Domnul felurite ispite şi necazuri.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Aroa şi Luchia, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Andrei Rubleov, iconograful.
Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfântului sfinţitului Mucenic Teodor, episcopul Chirinei.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodot.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Donat, episcopul Leviei.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Chiprila, care, strujita fiind, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Asclipia, făcătoarea de minuni, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Teofil, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Menighi, care cu pace să săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.