6 ianuarie – Iordanul, Bobotează, Botează, Botez, Apă-botează, Chiraleisa Arătarea sau Botezul Domnului

A doua din ciclul celor trei zile de mare sărbătoare ale noului an, Boboteaza este în primul rând o sărbătoare creştină, dar care iese în evidenţă numai prin referirea constantă la păgânismul perioadei din care face parte. Reprezintă şi ea momentul încheierii sărbătorilor de iarnă (aici poate fi încadrată şi petrecerea rituală a Iordanului), mai bine zis, lustraţia prin apă, purificarea generală ce urmează în urma alungării tuturor forţelor ostile, malefice, care şi-au făcut de cap în perioada sărbătorilor de iarnă. De aceea, se spune, acesta este momentul când dispar de pe faţa pământului (temporar, evident), diavolii, strigoii, asociaţi uneori cu dezlănţuirile furtunoase ale viscolelor iernii, marcând o trecere timidă către celălalt anotimp. Îşi fac simţită prezenţa binefăcătoare lupii (care numai până la Bobotează pot să facă rău oamenilor), apărând de astă dată ca instrumente punitive divine, îndreptate împotriva demonilor sau a oamenilor. Într-un fel, putem spune că intrăm neoficial în noul sezon al Lupului, a cărui prezenţă se va face în curând simţită din ce în ce mai pregnant, în timpul Filipilor de iarnă. Valenţele purificatoare ale apei sfinţite în această zi se extind şi asupra gospodăriei: apa de râu, agheasmă etc. poate alunga moroii, puricii, şerpii, lupii, bolile, dar poate stimula recoltele. În această zi, ca şi în celelalte sărbători mari ale calendarului popular, sunt concentrate la scară mică toate aspectele semnificative ale vieţii ţăranului, în care cuvintele-cheie erau a stimula şi a proteja. Iordănitul reprezintă varianta instituţionalizată a acestor practici de propiţiere, care nu se limitează doar la un simplu colind adresat celor ce poartă numele sfântului, ci tututor membrilor comunităţii, care primesc astfel partea cuvenită de protecţie sau de binecuvântare.
Un alt aspect important al acestei sărbători, bazat pe aceeaşi imagine, de hotar, graniţă temporală între două anotimpuri (a se vedea, din nou, momentul intitulat „deschiderea cerurilor”), este susţinut de numeroase credinţe populare din domeniul meteorologiei: previziunile se bazează tocmai pe existenţa acestui moment de cotitură, pe întoarcerea către anotimpul călduros. În acest sens trebuie interpretat şi obiceiul Ardeasca – parte componentă a unor ritualuri magice de „susţinere” a soarelui pe drumul spre vară (aşa cum se regăsesc, în număr mult mai mare, în ceremonialul Lăsatului de Sec).

Botezul Domnului. Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea sa Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea Dumnezeirii Sale până la vârsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei mai înainte de treizeci de ani să aibă rânduiala de dascăl sau de preot. Apoi împlinindu-se cei treizeci de ani şi venind vremea dumnezeieştii Lui arătări, „a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimiţându-l pre el ca să se boteze cu apă”. Deci ascultând Ioan cuvântul lui Dumnezeu, a venit în părţile Iordanului propovăduind botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Iisus Hristos, ca cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea, avenit la râu ca să sfinţească apele cu Botezul. A venit la ape, ca să curăţească firea lor; a venit să se boteze, ca să ne pregătească baia sfântului Botez (Vieţile Sfinţilor, V, pp. 300, 302).
Tradiţii: Se trag focuri de puşcă şi de pistoale, la biserică, când ies preoţii cu crucea spre a face agheasmă, zicând că picioarele Mântuitorului au fost pe acea lespede ce se află în apa Iordanului pe care era făcut zapisul de greşeala lui Adam. Şi când a călcat Mântuitorul pe ea, a pocnit şi a huit, cum huiesc puştile acum la noi (Muşlea-Bârlea, p. 343). ♦ Diavolii, când s-a botezat Domnul Christos, au venit câtă frunză şi iarbă, trăsnind şi pocnind pe apa Iordanului, că se auzea cine ştie de unde huitul, să nu lese să se boteze Dumnezeu. Dar Dumnezeu a poruncit la preoţi să citească şi să sfinţească apa, şi când au început oamenii a împuşca şi-a striga Chiraleisa, gheaţa s-a rupt sub diavoli şi cu toţii au căzut în apă şi s-au înecat; de aceea amu nu sunt aşa de mulţi, s-a curăţit lumea de dânşii. Pe cei cari au mai rămas îi omoară Sf. Ilie cu tunul, dar ei la om n-au ce căta (Niculiţă-Voronca, II, p. 251). ♦ Strigoii numai până la Bobotează umblă. Atunci când preotul strigă chiraleisa, toate răutăţile: lupi, strigoi, draci, toate pier şi e anul curat iar până la Sfântul Andrei („Ion Creangă”, an VII, nr. 2, 1912, p. 54). Se crede că lupii dau asupra oamenilor numai până la Bobotează, de atunci însă încep să nu mai fie periculoşi pentru oameni (Gorovei, 1995, p. 127). ♦ Din momentul când au sfinţit preoţii apa, toate apele, atât cele curgătoare, cât şi cele stătătoare, atât izvoarele cât şi fântânile rămân sfinţite, după unii, în decurs de două săptămâni, după alţii, chiar şase săptămâni. Deci ori din ce apă curgătoare vei lua apa in ziua de Bobotează, o poţi folosi peste tot anul ca agheasmă, căci în această zi toate apele sunt sfinţite (Marian, 1994, p. 152) ♦ La Bobotează, când moaie preotul crucea în apă, toţi dracii ies din ape şi rătăcesc pe câmp până ce trece sfinţirea apelor. Şi nimeni nu-i vede, afară de lupi, care se iau după dânşii şi, unde-i ajung, acolo le şi varsă maţele. Din cauza aceasta nu e bine să se lase în ziua de Bobotează cămăşi şi mai ales rufe întinse pe gard, căci se crede că, atunci când se împuşcă, în decursul sfinţirii, din puşti, precum şi când strigă oamenii după sfinţirea apei chiraleisa, atunci Ucigă-l-Crucea fuge şi se ascunde sub dânsele (Marian, 1994,1, p. 152). ♦ Când se strigă Chirleisa, îndată omul capătă putere, se simţeşte că e mai tare, mai cu curaj. Atunci toate necurăţeniile, toate boalele, toate fiarele, câte sunt stricăcioase omului, lupi etc. se împrăştie, se depărtează, fug fiecare la locaşurile lor prin pădure, şi tot anul e curat, până iarăşi la Sf. Andrei, când ies ele şi ţin până la Crăciun mai tare. De Crăciun le alungă băieţii cu colindele şi cu uratul, cu pocnetele de bice, iar de Bobotează se duc cu totul (Niculiţă-Voronca, II, p. 251). ♦ Mai înainte vreme, când se muia crucile, se făcea copcă pe gârlă, ca şi azi, şi mergea Vodă cu alai la marginea Dâmboviţei, cum merge şi astăzi. După ce muia crucea, o lăsa în gârlă şi doi sau mai mulţi oameni se aruncau după dânsa. Cine o prindea, acela căpăta bacşiş bun de la Vodă. Astăzi nu se mai aruncă nimeni în apă după cruce. Cei ce se aruncau erau din cei bolnăvicioşi, cari tot piroteau pe picioare. După ce se aruncau, se făceau sănătoşi tun (Ispirescu, ff. 12-13). ♦ După Bobotează nu se spală cămăşile două săptămâni, pentru că apele-s sfinţite (Niculiţă-Voronca, II, p. 150).

Obiceiuri: Iordănitul – colindul cu Iordanul. Încă din seara de 6 spre 7 ianuarie se strâng mai mulţi inşi la o cârciumă şi acolo mănâncă şi petrec seara. Unul din tineri, şi anume capul, care pe alocuri poartă numele de popa, duce căldăruşa cu agheasmă, în care-şi strâng banii, iar ajutoarele căpeteniei poartă unul pămătuful sau motocolul de busuioc cu care iordănesc pe oameni, şi un altul – mai mulţi chiar, dacă satul e mare – poartă o ţepuşă de lemn, pe care au a strânge carne. Astfel umblă ei apoi noaptea sau dimineaţa prin sate cântând Iordanul, adică acelaşi cuvinte pe care le cântă şi preotul în ajunul Bobotezei. Intrând în casă, iordănitorii iordănesc, adică stropesc mai întâi pe toţi membrii familiei, cu apă sfinţită pe cap, iar după aceea, luându-i pe toţi de-a rândul în braţe, îi ridică în sus de trei ori. În unele locuri stăpânul casei, dacă se simte puternic, cere căpeteniei să i se aducă un iordănitor a se lupta cu el. Luptându-te cu iordănitorii te întăreşti, dobândeşti putere, căci luptătorul iordănitor în timpul luptei este ajutat de Sf. Ioan şi acesta dă în urmă putere şi celui care s-a luptat cu iordănitorii. Pe Ioni şi Ioane, dacă-i prind iordănitorii, îi duc cu puterea la gârlă sau la fântână ca să-i scalde, şi nu-i iartă decât în cazul când le dăruiesc ceva. În alte părţi se adună în această zi băieţii şi fetele anume la fântâni, unde se udă apoi unii pe alţii cu apă, zicând că se iordănesc, sau toarnă cu ciutura apă în cap celor care vin la fântână după apă (Marian, 1994,1, pp. 166, 167). ♦ Încurcarea cailor: De la biserică, alegându-se ce mai buni cai, ies la marginea satului şi se iau la întrecere. În felul acesta îşi cunosc şi caii de fugaci sau leneşi (Muşlea-Bârlea, p. 344). ♦ În Mehedinţi, de Bobotează odinioară se „încurau” caii. Câţiva tineri călare, având în mână un steag, mergeau pe la casele oamenilor, botezând steagul cu apa din fântână. După ce stropesc casa cu apă şi aruncă tămâie pe acoperiş, rostesc o urare de belşug şi prosperitate:
Cum aruncăm apa,
Aşa să fie holda bogată (Chicet-1, p. 28).
În Mehedinţi, sătenii vin călare la preot, care, după ce sfinţeşte apa din fântâna, botează cu busuiocul atât oamenii, cât şi caii, frumos împodobiţi. Se face apoi o paradă prin tot satul. Noaptea copiii merg cu iordănitul, trecând din casă-n casă, cu găleţi de apă şi busuioc, pentru a stropi gazda, care-i răsplăteşte cu monezi aruncate în găleată. Copiii cântă:
În Iordan, botezându-te
Domnul, cu crucea lui cea sfântă,
La anul să fie
An mai bogat,
Mult mai curat.
În acea noapte sătenii scot mesele în curte, unde mănâncă, joacă şi chiuie în jurul
Mesei ori în jurul fântânii (Chicet-1, p. 28). ♦ Ardeasca: în unele părţi ale Bucovinei
era mai înainte datină ca tineretul să ia, după ce s-a sfinţit apa la Iordan, câte un tăciune
aprins din focul ce a fost făcut pentru aprinderea săcaluşelor şi să se întoarcă cu tăciunii aceştia într-un loc mai deschis şi acolo, punând iarăşi tăciunii la un loc, şi mai punând încă paie şi Frunze uscate peste dânşii, făceau un oc mare. După aceasta, înconjurându-l din toate părţile, prindeau a juca în jurul lui. Iar când focul prindea a se potoli, atunci dimprejurul lui se numeau Ardeasca (Marian, 1994, I, p. 157)

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Pentru ca să nu te prindă frigurile, durerile de cap, de piept şi de stomac, e bine ca la Bobotează, când se afundă steagul în râu, să te speli în acel moment cu apă de râu, căci tot anul eşti sănătos (Gorovei, 1995, p. 10). ♦ Oamenii merg la fântână şi-şi toarnă apă pe cap, ceea ce se numeşte iordăneală, ca să fie apăraţi de friguri şi alte boale (Muşlea-Bârlea, p. 343). ♦ Se scaldă femei şi bărbaţi în burduf (copcă), crezând că nu-i vor mai prinde frigurile peste an (Muşlea-Bârlea, p. 345). ♦ În ziua de Bobotează să botezi cu agheasmă sămânţa ce trebuie să o semeni (Gorovei, 1995, p. 209). ♦ Femeile fac o turtă de cenuşă frământată cu agheasmă şi o păstrează pentru tot anul, spre a sfinţi cu ea vasele care s-ar întâmpla să se spurce în cursul anului (Muşlea-Bârlea, p. 344). ♦ În ziua de Bobotează, unii oameni iau grâu fiert şi-l aruncă în pod, zicând: „Să dea Dumnezeu să crească grâul aşa de mare ca până în pod” (Candrea, 1999, p. 301). ♦ Când vine popa cu căldăruşa la Bobotează, să faci două pâini, una mai mare şi alta mai mică, şi să le bagi în ţest. După ce s-au copt, pe a mai mică o opreşti, ca s-o dai la vite, s-o mănânce, iar pe a mare s-o dai popii (Gorovei, 1995, p. 256). ♦ În ziua de Bobotează, la vale sau la râu, împrăştie popa cu busuiocul peţitorii în toate părţile. De aici înainte se încep apoi peţitele, adică merg feciorii pe la fete să le vadă şi sa le ceară în căsătorie (Muşlea-Bârlea, p. 342). ♦ Cine la Bobotează îşi vâră puşca în apă, va trage mult vânat la ea (Gorovei, 1995, p. 203).

Apărător de rele şi durere: În ziua de Bobotează, mamele care au pierdut copii sau i-au născut morţi, iau agheasmă şi se duc împreună cu preotul şi toarnă peste acei copii, ‘ ca să se boteze, numindu-i numai Ion. Cred că, dacă vor turna în trei ani la rând, la Bobotează, sunt botezaţi şi pot fi socotiţi în rândul celorlalţi creştini morţi (Muşlea-Bârlea, p. 344). ♦ Mamele care au avut nenorocirea să piardă vreun copil, să-l nască mort sau cărora le-au murit copiii mai înainte de a fi fost încreştinaţi, pentru a nu li se face copiii moroi, să care cu gura şapte ani de-a rândul în ziua de Bobotează agheasmă mare şi să stropească cu ea mormintele lor (Marian, 1994, I, p. 153). ♦ La Apă-Botează mai toţi aprind paie sau frunze uscate şi fac pară mare şi, după ce se mai micşorează para, apoi sar peste ea şi zic că nu-i mâncă puricii noaptea (Pop-Reteganul-2, f. 11). ♦ Pe timpul sfinţirii apei la Bobotează se aprind nişte petici şi se crede că acela care ţine astfel de petici aprinse în mână nu va fi mâncat de lupi (Gorovei, 1995, p. 127). ♦ La Bobotează pruncii înconjură cu clopoţele casa, grajdurile şi alte edificii, pentru ca să nu se apropie şerpii (Gorovei, 1995, p 226). ♦ În ziua de Iordan, pe timpul sânţirii apei, este obiceiul de a aprinde nişte petice, a căror rămăşiţi se strâng, crezându-se că ele ar fi de leac, când se afumă cu ele cei ce au junghiuri în urechi (Gorovei, 1995, p. 242). ♦ Să nu zici colindul ori plugul după Bobotează, că îţi curg urechile (Gorovei, 1995, p. 242).
Oracular: La Bobotează se deschide cerul şi îngerul păzitor îi spune celui de însurat sau celei de măritat încotro îi va fi norocul. Dacă în ziua de Bobotează, dimineaţa, înainte de sfinţirea apei, un flăcău sau o fată alunecă şi cade, se crede că respectivul sau respectiva se va însura sau mărita în acel an. Alţii, din contra, cred că cine cade în ziua de Bobotează până la anul moare. Dacă o fată vede mai întâi şi întâi, printre flăcăii ce se duc sau se întorc de la sfinţirea apei, pe unul călare pe un cal alb, e semn că se va mărita în câşlegile acelea sau în anul acela (Marian, 1994,1, pp. 144, 152).

Despre vreme: Dacă pământul va fi îmbrăcat în promoroacă, are să fie belşug şi sănătate (Muşlea-Bârlea, 344). ♦ Din care parte abură sau bate vântul în ziua de Bobotează, în acea parte se culcă grâul în anul curent (Marian, 1994,1, p. 144). ♦ Până la Bobotează căldura-i pe văi şi frigul pe dealuri, iar de la Bobotează frigul se scoboară la văi şi căldura se urcă la dealuri (Marian, 1994,1, p. 145). ♦ Dacă în ziua de Bobotează va fi vreme frumoasă, va fi un an îmbelşugat (Gorovei, 1995, p. 19). ♦ Dacă în ziua de Bobotează va bate crivăţul, vor fi roade la bucate (Gorovei, 1995, p. 64). ♦ Dacă vremea la Bobotează este geroasă, după ieşirea cu Iordanul se va muia; dacă vremea a fost moloşagă, se va înăspri (Gorovei, 1995, p. 268). ♦ Pân-la Bobotează e dricul iernii, de la Bobotează crapă gerul şi iarna e pe ducă (Niculiţă-Voronca, II, p. 252). ♦ Ploaie ori moină în ziua de Bobotează, scumpete mare (CRP, 1944, p. 6). ♦ Dacă plouă la Bobotează – va fi iarnă lungă, iar dacă e vreme frumoasă – va fi o vară frumoasă; dacă însă va picura streaşină, atunci să grijeşti ogrinjii, că iarna va fi lungă încă şi grea. Dacă e frig şi cerul limpede, va fi primăvară timpurie şi frumoasă. Dacă va ploua, primăvara va fi târzie şi slabă. Dacă sunt sloi la streşini, primăvara va fi timpurie (Gherman-4, 1923, p. 119). ♦ Dacă la Bobotează curg streşinile, se face vin mult; dacă prunii îs încărcaţi cu zăpadă, se fac prune multe (Gherman-4, 1923, p. 119). ♦ Când e moale vremea la Bobotează, are să fie şi oamenii slabi peste an (Candrea-Densusianu, p. 189). ♦ Se fac cruci de gheaţă, şi de va curge topindu-se gheaţa cât de puţin în acea zi, atunci e un an foarte îmbelşugat, iar de nu, nu! (Muşlea-Bârlea, p. 344). ♦ Românul zice: „Dacă am dat Bobotează la spate, nu-mi mai este frică de iarnă, am pus mâna pe primăvară! (Ispirescu, f. 14).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român