7 iunie

7 iunie

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Teodot, episcopul Ancirei.
Sfântul Teodot a trăit în Ancira Galatei în timpul persecuţiei lui Diocleţian (284-305), şi a fost pârât către mai-marele Teotechi, că a scos trupurile sfintelor fecioare aruncate în iezer şi că le-a îngropat, pentru care pricină, a fost adus către dânsul.

Dar fiindcă a zis cu îndrăzneală, că deşi este prost şi smerit, însă pentru credinţa şi mărturisirea lui Hristos, este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii, a fost bătut cumplit, şi mult chinuit, iar la sfârşit i s-a tăiat capul şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Zinaida, făcătoarea de minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei Esia şi Sosana, ucenicele lui Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina, Sicilia), a căror pomenire se săvârşeşte în sfânta lor mărturisire, întru ale lui Vasilisc.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Licarion, care prin sabie s-a săvârşit.

Acesta era din Egipt, din cetatea Ermu, şi pentru credinţa în Hristos fiind adus la cercetare şi silit să se lepede de Hristos, şi neplecându-se, a fost pus într-o închisoare întunecoasă şi cu rău miros. Iar după câteva zile fiind scos, a fost bătut cu toiege de fier şi chinuit în multe chipuri. După această a fost silit să bea ierburi otrăvitoare, dar după ce le-a băut rămânând nevătămat, a atras la credinţa lui Hristos pe cel ce l-a adăpat cu otravă, căruia i s-a tăiat capul. Iar sfântul după ce a fost iarăşi chinuit şi-a primit moartea prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Tarasie şi Ioan, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Ştefan, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Antim, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Sevastiana, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Potamiani, care în cazan cu smoală s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Daniel cel de la Schit (Sketis), în Egipt.

Viaţa sfântului Daniel după Sinaxarul părintelui Macarie de la Simonopotras (Muntele Athos):
Sunt cunoscuţi doi sfinţi purtând acest nume. Primul era ucenic al Sfântului Arsenie cel Mare (cf. 8 mai) și fu el însuși învățător al multor monahi. Când barbarii au atacat Schitul, în 407, frații îi propuseră să fugă împreună cu ei. Avva Daniel răspunse : „Dacă Dumnezeu nu are grijă de mine, de ce aș mai trăi?”

Trecu printre trupele barbare fără să fie băgat în seamă și își spuse : „Iată că Dumnezeu s-a îngrijit de tine. Fă deci și tu ce e omenește și fugi împreună cu Părinții”. Printre altele mai spunea: „Trupul o duce mai bine pe măsură ce sufletul se slăbește iar sufletul o duce mai bine pe măsură ce trupul se slăbește” (a se vedea Zicerile / apoftegmele lui avva Daniel din Patericul Egiptean). După ce a trăit timp de patruzeci de ani în pustiul Skitului, adormi în pace în jurul anului 420.

Cel de-al doilea Avva Daniel a trăit în secolul al șaselea. Devenise monah la Skit încă din copilărie. În timpul unei expediții de-a lor, niște barbari îl luară cu ei și rămase prizonier timp de doi ani. Răscumpărat de un creștin evlavios, fu prins din nou de barbari pentru șase luni, dar reuși să scape. Făcut prizonier pentru a treia oară, profită de faptul că paznicul lui era ocupat să-și facă nevoile și îi aruncă o piatră, care îl omorî iar el scăpă.

Când marturisi aceasta Arhiepiscopului Timotei din Alexandria, acesta îi spuse că Dumnezeu ar fi putut să îl elibereze ca și in celelalte dăți, dar nu îl acuză de ucidere. Neaflându-și conștiința în pace, Daniel merse să ceară sfat la episcopul Romei, la Patriarhii din Constantinopol și de la Ierusalim, și la Arhiepiscopul din Efes, care îi spuseră cu toții același lucru.

Cu toate acestea, el continua sa se considere vinovat si se duse sa se predea tribunalului cerând sa fie condamnat la moarte pentru ucidere ca sa scape de pedeapsa vesnică. După treizeci de zile de închisoare, fu adus la guvernatorul Alexandriei și după ce l-a ascultat, acesta îl lăsă liber cerându-i să se roage pentru el. Avva Daniel se întoarse la Schit dar își luă drept canon să îngrijească de un lepros, în chilia sa, până la sfârșitul vieții, pentru a-și ispăși păcatul.

Deveni atât de renumit pentru virtuțile sale, încât fu numit Igumen al centrului monastic din Schit și era cinstit în tot Egiptul ca un „nou Avraam si găzduitorul lui Hristos”. El îi conduse pe calea desăvârșirii pe Sfânta Anastasia Patriciana, care trăia sub chipul unui eunuc la oarece distanta de Schit (cf. 10 martie), pe Sfântul Evloghie primitorul de străini (cf. 27 aprilie) precum și Sfinții Andronic și Atanasia (cf. 9 octombrie). Era neîntrecut în a găsi pe Sfinții ascunși, ca Marcu nebunul din Alexandria sau monahia din Mănăstirea Hermopolis, care se prefăcea a fi alcoolică pentru a atrage disprețul celorlalți, Sfânta Tomaida, Mucenișă a curăției trupești (cf. 14 aprilie) și Avva Dula.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.