În această zi întâlnim reminiscenţe ale unor vechi cosmogonii, puse în legătură cu momentul 9 martie, adevărat început de primăvară, când renaşte întreaga fire.
Cuv. Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei. În zilele tulburării Bisericii de eresul luptătorilor de icoane, a mers din părţile răsăritului la Constantinopol acest bine credincios bărbat, Teofilact, şi Tiprietenit cu marele luminător al Bisericii, adică cu sfântul Tarasie. Atunci fericitul Teofilact, împreună cu sfântul Mihail al Sinadelor, lăsând lumea, a primit viaţa monahicească şi s-a trimis de prea sfinţitul Tarasie la o mănăstire, care era zidită la gura mării Euxinului (Marea ), unde nevoindu-se mult în ostenelele monahiceşti, a sporit în faptele bune şi către Dumnezeu a câştigat îndrăzneală în rugăciunile sale (Vieţile sfinţilor, VII, 521, 322).
Tradiţii: S-a găsit cu cale că Dumnezeu a făcut lea către echinocţiul de primăvară, care cade în martie, pe la 8 sau 10 ale lunii (Ispirescu, f. 35).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: în Mehedinţi, în această zi se stează în lung scoarţa nucilor încuiaţi, ca să crească nucile mari şi uşor de spart (Chicet-2, p. 30).
Apărător de rele şi durere: în preseara de 40 de mucenici tot omul, mai ales care are copii, adună paie, tulei (jipi), gunoaie rămase de la vite, într-o grămadă şi le dă foc. Când începe să ardă focul, copiii adunaţi împrejur sar peste foc, descântând aşa:
Azi îi sâmbăta, sâmbăta, Nu mă mănâncă pureca!
Credinţa e că pe care-l afumă mai bine cu acest prilej, pe acela nu-l vor mânca aricii în decursul verii (Viciu, p. 18).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român