
Cea de-a treia zi a sărbătorii, numită în zona Mehedinţiului poitră, e considerată local a fi cea mai însemnată, având o putere deosebită şi, deci, impunând mai multe restricţii.
Sf. Ierarhi Ilie Iorest şi Sava, Mitropoliţii Transilvaniei. Sfântul Iorest s-a născut în Transilvania, din părinţi ortodocşi, primind la numele de botez numele de Ilie. A învăţat carte la mănăstirea Putna, unde a deprins şi meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii icoanelor. Cu voia lui Dumnezeu şi cu sprijinul Domnului Moldovei, Vasile Lupu, şi al mitropolitului Moldovei, Varlaam, sfântul Iorest vine în Alba-Iulia, unde este ales mitropolit al Transilvaniei.
Sfântul Ierarh Sava Brancovici s-a născut din părinţi drept-credincioşi la Ineul Transilvaniei, puţin după vremea lui Mihai Viteazul, fiind botezat cu numele Simeon. În tinereţea sa sfântul a vieţuit o vreme în Ţara Românească, la mănăstirea Comana, unde trăia unchiul său şi unde s-a deprins întru cele duhovniceşti. Ca unul ce-şi dovedise însuşirile şi vrednicia, în anul 1656 soborul preoţilor şi al mirenilor l-a ales mitropolit de Alba-Iulia (Proloagele, VIII, pp. 83, 84).
Sf. Iosif Mărturisitorul din Maramureş. S-a născut în secolul al XVII-lea într-un sat din Năsăud într-o familie de creştini ortodocşi şi a dobândit învăţătură de la preoţii satelor şi mergând prin mănăstirile şi schiturile Maramureşului. A fost hirotonit preot, după care, în anul 1690 este ales episcop al Maramureşului. A fost un neobosit apărător al credinţei ortodoxe, îmbărbătându-şi fără preget păstoriţii să păstreze învăţăturile Bisericii, în vremea în care erau tot mai puternice presiunile din partea administraţiei străine pentru uniaţie sau pentru trecerea la calvinism (Dicţionarul, p. 156).
Sf. Pasicrat şi Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Rodostol, cetatea Misiei, ostaşi creştini, pe lângă ighemonul acelui loc, numit Avsolan. Văzând pre oameni coprinşj de înşelăciunea diavolească şi închinându-se diavolilor, dupre porunca stăpânitorilor, – căci mulţi creştini, temându-se de munci, fugeau şi se ascundeau -; atunci ei ieşiră la arătare şi cu îndrăzneală s-au mărturisit că sunt creştini şi pre unul adevăratul Dumnezeu preamărindindu-i au blestemat pre idolii cei fără de suflet (Vieţile sfinţilor, VIII, pp. 741-742).
Cuv. Elisabeta a fost aleasă din pântecele maicii sale la slujba lui Hristos Dumnezeu, căci vestea naşterii ei s-a făcut prin dumnezeiască descoperire maicii sale, mai înainte înştiinţând-o că prunca ce se va naşte dintr-însa va fi vas ales al Sfântului Duh; deci, din copilărie s-a dat în slujba lui Dumnezeu şi s-a făcut mireasa lui Hristos, Mirele cel făra moarte (Vieţile sfinţilor, VIII, pp. 737-738).
Tradiţii: În ziua întâia a sărbătorii lui Sf. Gheorghe mai serbează doar până la prânz şi după aceea lucrează, iar a doua zi, în poitră, cum zic ei, nu lucrează deloc, pentru că poitrele sunt mai rele de gadini ca ziua mare (Speranţia, I, f. 79 v). ♦ Se serbează Calul Sfântului Gheorghe pentru că cu ajutorul lui Sfântul Gheorghe a putut ucide pe balaur (Speranţia, VII, f. 198).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Calul Sfântului Gheorghe se ţine pentru ca munca să le meagă bine (Speranţia, II, f. 241 v).
Apărător de rele şi durere: E rău de gadini (Speranţia, I, f. 78 v).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român




