Sf. Sfinţit Mucenic Mochie. Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, pretutindeni neîncetând gonirea contra creştinilor, era un preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu cu numele Mochie, în cetatea Amfipoli, care este în laturea Machedoniei.
Acela, pe când cei credincioşi săvârşeau spurcatul praznic al necuratului şi păgânescului zeu Dionis, mustra rătăcirea închinării de idoli (Vieţile sfinţilor, IX, pp. 502, 504).
Sf. Mc. Dioscur. Acesta era de neam din mitropolia Smirneilor şi pentru credinţa lui Hristos aducându-se înaintea mai marelui cetăţii şi mărturisind aievea că este creştin, a fost omorât (Mineiele, IX, p. 99).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român




