22 iulie, Foca, Focu, Ieşirea Pârliilor, Sf. Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, Cuv. Mc. Marcela

Pe lângă tradiţiile care explică un personaj bine cunoscut al mitologiei creştine, Măria Magdalena, o altă sărbătoare importantă era în calendarul popular, consacrată mucenicului Foca. Ziua era deosebit de primejdioasă, sfântul fiind considerat direct răspunzător de aţâţarea focului distructiv al grânelor. Din cauza suprapunerilor de date, am preferat discutarea ei la ziua următoare.

Sf. Mironosiţă şi întocmai ca Apostolii Maria Magdalena. Sfânta Maria, numită Magdalena, a fost uceniţa şi mironosiţa lui Hristos, cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Ea se trăgea dintr-un loc ce se numea Magdal, şi de unde s-a şi numit Magdalena. Domnul cel mult milostiv, care cunoştea pre toate, mai nainte de facerea lor, a gonit dintr-însa pe cei şapte diavoli muncitori cumpliţi, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul, căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţii adevărului, făcând-o să cunoască pre Mesia cel aşteptat şi să creadă într-însul. De atunci-sfânta Măria Magdalena s-a făcut uceniţă şi următoare lui Hristos, slujindu-i împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce şi până la îngroparea dumnezeiescului Trup (Vieţile sfinţilor, XI, pp. 1127, 1128, 1130).

Tradiţii: Măria Magdalena, însoţită de alte două femei, a venit să ungă trupul Domnului cu miresme, dar nu l-a găsit, căci înviase (Speranţia, III, f. 242 v). ♦ Măria Magdalena se ţine pentru că a adus ouă roşii la mormântul Domnului Hristos (Speranţia, III, f. 283). ♦ Magdalena se ţine pentru că a fost o filosoafă, care a îndreptat de boale multe femei la izvor şi deci, dacă credem, vom fi feriţi de boale (Speranţia, VII, f. 160 v). ♦ După ce prinseseră jidovii pe Iisus Hristos şi-l răstigniră, Sf. Măria Magdalena mergea în toată ziua la mormântul Domnului Hristos, unde, plângând, îi ducea tot felul de oloaie mirositoare şi-i stropea mormântul cu ele, căci doar îi era drag ca sufletul. In toată seara şi în toată dimineaţa îl stropea ea cu oloaie mirositoare, că aşa era datina şi credinţa pe vremea aceea. Dar parcă era făcătură, că oloiul numai până atuncea sta pe mormânt, până sta şi dânsa la mormânt, iar după aceea veneau nişte musculiţe vinete la aripi, cari, plăcându-le mirosul cel frumos, mergeau şi sugeau tot oloiul şi-şi ungeau aripile cu el, ca să miroasă şi ele. Aflând Sf. Magdalena despre cele ce se întâmplase, căzu în genunchi la mormântul Domnului şi, plângând de ţi se rupea inima, s-o fi ascultat, a început a blestăma pe acele musculiţe, zicând:

-Dumnezeu să vă pedepsească cum va şti el mai rău, că mare batjocură aţi făcut de mormântul fiului său; miroasele cele frumoase ce le-aţi furat voi, schimbându-le în duhoare, şi trupul vostru din miros ce a mirosit până acum împuţească-se, de nimeni să nu vă mai poată suferi. Şi blăstămul ei s-a legat, căci trupul cel plin de parfum şi frumos mirositor al musculiţelor celor vinete la aripi, pe cari noi în timpul de faţă le numim căţei de turbă, astăzi este împuţit şi nime nu-1 poate suferi (Pamfile, 1997, Ep. 136-137).

Obiceiuri: Fac femeile pomană pentru rudeniile răposate (Speranţia, VI, f. 226).

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Magdalina se serbează cu credinţa că tămâia să miroasă morţilor (Speranţia, V, f. 15).

Apărător de rele şi durere: Magdalina îi apără pe copii de boale (Speranţia, VI, f. 190). ♦ Se lucrează la câmp, dar femeile în casă nu lucrează, fiindcă îi strică moliile lucrurile (Speranţia, VI, f. 164 v). ♦ Magdalina e rea de lovituri şi de lupi la animale (Speranţia, III, f. 55 v). ♦ Magdalina e rea de foc (Speranţia, IV, f. 48 v). ♦ Se ţine pentru primejdii (Speranţia, VI, f. 159).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român