Opârlia, o continuare a sărbătorii Pârliilor, provoacă incendii şi arsuri pe corp dacă nu i se prăznuieşte ziua. În calendarul popular, ziua sfântului Foca, patronul arşiţei şi ai incendiilor devastatoare ale câmpurilor, provocate de fulgere sau prin combustie spontană, se celebra o dată cu cea a Măriei Magdalena, la 22 iulie.
Sf. Sfinţit Mc. Foca. Întru această lună, aducerea moaştelor sfântului sfinţitului mucenic Foca (Mineiele, XI, p. 288). Potrivit tradiţiei, Sfântul Mucenic Foca a trăit în Sinope, în timpul împăratului Traian (98-117).
Fiind creştin, a fost prins şi dus la judecată înaintea prefectului cetăţii, African, care, văzând curajul lui în mărturisirea lui Hristos, l-a condamnat la moarte. Sfântul Foca a fost chinuit cu cruzime, fiind în cele din urmă aruncat într-o baie foarte fierbinte, unde şi-a sfârşit pătimirea pentru credinţă (Dicţionarul, p. 104).
Sf. Mucenici Trofim şi Teofil. Sfinţii mucenici Trofim şi Teofil şi împreună cu dânşii şi alţi credincioşi şi adevăraţi robi ai lui Hristos, în număr de treisprezece, au pătimit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Ei nesupuindu-se voii păgânului muncitor şi nevoind să aducă jertfe idolilor celor fără de suflet, şi astfel să se lepede de Hristos, au fost spânzuraţi la muncire şi le-au strujit trupurile lor cu fiare ascuţite (Vieţile sfinţilor, XI, p. 1152).
Tradiţii: Foca sau Opârlia – e aceeaşi sărbătoare, la câmp este numită Foca, iar la munte Opârlia, este supranume al sfintei mironosiţe Măria Magdalena (Speranţia, III, f. 97 v). ♦ Se spune că Pălie naşte focul, iar Foca suflă în acel foc şi-1 măreşte. ♦ Foca este o sfântă care are putere asupra focului (Speranţia, IV, f. 32). ♦ Foca era socotită o sărbătoare aşa de mare, că ardeau pietrele în apă şi poporul o sărbătorea sub cuvânt că-i arde focul (Speranţia, I, f. 201). ♦ Foca se ţine, căci oamenii cred că e rea de arderi. Mulţi oameni care au îndrăznit a lucra în această zi au şi pătimit câte un caz greu în familie. Astfel se spune că un om care a semănat fân pe livade s-au pomenit cu un vânt cald şi au şi ars fânul adunat (Speranţia, I, f. 142). ♦ Foca e o sărbătoare aşa de mare, că o ţin şi turcii (Speranţia, VII, f. 127). ♦ Este o serbare de pe vremea turcilor. Un român era servitor la un turc. În această zi turcul a voit a strânge fânul şi românului nu-i prea venea bine. De voie, de nevoie a plecat la fân, dar, după ce a umplut carul, a rămas în urma carului şi, pe când turcul mergea cu boii, a pus foc fânului, aşa că a ars cu car cu tot. De atunci s-a ţinut de turci şi de români (Speranţia, I, f. 68). ♦ Un om care a făcut o claie de fân în această zi şi emeia sa, spunându-i că-i rău de trăsnet, i-a zis să nu muncească. El a răspuns că, de ar trăsni-o până seara, el tot grămădeşte fânul. Seara, formându-se un nour dinspre sfinţitul soarelui şi venind o ploaie cu trăsnete şi fulgere, a trăsnit această claie Speranţia, I, f. 89). ♦ Odată un şvab a făcut căpiţe spre Foca, iar în ziua de Foca s-a dus să mai strângă din ceea ce-i mai rămăsese. Deodată vede că i se aprind căpiţele de fân, iar el, cu o căciulă în mână, începu a alerga de colo până colo şi a striga:
– Domnule Foco, domnule Foco, pe acelea nu le arde, că-s făcute de ieri, şi numai acestea-s făcute de azi!
Şi cum alerga el şi-şi făcea cruce, s-a minunat fără samă când a văzut că într-adevăr n-au ars decât căpiţele făcute în ziua de Foca, iar cele făcute din ajun au rămas neatinse (Pamfile, 1997, p. 136).
Apărător de rele şi durere: Se lucrează până la amiază (Speranţia, V, f. 352 v). ♦ Este rea de ars (Pamfile, 1997, p. 137). Provoacă incendii şi arsuri pe corp dacă nu i se prăznuieşte ziua (Ghinoiu, 1999, p. 140). ♦ Foca se ţine ca să ferească recoltele de opăreală (Speranţia, I, f. 26). Opârlia e rău de pelagră (pârleală; Speranţia, I, f. 355 v). ♦ Pe Foca şi Pantelimon îl sărbătoresc cu deosebire muierile. Nicidecum nu-i iertat a face pâine în cuptor, căci sau arde casa, sau curge sânge din pâine (Pop Reteganul-2, f. 117). ♦ Nu se dă foc afară din casă (Speranţia, IV, f. 217). ♦ O ţin femeile. Nu torc, pentru că li se aprinde caierul în furcă (Speranţia, I, f. 53). Sătenii cred că, fiind îmbrăcat în cămeşă lucrată în această zi, va fi trăsnit sau se va aprinde pe el (Speranţia, I, f. 96 v). ♦ Se mai ţine şi pentru grindină (Pamfile, 1997, pp. 135, 136). ♦ Se ţine să nu le trăsnească vitele (Speranţia, I, f. 93 v). ♦ Se ţine din cauza boalelor, friguri. E rău de ameţeală (Speranţia, I, ff. 44, 89; III, f. 166). Nici nu se scaldă în râu oamenii în această zi, spre a nu se îmbolnăvi (Speranţia, I, f. 370 v). ♦ Foca o ţin mai mult cei ce lucrează la puţuri petrolifere. Cine nu a ţinut a murit săpând sau lucrând (Speranţia, IV, f. 17).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român




