Luna Martie, ziua 15. Pătimirea Sfinţilor Mucenici Agapie, Puplie, Timolae, Romul, doi Alexandri şi doi Dionisie.

Aceşti sfinţi mucenici, multpătimitori, au fost pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305); Agapie era din cetatea Gazei, Timolau din Pontul Euxinului, cei doi Dionisie din Tripoli – Fenicia, Romil din Diospole, unde era ipodiacon la biserică, iar Plisie şi cei doi Alexandri erau din Egipt. Şi au pătimit în Cezareea Palestinei, de la ighemonul Urban, întru al doilea an al prigonirii de atunci.
Dându-se păgână poruncă împărătească prin toate ţările şi cetăţile, ca toţi creştinii să fie siliţi la închinarea la idoli şi la necuratele lor jertfe, atunci, săvârşindu-se un oarecare praznic de Dumnezeu urât în cetatea Cezareei şi popor fără număr adunându-se din satele cele de primprejur, s-a pregătit priveliştea la care creştinii cei ţinuţi în legături aveau să fie munciţi. Tot poporul elinesc cel fără de număr s-a adunat la acea privelişte, unde mai întâi sfântul mucenic Timotei – care se prăznuieşte în nouăsprezece zile ale lunii august -, a fost ars, după multe munci.

După aceea, sfinţii mucenici Agapie şi Tecla au fost daţi spre mâncare fiarelor. Însă nu acest Agapie, care acum se cinsteşte, ci altul cu acelaşi nume, care a pătimit mai înainte de acesta, împreună cu sfânta Tecla şi cu cel mai sus amintit, cu sfântul mucenic Timotei, care se pomeneşte în august. O privelişte ca aceasta plină de sânge săvârşindu-se, aceşti şase tineri viteji, creştini cu credinţa, care acum se cinstesc, adică mucenicii: Plisie, Timolau, Romil, doi Alexandru şi un Dionisie, aprinzându-se cu râvna după Hristos şi-au legat singuri mâinile înapoi, în semn că fără teamă doresc să pătimească pentru Hristos şi sunt gata să se dea ori în foc, ori la mâncarea fiarelor pentru dragostea lui Hristos.
Apoi degrabă alergând în mijlocul priveliştei, înaintea ighemonului Urban cu mare glas au strigat: „Suntem creştini!”
Ighemonul, văzându-i tineri cu trupul, nu voia să-i piardă îndată. Ci, mai întâi i-a sfătuit mult cu amăgiri ca să se închine idolilor şi să nu se piardă singuri, fiind într-o frumuseţe ca aceea a tinereţii. După aceea, a poruncit să-i arunce în temniţă. După câteva zile s-a scris în numărul legaţilor lui Hristos, sfântul Agapie, bărbat cinstit între creştini şi slăvit pentru nevoinţa sa cea purtătoare de chinuri. Căci mai înainte de multe ori arătase mare îndrăznire întru mărturisirea numelui lui Hristos şi suferise multe munci. Într-acea vreme iarăşi fiind prins, împreună cu sluga lui, Dionisie Egipteanul, s-a aruncat lângă cei şase tineri, făcându-se opt la număr. De multe ori ispitindu-i şi în multe feluri muncindu-i, deoarece nu s-au lepădat de Hristos şi toate muncile le-au răbdat cu vitejie, au fost osândiţi la tăiere.
Şi toţi în această zi şi-au pus capetele pentru Capul Bisericii, Hristos Domnul, în ale cărui mâini şi-au dat sfintele lor suflete; şi au luat de la El cununile biruinţei, în Biserica ce se bucură în ceruri.

Vieţile Sfinţilor, martie