Aducerea aminte de Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cel din lăcaşul Miasiniei (1 septembrie)

În vremea eresului iconomahilor (iconomah – luptător împotriva sfintelor icoane), care se întărise în Răsărit cu ajutorul împăratului Leon Isaurul, cel împotriva sfintelor icoane, o icoană a Prea Curatei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, făcătoare de minuni, de la locaşul Miasinilor, a fost aruncată în iezerul Azurului. Despre locaşul Miasinilor se povesteşte în viaţa Cuviosului Acachie, episcopul Melitinei, luna aprilie, ziua a 17-a, unde se scrie: Era un loc elinesc de la cetatea Melitina cea armenească, ca de optsprezece stadii, numindu-se Miasina, loc şes foarte frumos şi desfătător, costişă între două dealuri, care des-părţea amândouă părţile în larg. Prin mijloc, un pârâu repede şi curat curgea spre răsărit, care se numeşte Azor sau Azur, şi de iezere împrejur se umple şesul acela. Deci era acolo, la loc deosebit şi frumos, o capişte idolească şi o livadă de pomi bine roditori, care se adăpa de la apele iezerului Azurului, dar se spurca cu diavoleşti jertfe. Pe acel loc, curăţindu-l Sfântul episcop Acachie în zilele sale de spurcăciunile idoleşti, a zidit acolo o biserică, dăruind-o Prea Curatei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Apoi, sfinţindu-o pe ea, a făcut locuinţă sfinţilor îngeri locul acela care, mai înainte, era lăcaş diavolilor şi unde se făceau jertfirile cele sîngeroase şi spurcate ale diavolului. Acolo a început a se aduce lui Dumnezeu Jertfa cea fără de Sînge şi se săvârşeau minuni cu darul Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu. Pînă aici din viaţa lui Acachie. Deci, este arătat că lângă acea biserică a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, a fost alcătuit locaşul care se numea Miasina, după locul cu acelaşi nume, unde a fost aruncată icoana Maicii lui Dumnezeu în iezer de luptătorii de icoane. După mulţi ani a ieşit icoana din iezer deasupra apei, în timpul împărăţiei binecredinciosului împărat Mihail şi a Teodorei, maicii lui. A fost aflată icoana de credincioşi în luna lui septembrie, ziua întîi, nesuferind nici un fel de vătămare din cauza apei, după atîta vreme. Pentru o minune ca aceasta, se săvârşea sobor în locaşul acela în toţi anii, în cinstea şi slava Prea Nevinovatei Stăpînei noastre Prea Curatei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.
În această zi facem şi pomenirea lui Isus al lui Navi, dreptul rege al israeliţilor, care a fost după Moise şi a trecut rîul Iordanului pe uscat cu tot poporul, ca şi Marea Roşie. Acest rege, pe sfântul Arhanghel Mihail, voievodul puterilor cereşti, în vederea ochilor l-a văzut. Zidurile Ierihonului prin glasul trîmbiţelor le-a surpat la pământ. Iar, bătându-se cu vrăjmaşii, soarele din mers l-a oprit pînă ce desăvârşit a călcat pe potrivnicii săi. Apoi, pe popor ducându-l în ţara făgăduinţei, a împărţit-o cu sorţi şi s-a sfîrşit în pace. Tot în această zi mai pomenim pe Sfânta Marta, mama Cuviosului Simeon Stâlpnicul. Tot în această zi facem pomenirea sfintelor 40 de fecioare pustnice care cu dascălul lor, Ammum Diaconul, pe timpul împărăţiei lui Lichinie s-au prins de ighemonul Vacd, în ţara Macedoniei, iar de Ieraclie s-au adus la chinuri. Dintre acestea, zece au fost aruncate în foc, opt cu sfântul Ammum au fost tăiate, şase cu cuţitele străpunse, alte şase, primind fiare înfocate prin gură, s-au sfîrşit. Celelalte zece, cu săbiile în inimă străpungîndu-se, muceniceşte şi-au săvârşit nevoinţa şi toate au mers la Domnul ca să-şi ia cununa răsplătirii. Tot în această zi se mai face pomenirea Sfintei Muceniţe Calista şi a celor de o naştere cu ea, fraţi după trup, Eliod şi Ermoghen, care în Nicomidia, prin tăiere de sabie pentru Hristos, şi-au pus capetele lor.

Viețile Sfinților, septembrie