Aducerea Cinstitului Veşmânt al Domnului Nostru Iisus Hristos din Persia la Moscova (10 iulie)

În zilele binecredinciosului împărat şi marelui domn Mihail Teodorovici, singur stăpânitorul a toată Rusia, şi întru patriarhia prea sfinţitului Filaret, tatăl după trup şi după duh al Împăratului, împărăţea în Persia Abbas şah. Acela având dragoste spre binecredinciosul împărat Mihail, adeseori trimitea la dânsul pe solii săi cu daruri, aşijderea şi împăratul Rusiei îi trimitea lui înapoi pe solii săi cu daruri. Iar în anul de la zidirea lumii 7133, iar de la Naşterea lui Hristos 1625, în luna lui martie, a venit din Persia de la Abbas Şah, împăratul cel zis mai sus, un sol slăvit cu numele Urusamvec, cu scrisoare şi cu multe daruri cinstite. Acela a mai adus osebit de la împăratul său, pentru preasfinţitul patriarh Filaret, o scrisoare şi un dar fără de preţ, anume veşmântul Domnului nostru Iisus Hristos, într-un sicriaş de aur, împodobit cu pietre scumpe.
împăratul Persiei înştiinţa în scrisoare că, făcând izbândă cu oastea şi robind ţara ivirilor, s-a aflat între veşmintele mitropoliei, închis tare într-o cruce, acel veşmânt al lui Hristos, pe care, luându-l, l-a trimis în dar preasfinţiei sale, Patriarhului Filaret al Moscovei. În aceeaşi scrisoare, împăratul Persiei proslăvea numele cel mare al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, zicând: „Dacă cineva nu-L cinsteşte cu cuviinţă dumnezeiască pe Acela (Domnul nostru Iisus Hristos), ca pe un Dumnezeu, acela să fie ars cu foc fără de milă; iar cel care va aprinde focul asupra unui hulitor de Dumnezeu ca acesta, acela este vrednic de cinste şi de mărire”.
Iar Preasfinţitul Patriarh Filaret, primind cu bucurie acel mare dar, care era mai mare decât toate celelalte daruri pământeşti de mult preţ, a chemat pe nişte greci bătrâni iscusiţi, care se întâmplaseră în acea vreme în cetatea Moscova, unii fiind din Ierusalim, iar alţii din alte părţi greceşti. Intre aceia era Nectarie, căruia i s-a dat în Rusia Arhiepiscopia Vologod şi a marelui Perecom; şi Ioanichie, care, înainte cu puţină vreme, venise în Moscova cu Preasfinţitul Teodor, Patriarhul Ierusalimului. Preasfinţitul patriarh Filaret a întrebat pe acei greci, dacă ştiu ceva despre veşmântul Domnului şi ce se aude de dânsul prin părţile greceşti. Atunci fiecare dintr-înşii a spus câte ceva puţin, cât li se întâmplase să audă.
Arhiepiscopul Nectarie a spus: „Pe când eram arhidiacon la Preasfinţitul Patriarh al Constantinopolului, am fost trimis de dânsul în ţara ivirilor, pentru o trebuinţă oarecare. Acolo s-a întâmplat de m-am dus la biserica ce se numea Ileta şi am văzut într-însa la strana dreaptă şi lângă întâiul stâlp, lumânări multe aprinse. Deci am întrebat preoţii care erau acolo: «Ce este aceasta?» Iar ei mi-au răspuns: «Aici este pus veşmântul Domnului Hristos, pe care l-a adus de demult un ostaş al ţării noastre, care a fost în Ierusalim pe vremea răstignirii Domnului. Şi se fac aici multe minuni de către acest veşmânt al lui Hristos»”.
Alţi greci spuneau preasfinţitului patriarh că, în Palestina şi în celelalte părţi greceşti, se aude povestindu-se de cei dreptcredincioşi, că veşmântul Domnului se află la ivireni. Pentru că, pe vremea răstignirii Domnului, a fost un ostaş oarecare din părţile Ivirului, care a câştigat la sorţi veşmântul Domnului, şi l-a dus în Iviria, în ţara sa. El l-a dat ca pe un mare dar surorii sale după trup care era fecioară, şi a spus tuturor cele ce s-au făcut pentru Hristos în Ierusalim. Iar fecioara aceea auzind cele povestite, a iubit acel veşmânt al Domnului, şi-l păzea la sine cu cinste. Apoi, după puţină vreme, a sosit sfârşitul vieţii ei şi, când murea, a poruncit ca în locul rânduielilor celor de îngropare, să-i îngroape trupul ei în veşmântul Domnului. Şi a fost aşa.
Iar după câtăva vreme, deasupra mormântului fecioarei aceleia a crescut un copac mare şi foarte frumos. Iar în vremile marelui Constantin, împăratul grecilor şi al romanilor, când ţara Iviriei a primit Sfântul Botez, atunci din copacul acela a curs mir cu bun miros şi tămăduitor; şi se ungeau cu acel mir cei cuprinşi de toate felurile de neputinţe şi de boli, şi primeau tămăduiri. Iar dreptcre-dincioşii împăraţi ai ivirilor, văzând preaslăvitele minuni ce se făceau, au zidit deasupra copacului aceluia o biserică vestită şi au rânduit episcop mai mare la dânsa.
Şi trecând mulţi ani, când cu slobozirea lui Dumnezeu perşii au robit întâi ţara Iviriei, atunci au pustiit şi biserica aceea, în care era copacul acela izvorâtor de mir. După aceea, chiar dacă ţara Iviriei s-a slobozit din jugul robiei perşilor, dar copacul acela n-a mai fost acolo, nici mir tămăduitor de la locul acela nu mai curgea, fără numai cu un stâlp era însemnat locul acela. Iar pentru veşmântul Domnului totdeauna se lăţea slava, cum că este în ţara Iviriei; şi mulţi socotesc, că după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a fost luat de oarecare credincioşi din mormântul acela, spre paza sfinţeniei, în vremea robiei. Iar cum s-a aflat după aceea în mitropolie, de aceasta nu se ştie nicidecum. Iar preasfinţitul Patriarh Filaret, auzind aceste înştiinţări pentru veşmântul Domnului, s-a sfătuit cu preasfinţiţii arhierei ai Rusiei – fiindcă era atunci vremea sfântului marelui post celui de 40 de zile – şi a poruncit ca să se facă post şi rugăciune prea cu deadinsul. Şi în Duminica închinării Crucii, făcând rugăciuni de toată noaptea, a poruncit ca pe acel mântuitor veşmânt al lui Hristos Dumnezeului nostru să-l pună pe cei neputincioşi, precum de demult binecredincioasa împărăteasă Elena a pus Crucea lui Hristos pe un mort, pentru încredinţare.
Şi precum acolo s-a cunoscut Crucea lui Hristos din puterea cu care mortul a înviat, aşa şi aici s-a făcut încredinţare pentru veşmântul Domnului, căci cei ce pătimeau de felurite neputinţe, pe care se punea veşmântul lui Hristos, aceia primind grabnică tămăduire, se făceau sănătoşi. De un dar ca acesta s-a umplut de mare bucurie binecredinciosul împărat şi preasfinţitul patriarh, şi au poruncit ca în biserica cea mare sobornicească a Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, înspre partea apusului, în unghi drept, unde era chipul Mormântului purtător de viaţă al lui Hristos, să se tocmească un loc foarte cinstit şi împodobit. Şi acolo au pus veşmântul lui Hristos, care şi până acum este văzut de toţi, şi este cinstit cu vrednică datorie şi cu cucernicie; de la care şi până astăzi se dau tămăduiri bolnavilor care aleargă cu credinţă la el. Şi s-a aşezat prăznuirea punerii veşmântului Domnului în 10 zile ale lunii lui iulie, întru slava lui Hristos Dumnezeului nostru, Celui împreună cu Tatăl, şi cu Sfântul Duh, slăvit în veci. Amin.

Vieţile Sfinţilor, iulie