Aneta Munteanu: „părinții mi-au insuflat dragostea față de Biserică și voi merge pe drumul acesta până la moarte!”

Cu ce v-ați ocupat de-a lungul vieții?
Am fost brigadieră de furaje, adică răspundeam de fânul care se strângea de pe câmp și ajutam pensionarii în diverse activități agricole. Agricultura a fost pasiunea mea, am lucrat până la vârsta de 67 de ani, și în prezent mai lucrez câte ceva, atâta vreme cât îmi permite sănătatea.
În trecut am lucrat mult și în casă, am țesut, am împletit – stativele, urzoiul și războiul erau nelipsite; urzeam mereu cu mama și coseam. La lampă torceam lână, scoteam firul subțire: scoteam iag-ul și-l băteam în chiuă; din stofă făceam pantaloni și bluzițe.
La vârsta de 18 ani m-am căsătorit, prea devreme, dar așa erau vremurile de atunci. Am rămas în casa mamei – casa părintească, deci pot să spun că sunt localnic al satului Săvinești de când mă știu.
Cu ce se ocupau săvineștenii în acele vremuri?
Înainte, cei din Săvinești, ca din toate satele de altfel, se ocupau cu creșterea animalelor și cultivarea pământului. Apoi, s-a dezvoltat zona industrială a comunei, odată cu apariția Combinatului de Fire și Fibre Sintetice din Săvinești.
Mâncarea era puțină, dacă tăiai porc, alimentul principal era carnea. Pâinea neagră se aducea de la Roznov, se măcina grâu frecvent; oamenii își vindeau vitele să plătească dările la primărie – viața era grea și atunci, ca și în prezent.
Pom de Crăciun nu prea aveam, că ai noștri părinți erau săraci. De-abia aveau ce să ne de-a de mâncare. Mai mergeam însă în sat, la horă, la bal – se făcea regina balului – era un obicei foarte frumos – era o horă din casă în casă, mai ales la Anul Nou.
Se făceau căprițe, călușari – de exemplu, era un obicei ca baiatul care duce fata la bal de Crăciun, să primească în dar un colac, de Anul Nou.
Nunțile se făceau de sâmbătă seara până luni seara – fata avea zestre multă, iar băiatul avea pământ. La nuntă se juca hora cea mare, iar atunci când se porneau pe cântat cei trei omuleți orbi din satul Săvinești, nimeni nu stătea pe scaun. Aveau un talent extraordinar cei trei săvineșteni orbi – iată că Dumnezeu le-a dăruit un dar – acela a cânta. Atunci sărbătorile și evenimentele aveau farmecul lor, și acum sunt, dar eu consider că atunci aveau o frumusețe și o unicitate aparte.
Aveți nepoți?
Da, am o fată și un băiat și doi nepoței. Sunt lumina ochilor mei; de-abia aștept vacanțele, să vină la mine în vizită, fiindcă ei sunt plecați la școală.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit a ajunge până la această vârstă, să pot să-mi văd nepoții cum cresc; ei sunt cea mai mare bucurie a mea. Să știu că nu am muncit în zadar; sun o rază de lumină în viața mea.
Știm că soțul dumneavoastră se află într-o situație mai delicată… Cum vă descurcați?
Este adevărat că soțul meu este într-o situație defavorabilă. De 7 ani de zile, este imobilizat la pat, eu am grijă de el zilnic. Dar, îi mulțumim lui Dumnezeu că suntem împreună și că ne putem duce bătrânețile liniștiți. Eu sunt mulțumită că suntem împreună, fiindcă singurătatea este cel mai greu lucru.
Acum, că ați ajuns la această vârstă onorabilă, cum vă petreceți timpul?
Tot cu agricultura mă mai ocup, dar v-am spus, atât cât mai reușesc; mă mai ajută baiatul la unele treburi gospodărești, atunci când este acasă. Acum merg la Biserică în fiecare duminică, mai cânt la corul bisericesc – am preluat obiceiul de la mama mea, fiindcă ea avea un talent deosebit la cântat; în vremurile de demult ea cânta la cor, iar tata era omul bisericii. Erau foarte credincioși – ei nu făceau nici mămăligă în zilele de Duminică sau sărbători religioase.
Cred în puterea lui Dumnezeu, mă rog în fiecare zi să-mi dea sănătate, (Dommne, dă-ne viață ușoară) – nu trece zi fără să rostesc aceste cuvinte. Eu am simțit că m-a ajutat mult Dumnezeu în viață, de aceea nu mi-am pierdut nădejdea nici o clipă.
Acum, multumesc lui Dumnezeu văd bine, citesc foarte bine – multe rugăciuni citesc zilnic, Am citit Biblia și o carte ce mi-a fost de suflet, pot să spun: Credința Ortodoxă.
Oameni devotatați satului tradițional, care pun valorile morale și normele etice mai presus de orice au existat din totdeauna vor mai exista. Singur loc unde identificăm cel mai bine nucleul oamenilor devotați valorilor creștine este și va rămâne Biserica. Aici va dăinui mereu liniștea și pacea sufletească, motiv pentru care oameni precum doamna Aneta Munteanu merg în casa Domnului, în fiecare zi de Duminică sau sărbătoare.
Alexandra Gîrbea