Biserica „Sf. Nicolae” – Roznov I

Biserica “Sf. Nicolae” din Roznov a fost ridicată pe locul uneia mai vechi, care avea același hram. Pe piatra din altarul actualului așezământ, sunt inscripționate numele ctitorilor lăcașului ridicat în 1771, respectiv, paharnicul Nicolae Ruset Roznovanu și soția sa, Smaranda. Cei doi au reconstruit așezământul, însă, și acesta pe locul unei biserici ridicate în 1759.
Chiar dacă atestarea acestei ctitorii ar putea fi plasată în anii amintiți anterior, istoria veche a Roznovului conduce la ipoteza că și înainte existase un așezământ de închinăciune aici. Din 12 iulie 1415, știm că satul a fost mânăstiresc, or, în acest caz, călugării care se îngrijeau de moșie, iazuri și morile de pe Bistrița, cu siguranță își ridicaseră aici un loc de închinăciune și rugă, așa cum au procedat, de altfel, și monahii de la Troița (Dochia), măicuțele de la Dănești (Girov) sau viețuitorii de la Mitiucăuți 2.
Pe de altă parte, nu putem omite o mențiune documentară deosebit de importantă pentru noi și care nu poate fi contestată nici măcar prin prisma consecințelor istoriei zbuciumate a Roznovului: documentul din 11 iulie 1428, emis de cancelaria lui Alexandru cel Bun. În ciuda faptului că actul este unul fals, existența bisericilor enumerate la acea vreme nu poate fi pusă sub semnul întrebării pentru că, efectiv, aceste așezăminte erau active în 1428, iar cei care întocmiseră documentul în numele lui Alexandru cel Bun le voiau cu titlu de danie pentru Mânăstirea Bistrița. Între locașurile amintite, foarte multe sunt în satele din Câmpul lui Dragoș care, în timp, fie au dispărut, fie au fost înlocuite de alte zidiri: “… și am adăugat mănăstirii … care este la Bistrița … cincizeci de biserici… Iar bisericile se numesc: … biserica de la Laslăoani, pe Cracău … Turbătești … Ilișești … Lincea … Borilești … biserica de la Ivănești … Sobolea … Seucă … Zane … Borcea (lângă Zănești) … Lisona (lângă Zănești), … Larca (lângă Zănești) … de la Dănilă (lângă Zănești) … Negritești … două biserici la Cobâle…” Editorii localizează satul Ivănești în Slobozia de astăzi și îl numesc “satul lui Ivan Șurinschi”.
Prin urmare, biserica lui Nicolae Ruset fusese ridicată în 1759 pe locul uneia mai vechi, una dintre cele menționate ca fiind în apropierea Zăneștilor, dar despre care, din păcate, nu sunt înscrisuri.
La începutul secolului al XIX-lea, așezământul de lemn a fost deteriorat serios de un cutremur, pierzându-și turla și clopotnița care ulterior au fost refăcute din lemn. Din păcate, în anul 1944, biserica a ars în întregime. Nici marele logofăt Iordache Ruset Roznovanu, și nici Alexandru Ruset Roznovanu nu au reușit să edifice un așezământ nou așa cum și-au dorit, la Roznov, din cauza evenimentelor succedate în epocă. Astfel, Eteria de la 1821, războiul ruso-turc din 1828, arderea caselor Roznovanu din Iași în 1846, mișcarea revoluționară din 1848, războiul Crimeei de la 1853 au constituit tot atâtea piedici majore care nu le-au mai îngăduit să înceapă ridicarea unei noi biserici la Roznov. Abia în anul 1884, colonelul Gheorghe Ruset Roznovanu și soția sa Alexandrina încep construirea unui nou așezământ bisericesc, un omagiu adus înaintașilor și fiului lor Alexandru, decedat în 1883, la numai 20 de ani.
Construcția a început în anul 1884 și s-a finalizat în 1892, după planurile întocmite de către directorul Institutului de Ingineri “Împăratul Neculai“ din Petrograd, respectiv, arhitectul Neculai Vladimirovici Sultanof, iar lucrările de construcție au fost coordonate de inginerul Ioan Baculea. Strângerea materialelor și cioplirea pietrelor au început în 1884, sub supravegherea zilnică a lui Dimitrie Pruncu, îngrijitorul fondatorului. Dintre meșterii pietrari italieni aduși la Roznov, Petru Mela, după terminarea lucrărilor la biserică, a decis să rămână în acest sat până la sfârșitul vieții.
După cum avea să consemneze în scrierile sale pr. Victor Gervescu, coordonatele poziționării noului așezământ religios, “orientarea și punctul așezării temeliei bisericii din Roznov au fost săvârșite după arătarea și hotărârea PS Melchisedec Ștefănescu, Episcop de Roman, care a venit de multe ori spre a vedea executarea și înaintarea zidirii Bisericii”.

(Preot Vasile Țoc )
(continuare în numărul următor)