Cum se pot mântui cei care locuiesc acolo unde nu este nicio biserică?

Dacă aceştia au posibilitatea să se mute într-un loc unde este biserică, trebuie să facă acest lucru. Dar dacă nu e posibil (vreo bătrânică, de exemplu, care nu are putere să meargă până la o biserică îndepărtată), înainte de moarte trebuie chemat preotul care să-i spovedească şi să-i împărtăşească pe cei ce trăiesc într-un asemenea loc.

Ce o sfătuiţi pe o femeie care şi-a pierdut un copil nebotezat?

Trebuie să se judece pe sine, fiindcă nu s-a gândit din timp la viaţa duhovnicească a copilului şi nu l-a botezat, dar nu trebuie să se tânguiască sau să deznădăjduiască, ci să-şi vină în fire şi să se roage pentru iertarea păcatelor. Iar că pruncul a murit nebotezat nu este vina lui, căci el nu a făcut rău nimănui, iar Domnul are multe locaşuri şi are locuri şi pentru cei nebotezaţi. Astfel de suflete nu merg în iad. De ce? Fiindcă, aşa cum a spus o maică: „Acolo sunt de ajuns voluntarii. Eu nu vreau acolo, încerc să împlinesc poruncile, să-L iubesc pe Domnul şi pe aproapele. Ce să fac eu în iad?”

Trebuie să-I dăm Domnului a zecea parte din veniturile noastre. Dacă eu cumpăr lumânări, cărţi, se va numi oare asta zecimala mea sau trebuie să o dau aparte?

Cărţile le cumpărăm pentru noi înşine, iar lumânările le aprindem ca pe o jertfă, aceasta nu este zecimală. A zecea parte din venituri o dăm celor care au nevoie de ajutor sau pentru construcţia unei biserici ori a unei mănăstiri. Domnul nu are nevoie de nimic, El îi dă omului de toate. Noi avem nevoi, de aceea trebuie să ne ajutăm aproapele (iar prin acesta primeşte însuşi Hristos). Există oameni care au salariul foarte mic, încât nu le ajunge nici de mâncare. Unora ca aceştia trebuie să le acordăm ajutor. Sau putem da bani pentru construcţia unei biserici, iar când se pomenesc „ctitorii acestei biserici”, suntem pomeniţi pentru bănuţul pe care l-am dat. Dacă am plecat pe lumea cealaltă, iar în biserică suntem pomeniţi ca şi ctitori, sufletul va avea mare folos.

Dacă apar gânduri de desfrânare, cum trebuie să le mărturisim preotului amănunţit sau să spunem doar că am avut „gânduri de desfrânare”? Câteodată e foarte jenant.

Se spune că toate păcatele jenante ard la o spovedanie cu ruşine. Dacă aveţi gânduri rele, trebuie să le spuneţi la spovedanie. Dacă vă vor mai chinui în-seamnă că sufletul nu a fost suficient de deschis la spovedanie. Atunci trebuie să spuneţi tot ce aveţi pe suflet. Am dat odată exemplul unei femei care nu a putut să scape de înjurat până când nu a spus la spo-vedanie toate înjurăturile pe care le folosea. Domnul a eliberat-o atunci de acea obişnuinţă proastă.

Cum introduce diavolul păcatul în om? El ne sugerează ceva şi, dacă noi nu respingem gândul păcătos, dacă îl primim, atunci păcatul se naşte în noi, căci l-am însămânţat în suflet. Dar diavolul nu se grăbeşte. Dacă i-a sugerat omului un gând de desfrânare şi acela nu l-a respins şi nici nu l-a spus la spovedanie, atunci ştie cum să-l prindă. Diavolul nu sugerează din prima înfăptuirea gândului, ci, mai întâi, trimite gândul lăcomiei: „Eşti prea slab, nu mănânci deloc. Trebuie să mănânci mai mult, căci altfel te vei îmbolnăvi”; „Ai foarte mult de lucru, mănâncă mai mult şi bea din când în când câte un păhărel…”. Astfel, diavolul te face să cazi în patima lăcomiei şi a băuturii. După ce te biruie patima lăcomiei, vine şi cea a desfrânării. Acestea două sunt strâns legate. Omul este aprins de dorinţe încetul cu încetul, ca şi cum ar fi un ghem de aţă care este desfăcut.

Să presupunem că v-a venit un gând de desfrânare, că v-aţi închipuit ceva. Atunci trebuie să veniţi la spovedanie şi să spuneţi: „Părinte, am păcătuit cu gânduri de desfrânare şi închipuiri”. Iar ce ţi-ai închipuit nu trebuie să spui.

Să presupunem că a venit un om la spovedanie şi a spus: „Părinte, am păcătuit fiind mândru, iubitor de sine, încăpăţânat, neascultător, leneş, am înjurat ori am ucis, m-am îmbătat…” Aceasta nu este pocăinţă încă. Dacă el a luat o puşcă şi a împuşcat oamenii dintr-un autobuz plin cu oameni? Cu un singur cuvânt s-a spălat, spunând că „a ucis”? Ar trebui să spună exact cum s-au întâmplat lucrurile. Altfel, mulţi spun: „am ucis”, „am furat”. Dar ce ai furat? Poate că ai furat doar o singură dată, când erai flămând, nişte mâncare. Sau poate că furi premeditat din magazin, te uiţi unde sunt puşi banii şi… Diferenţa dintre aceste două furturi este imensă! La fel e cu fiecare păcat: unul păcătuieşte „puţin”, iar altul s-a înglodat într-o patimă şi nici nu mai simte nevoia pocăinţei.

Cum aflăm la ce babă trebuie să mergem pentru a ne vindeca?

În Sfânta Scriptură nu se scrie nicăieri că trebuie să mergem la babe pentru a fi vindecaţi. Domnul spune altceva: „Iertate îţi sunt păcatele… Scoală, ia-ţi patul tău şi umblă” (Matei 9,2-6). Astfel, Domnul ne cheamă să apelăm la Biserică. Baba care „vindecă” este ea însăşi bolnavă şi apa pe care o vrăjeşte nu este bună de pus în mâncare, fiindcă prin vrajă i se ia harul natural dat de Domnul. Oare apa care este vrăjită de o babă va deveni sfinţită? Ea nu are asemenea putere de la Domnul. Dacă suntem bolnavi trebuie să-I mulţumim Domnului pentru asta, deoarece toate bolile ne sunt lăsate pentru păcatele noastre. Sfinţii bolesc pentru o sfinţenie şi mai mare, dar şi pentru păcatele noastre. Noi însă bolim neutru oăcatele săvârşite.

Ne putem vindeca prin vrăjitori?

Toţi cei care vor să se vindece apelând la vrăjitori trebuie să ştie că, dacă sunt bolnavi şi demonul cântă ca un cocoş în ei, după ce vor merge la babe, acesta va face ca porcul. Au avut un demon, iar după „vindecare” vor avea o legiune. La biserică trebuie să mergem pentru vindecare, şi aceasta constă în spovedanie şi îndreptare, în depărtarea patimilor şi învăţarea binelui. Atunci când mergem la o babă după ajutor, trecem pe lângă Hristos ca şi cum nu am avea nevoie de ajutorul Lui, ci de al unei babe. Baba aceea este şi ea nenorocită, iar după moarte va ajunge în focul iadului. Asemenea babe nu merg la biserică, iar dacă vin, fac asta de ochii lumii, o dată pe an. Ele au chiar şi icoane în casă, pentru ca oamenii să aibă încredere în ele. Dar sunt bolnave cu sufletul, îndrăcite, căci duhurile rele lucrează prin ele.

A venit la mine odată o femeie din Minsk şi mi-a spus că la ea vin oameni de peste tot şi ea îi vindecă. Eu am întrebat-o cum face asta, iar ea mi-a răspuns că simte o putere mare înlăuntrul său şi atunci bagă mâinile în apă, iar apa se energizează. Oamenii beau din apa aceasta şi se vindecă. Ea nu ştia dacă face bine sau păcătuieşte. Am întrebat-o cu cine locuieşte. Mi-a spus că locuieşte cu soţul, dar nu este cununată şi nici nu prea merge la biserică. Atunci i-am spus că prin ea acţionează puterile demonice, nu are nimic de la Dumnezeu, deoarece ea este un vas murdar. Un asemenea vas nu poate fi umplut cu harul Duhului Sfânt. Şi am îndemnat-o să înceteze aceste „vindecări”.

Sunt bolnavă. Am făcut multe tratamente, iar medicii mi-au spus până la urmă să mă duc la persoane cu puteri paranormale.

În Biblie este scris că, dacă vrei să fii sănătos, atunci nu trebuie să păcătuieşti; dacă ai păcătuit, va trebui să mergi la doctor. Doctorul îţi va prescrie un medicament, iar Dumnezeu te va vindeca. Dacă vom merge la vrăjitori şi la persoane cu puteri paranormale ne poate fi chiar mai rău. Dacă omul s-a îmbolnăvit, trebuie să se pocăiască pentru păcatele pe care le-a făcut, să fie uns la Sfântul Maslu, să se adreseze lui Dumnezeu. Dacă boala va dăinui înseamnă că a făcut multe păcate de-a lungul vieţii. Pentru aceste păcate trebuie să rabde, ca sufletul să se cureţe. Bolile ajută la smerirea sufletului, la curăţirea acestuia. Omul boleşte şi astfel încetează să păcătuiască. In niciun caz nu trebuie să se adreseze unora care pretind că au puteri paranormale, fiindcă aceştia lucrează cu energia diavolului. Aceştia ne vor vindeca pentru un timp, dar apoi boala va veni peste noi mai rău ca prima dată. Dacă nu-ţi dă Dumnezeu sănătatea, atunci nimeni altcineva nu ţi-o poate da.

Dacă o persoană cu puteri paranormale începe să meargă la biserică, se spovedeşte şi se împărtăşeşte, poate să vindece oameni după asta?

Dacă omul a venit să se pocăiască de activitatea sa anterioară, pentru ce ar începe-o din nou? Dacă s-a spovedit şi s-a împărtăşit nu mai are puteri paranormale. A devenit creştin. Asta, cu condiţia ca spovedania lui să fi fost sinceră, cu duh de pocăinţă şi recunoaşterea păcatelor.

Iar în ce priveşte vindecarea oamenilor, vă voi spune ceva, scopul omului pe pământ este să-şi mântuiască sufletul de pieire. Omul păcătuieşte şi uneori face asta atât de mult, încât îl cotropesc patimile şi viciile. Începe să sufere de pe urma păcatelor lui. Toate acestea sunt trimi se de Domnul spre îndreptare şi pocăinţă. Cel cu puteri paranormale nu cunoaşte aceasta. Nu ştie că Domnul, prin boli, îl cheamă la pocăinţă, că trebuie să pătimească fizic pentru păcatele săvârşite, să se chinuiască. Aceste persoane, chiar dacă vor să ajute, se implică nefast în lucrarea de îndreptare a omului pe care o face Dumnezeu. Dacă omul înţelege că boala lui este din cauza păcatelor şi se îndreaptă – începe să meargă la biserică, să postească, se cunună cu soţia, se roagă – atunci Domnul îl va vindeca pentru pocăinţa lui. Iar dacă Domnul nu vindecă înseamnă că omului nu-i este de folos să se vindece, căci va începe să păcătuiască din nou.

Toate bolile sunt de la demoni?

Toate bolile noastre sunt din cauza păcatelor. Atunci când cineva îi cerea Domnului Hristos vindecare, El îi ierta mai întâi păcatele. Căci ele ne fac să ne îmbolnăvim. Dar se întâmplă ca şi sfinţii să primească boli, dar nu pentru păcate, ci pentru a se sfinţi şi mai mult. Era un mare sfânt care avea o boală grea şi la el veneau fraţii pentru învăţături. Când au venit odată la el, l-au găsit cu burta tăiată, în timp ce un doctor îl opera fară anestezie. Acest om, fără să ia în seamă boala sa, dădea sfaturi pentru mântuire. Unul dintre cei veniţi nu a mai răbdat şi a zis: „Părinte, nu te doare?” El a răspuns: „Cum să nu, mă doare, dar mi se taie acea parte a stomacului cu care, probabil, eu păcătuiam”.

Am auzit că te poţi vindeca de bolile de inimă şi că se poate reduce riscul atacului cerebral, dacă te cureţi de păcate. Aşa este?

Atunci când avem multe gânduri rele, necurate, ne putem îmbolnăvi de inimă sau putem avea chiar un atac cerebral. Aceasta se întâmplă mai ales cu oamenii foarte emotivi. Aceştia nu s-au lăsat în voia Domnului şi pun totul la inimă. Cel mai bun antidot pentru astfel de oameni este spovedania curată. În cadrul Tainei Pocăinţei, Domnul dăruieşte har şi păzeşte sufletul. De aceea, atunci când în suflet nu este linişte şi pace, trebuie să mergi la duhovnic şi să-ţi spui păcatele. Demonul va fugi imediat, fiindcă la spovedanie noi cerem de la Dumnezeu apărare de vrăjmaşi. Când ne mărturisim, trebuie să începem prin a ne asuma responsabilitatea pentru faptele noastre, fară a da vina pe altcineva, fiindcă altfel nu se poate să ne pocăim cu adevărat.

Dacă bolile ni se dau pentru păcatele noastre înseamnă că nu mai trebuie să apelăm la medici? Păcătoşilor li se dau boli pentru păcatele săvârşite, iar drepţilor pentru a se sfinţi şi mai mult. Dacă omul păcătuieşte şi se îmbolnăveşte, atunci trebuie să înceteze a mai păcătui.

Există o carte – întrebări şi răspunsuri – a Sfinţilor Cuvioşi Varsanufie şi Ioan, în care ni se spune cum a venit un ucenic la duhovnic şi i-a spus: „Părinte, ce să facem dacă ne îmbolnăvim, să ne adresăm medicului sau să ne încredem total în Domnul?” Duhovnicul i-a răspuns: „Noi, păcătoşii, trebuie să ne adresăm medicului. Doar cei desăvârşiţi nu apelează la doctori”. Există doar o excepţie în acest caz. Medicina contemporană utilizează preparate chimice. Dar acestea s-au dovedit a fi ineficiente de multe ori. Injecţiile, pastilele, chimia în general, omoară în om ceea ce este creat de Dumnezeu pentru lupta împotriva bolilor. Domnul a făcut totul cu înţelepciune. Să presupunem că un om s-a îmbolnăvit. În sângele lui încep să se producă mai multe leucocite care sunt responsabile cu aducerea în organism a „materialelor de construcţie” pentru restabilirea normalităţii de funcţionare. Dacă cineva este rănit la o mână sau la un picior, de exemplu, atunci leucocitele vor distribui aceste „materiale” pentru a restabili celulele moarte de lângă rană. Acest loc face puroi şi se umflă. De ce? Pentru că au fost aduse „materialele de construcţie”. La noi, la mănăstire, avem şantier. În biserică sunt multe materiale de construcţie şi în jurul bisericii de asemenea. Dar când zidăria se va termina, toate materialele vor fi duse şi locul va rămâne curat şi frumos. La fel e şi cu organismul. în timpul unei boli, leucocitele consumă rezervele organismului pentru reabilitarea celulelor. Când celula a fost restabilită, „materialele” sunt duse şi abcesul se retrage. Dumnezeu a creat atât de înţelept organismul uman (şi pe cel al animalelor), încât, dacă organismului îi e frig, el face mai multă căldură, iar dacă îi e cald, transpiră ca să regleze temperatura.

Atunci când începem să folosim chimicalele pentru tratarea bolilor sunt distruse celulele care luptă pentru salvarea acestuia. Acestea devin ineficiente, nu mai pot lupta cu boala. Astfel, de fiecare dată când se tratează cu aceste chimicale, omul opreşte boala, dar nu o vindecă. Ea poate deveni în felul acesta cronică, deoarece organismul singur nu se va mai putea apăra. Omul merge la policlinică, primeşte pastile slabe care nu mai sunt eficiente aşa cum au fost la început şi îi sunt administrate unele mai puternice. După aceea, şi cele mai puternice se dovedesc a fi ineficiente. Organismul slăbeşte astfel până la limita posibilităţii de supravieţuire şi omul poate muri înainte de timpul lui.

Dacă omul s-a îmbolnăvit, atunci organismul începe să lupte singur cu boala şi trebuie să devină imun la aceasta. Atunci omul îşi recapătă total sănătatea.

La Cuvioşii Varsanufie şi Ioan citim că, pe vremea lor, medicii abordau bolile cu înţelepciune. Ei utilizau ca medicamente plantele, nu chimicalele.

La Biserica Schimbarea la Faţă, părintele Nicolae a suferit aproape 20 de ani de sinuzită, din pricina căreia îl durea mai tot timpul capul. Şi câte feluri de pastile nu a luat în acest timp! La un moment dat, nu-i mai ajuta niciuna. Dacă deschidea cineva ferestruica în altar, el alerga imediat să o închidă. Dacă-l trăgea curentul un pic, nu mai putea sluji: i se înroşeau ochii, i se înfunda nasul şi era sleit de puteri. Odată l-am invitat la saună. Mult timp nu a fost de acord să vină. La un moment dat, când era răcit tare, am fost până la el acasă. Era înfofolit cu un fular şi avea căciulă pe cap. Atunci i-am spus: „Părinte, avem o treabă. Hai cu mine!” „Ce s-a întâmplat?” „îmbracă-te, repede!” Şi atunci l-am dus aproape cu forţa la saună. După aceea, părintele a mai mers şi singur. Ieşea din saună şi eu îi spuneam să intre în bazinul cu apă rece câteva secunde, apoi să se întoarcă repede înăuntru. Peste câtva timp, mi-a spus că nu-l mai doare capul şi nici nasul nu-i mai este înfundat. Era foarte bucuros când spunea că se simte mai bine.

A mai fost un caz cu o femeie care se plângea tot timpul că o doare capul. Şi luase tot felul de medicamente. Nu mai rămăsese decât să i se facă operaţie. Eu aveam o carte scrisă de Suvorin, Vindecarea prin foame. I-am dat această carte şi ea nu a mâncat 21 de zile. În a 18-a zi i-a curs din craniu cam jumătate de litru de lichid. Şi s-a vindecat. Atât de mult a crezut în terapia prin flămânzire, încât în fiecare an de atunci nu mănâncă câte 21 de zile. Acum are 56 de ani şi nu o mai doare capul.

Sigur că trebuie să-l rugăm pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe sfinţi să ne vindecăm, dar cu gândul ca, după vindecare, să mergem să slujim spre slava lui Dumnezeu. Căci mai sunt oameni pe care Dumnezeu îi vindecă, iar apoi cine ştie ce mai fac! Domnul ştie că mulţi cer sănătate şi, dacă o primesc, nu ştiu ce să facă cu ea, păcătuind din nou. Pentru aceşti oameni nu este de folos să fie sănătoşi.

Cum trebuie să ne comportăm în timpul bolii? Ce este important în această perioadă pentru om? Cel mai important e să nu uităm să-I mulţumim Domnului pentru toate. Atunci când ne îmbolnăvim trebuie să avem în minte că, dacă boala e mai gravă, trebuie să-I mulţumim mai mult Domnului. Să spuneţi: „Slavă Ţie, Doamne, că, pentru păcatele pe care le-am făcut, această boală e numai bună! Aceasta este pentru curăţirea mea şi încă e puţin. Mi-ar trebui mai multe necazuri, căci am păcătuit mult! Dacă-I vom mulţumi astfel Domnului, atunci El ne va da putere să înfruntăm boala, şi sufletul se va curăţa repede de păcate.

Am cunoscut la Lavra Poceaev un monah, Gherasim, care s-a ars tare (avea arsuri grave pe mâini, pe spate şi pe burtă). El a stat 6 zile în genunchi, fiindcă nu putea să se culce. Nu cârtea, deşi mâinile îi erau negre de la arsuri. în fiecare zi era împărtăşit. Peste 6 zile a trecut la cele veşnice. Când îl prohodeau, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, am rostit o predică, spunând celor care veniseră la biserică să se roage pentru el. După slujbă am mers în chilie ca să mă odihnesc şi l-am văzut pe fratele Gherasim. Stătea pe locul unde a ars şi mi-a spus: „Mulţumesc mult, sunt viu”. înseamnă că lumea s-a rugat pentru sufletul lui.

Iată că trebuie să-I mulţumim Domnului în caz de boală, fară a cârti. Mulţi oameni buni chiar L-au rugat pe Domnul să le dea boală. Adică, trebuie să ducem câte o greutate pe umeri. Dacă nu suntem în stare să muncim ca oamenii sănătoşi, să-I mulţumim Domnului pentru bolile noastre. Domnul ştie că avem ficatul bolnav sau că ne doare inima ori capul. El ştie ce-i trebuie fiecăruia pentru mântuire, pentru curăţirea sufletului. Căci mulţi dintre noi au făcut foarte mult rău aproapelui. De multe ori îi judecăm şi îi insultăm pe toţi laolaltă, dar pe noi vrem să nu ne atingă nimeni. Suntem bolnavi, avem nervii la pământ. Unor astfel de „bolnavi” le spun adesea: „Nervii dumneavoastră trebuie izolaţi”. Ştiţi cum fac scântei firele de curent neizolate? Acestea te pot curenta sau pot provoca un incendiu. La fel e şi omul: ba un atac cerebral, ba un infarct pe fondul nervilor „neizolaţi”. Trebuie să ne calmăm printr-o pocăinţă sinceră (să ne amintim păcatele din tinereţe). Trebuie să ne smerim şi să răbdăm totul. Atunci nervii noştri se vor întări.

Convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), Îndrumar creştin pentru vremurile de azi