„Raiul începe aici pe pământ, prin iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. În aceasta se cuprinde toată bogăţia vieţii veşnice, căci omul a fost zidit ca să-L mărească pe Dumnezeu, dându-I pururea slavă. Iar Domnul Se bucura să întoarcă această slavă chipului Său, omului, care la randul lui aduce şi mai multă laudă Ziditorului său. Astfel patrundem în nesfârşita mişcare circulară a dragostei şi a slavosloviei. Creşterea în Dumnezeu este adevărata împlinire a omului care a fost chemat la asemănarea cu Dumnezeu însuşi.” Pr. Zaharia Zaharou
Biserica Ortodoxă s-a aflat la data de 24 februarie 2019, în Duminica a XXXIV-a după Rusalii sau a Întoarcerii Fiului risipitor. La Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe s-a citit fragmentul Evanghelic de la Sfântul Evanghelist Luca (cap.15, vs.11-32) în care ni se prezintă Întoarcerea Fiului risipitor.
Pericopa Evanghelică a acestei duminici, un fragment de o profunzime spirituală specială, dar și de actualitate, ne invită spre adâncă meditație, având în centrul său pe fiul risipitor. Mântuitorul a semănat cuvântul Său în două chipuri: în mod direct, precum Predica de pe munte, convorbirea cu Nicodim, convorbirea cu femeia cananeancă, şi în mod indirect, prin pilde. Prin pilde, adresarea era oarecum pe ocolite, ca ascultătorii să cugete pentru a afla adevărul exprimat astfel, dar cu valabilitate și în zilele noastre.
Pilda fiului risipitor este una dintre cele mai frumoase istorisiri pe care le-a cunoscut vreodată omenirea. Ar fi putut să se numească şi pilda iubirii Tatălui Ceresc, pentru că în ea se vorbeşte mai mult despre dragostea cea plină de milostivire a Tatălui decât despre păcatele fiului risipitor, însă numele ce i-a fost dat se potriveşte mai bine psihologiei omului căzut.
În Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești, Sf. Liturghie a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, în prezența a numeroși credincioși, care duminică de duminică trec pragul sfânt lăcașului de cult din Săvinești. Alături de părintele paroh a slujit și părintele diacon Sîrghie Dimitriu Daniel de la Parohia „Înălțarea Domnului”, din Pașcani.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei Evanghelice, părintele diacon Sîrghie Daniel, a început prin a sublinia faptul că ne aflăm în a doua duminică a Triodului.
„Iubiți credincioși, preacucernice părinte, ne aflăm astăzi în Duminica a II-a de la începerea Triodului, perioada premergătoare Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin pocăință înviază sufletul din moartea spirituală. Cu multă înțelepciune și pedagogie duhovnicească, Biserica a rânduit ca în Duminica a II-a din perioada Triodului să fie citită o pericopă evanghelică deosebit de ziditoare, care ne ajută să înțelegem cât de folositoare este pocăința pentru urcușul nostru sufletesc, spre Înviere. Ca ridicare din păcat și ca bucurie a întâlnirii noastre cu Hristos-Domnul, cel ce ne-a descoperit iubirea milostivă a Tatălui Ceresc.
Evanghelia Duminicii Fiului Risipitor are o legătură deosebită cu sine însăși, Taina mărturisirii și iertării păcatelor sau Taina Spovedaniei, care este, de fapt, Taina Împăcării Omului cu Dumnezeu.”
Cu toţii rătăcim calea, atunci când lepădăm harul lui Dumnezeu. Pribegind în ţinuturi îndepărtate, în căutarea drumului înapoi spre casa părintească, înţelegem în cele din urmă că trebuie să alegem între viaţă şi moarte: fie ne întoarcem către Dumnezeul cel viu în suferinţa noastră, fie ne lăsăm pradă deznădejdii, cu toate urmările ei nimicitoare.
Reflectând asupra textului evanghelic, părintele diacon a continuat:
„Treptele ridicării duhovnicești din păcat, pe care le-a urmat tânărul risipitor, sunt treptele esențiale ale pocăinței sau ale spovedaniei. Evanghelia Duminicii a doua din perioada Triodului ne învață cum să ne pocăim și, mai ales, cât de mari sunt darul și bucuria iertării, cât de minunată este regăsirea celui pierdut sau învierea celui mort sufletește și cât de frumoasă este starea sufletului omului după primirea iertării păcatelor.
Dumnezeu respectă libertatea omului, chiar dacă aceasta e folosită în mod nechibzuit sau pătimaş.
Pilda rostită de Domnul Iisus Hristos și relatată de Sfântul Evanghelist Luca ne descoperă, în același timp, puterea pocăinței omului păcătos, iubirea milostivă a lui Dumnezeu-Tatăl și bucuria iertării celui ce se pocăiește, deoarece tatăl despre care se vorbește în Evanghelie reprezintă iubirea părintească a lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos și Tatăl nostru Cel ceresc.”
Meditând asupra textului evanghelic duminical, părintele diacon Sîrghie a continuat omilia, evidențiind cele două atitudini ale omului față de Dumnezeu:
„Cei doi fii reprezintă două atitudini ale omului față de Dumnezeu: una de fidelitate sau de ascultare față de Dumnezeu, adică de împlinire a voii Lui și de statornicie în a rămâne locuitor al Casei Lui, iar alta, de înstrăinare de Dumnezeu. Fiul cel mare reprezintă pe omul fidel sau credincios, care în toată viața sa încearcă să fie un împlinitor al cuvintelor sau al poruncilor lui Dumnezeu și stă aproape de Casa lui Dumnezeu (Biserica).
Fiul cel tânăr reprezintă libertatea dezordonată a omului pătimaș, ca manifestare a vieții sale păcătoase. Cei doi fii din Evanghelie pot reprezenta două categorii de oameni diferiți, dar și două stări sufletești pe care le poate avea aceeași persoană în momente diferite ale vieții sale, adică libertatea de-a fi statornic în comuniune cu Dumnezeu și libertatea de-a se înstrăina sau îndepărta de Dumnezeu.
Evanghelia ne spune că fiul cel tânăr a dorit să facă experiența libertății ca înstrăinare de tatăl său și de casa părintească. Cu surprindere, vedem că tatăl acceptă cererea fiului său de-a primi partea sa de avere și de-a părăsi casa părintească, dovadă că Dumnezeu respectă libertatea omului de-a urma propriul drum în viață. Omul are, așadar, libertatea de a folosi toată energia vieții sale, darurile sale naturale sau darurile dobândite de la alţii după cum dorește, iar Dumnezeu respectă această libertate, chiar dacă știe că omul o poate folosi într-un mod contrar voinței divine.
Totuși, deodată cu respectul arătat de Dumnezeu libertății omului, Evanghelia de astăzi ne arată și drama sau eșecul libertății omului ca înstrăinare de Dumnezeu.
Când libertatea omului devine irațională, pătimașă și autodistructivă, înțelepciunea lui Dumnezeu cheamă pe om la pocăință.”
În încheierea cuvântului de învățătură, părintele diacon a conchis cu faptul că Pilda Fiului risipitor a devenit în viața Bisericii, model de pocăință pentru toți oamenii și prin această pildă se arată încă o dată iubirea lui Dumnezeu față de cei care se pocăiesc pentru greșelile lor.
„Evanghelia Fiului risipitor ne arată iubirea părintească nemărginită și necondiționată a lui Dumnezeu față de păcătosul care se pocăiește. Tatăl fiului risipitor nu adresează niciun reproș fiului reîntors acasă și nici nu-i cere un inventar al averilor risipite, deoarece mai scump decât orice avere materială este sufletul omului salvat sau mântuit și câștigat pentru eternitate. Iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care se ridică deasupra oricărui calcul de ordin material, copleșește dreptatea potrivit căreia fiul risipitor de averi trebuia să fie pedepsit. Însă tocmai această iubire nemăsurată a tatălui milostiv, dar nemeritată de fiul său păcătos și risipitor, a trezit multă gelozie și mânie în fiul cel mare, deoarece acesta nu a înțeles duhovnicește atitudinea tatălui său. Dar tatăl milostiv îl lămurește și îl îndreaptă duhovnicește pe fiul său cel mare, care a devenit deodată nemilostiv și neiertător, zicându-i: „Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat” (Luca 15, 31-32).”
La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele Petru Munteanu le-a împărtășit celor prezenți cele două caracteristice esențiale ale naturii umane, plecând de la învățăturile transmise de fragmentul Evanghelic al duminicii Întoarcerii Fiului risipitor:
„Natura umană poate fi definită ca având două caracteristici esențiale, două stări distincte și complementare. O caracteristică a noastră este nevoia de a cunoaște. Omul are în el o curiozitate continuă, caută continuu. Caută și cel sărac și cel bogat și cel înțelept și cel mai puțin înțelept. Toată lumea caută, are în ea o sete de a cunoaște, de a ști, de a afla informații. Suntem într-o continuă căutare. O nevoie continuă de a cunoaște, socotind că știm mai mult sau mai puțin, decât ceilalți. Că suntem mai informați, din informația aceasta diversă care abundă, continuu, vine peste noi ca o avalanșă.
Dorința aceasta de cunoaștere , deseori se transformă în grijă sau îngrijorare. Și se știe că , grijile sunt cele care ne fac nefericiți și posomorâți. Ele ne împiedică să fim plini de viață și de veselie. Setea de cunoaștere care se transformă în grijă pe termen lung te obosește, te îmbolnăvește. Cunoașterea adevărată stă în căutarea lui Dumnezeu, doar această căutare-găsire aduce pace și liniște interioară. Căutarea lui Dumnezeu ca formă de cunoaștere duhovnicească este desăvârșită prin rugăciune.
A doua caracteristică a naturii umane este nevoia de a iubi și de a fi iubit. Simțim această nevoie de iubire și de a oferi iubire… Sfânta Evanghelie de astăzi vorbește despre un fiu care a plecat să cunoască, fără să fie prins în izvorul cunoștinței, care este Dumnezeu. A plecat să își risipească timpurile și timpul, căutând, căutând, căutând… până când a ajuns la nivelul biologic al porcilor, adică la un stadiu grosier. Stare a animalului care caută doar hrana de subzistență, rădăcinile, doar spre pământ, pe sub pământ, privește doar pământul, materia stricăcioasă și pieritoare.
Este de fapt starea sau definiția societății de consum, societate care folosește numeroase mijloace ca să ne convingă că singura competență valoroasă este aceea de a ști să câștigi bani și să trăiești în “desfătări” precum “norocoșii” sorții. Pentru această filozofie a lumii se pare că nu există decât ceea ce se arată, se vede și se desfășoară sub ochii ei. Intrând în felul acesta al lumii, nu vom realiza decât cu timpul că suntem privați de adevărata libertate. Lumea economică are tot interesul să ne facă dependenți de iubiri mici, să fim veșnic plini de așteptări și veșnic nefericiți. Secretul adevăratei fericiri, taina adevăratei iubiri ce devine mai apoi bunătate, se găsește cu totul în altă parte…”
Prezenți în biserica ”Sfinții Voievozi” din Săvinești, printre ceilalți credincioși, s-a aflat și familia Iliesei. Irina Iliesei, fiică a satului, a plecat acum patru ani în Anglia, urmând cursurile Coventry University. A crescut în localitatea Săvinești, în copilărie participând la Tabăra de creație „Aripi de Înger”, organizată de parohia care se află sub îndrumarea religioasă a părintelui Munteanu, ulterior devenind voluntar. Ajunsă în pragul licențierii, trebuie să prezinte pentru lucrarea sa de licență un film documentar și, după cum a menționat, a ales plaiurile săvineștene, bogate în activități cultural – educative și social-filantropice, coordonate de părintele ei duhovnic. Ea nu a venit singură, ci însoțită de colegul ei, Kipras Varanavicius, un tânăr lituanian, student în Anglia.
„Iubiți credincioși și credincioase, mulțumim Bunului Dumnezeu, Care ne-a ajutat să ajungem astăzi la Sfânta Biserică, să ajungem astăzi Acasă, pentru că așa cum frumos a zis părintele, la predică, casa noastră este Sfânta Biserică. Și iată-ne Acasă, întorși la părintele Ceresc, și primind îmbrățișarea Lui, și iubirea Lui veșnică și necondiționată. Astăzi, în mijlocul nostru, au venit de departe, dar aproape fiind cu iubirea lor față de Sfânta Biserică, doi tineri minunați, doi tineri extraordinari, o fiică a satului, Irina, căreia dorim să-i dăm ca amintire un cadou, cu un CD despre viața Mântuitorului Iisus Hristos, o traistă unde să-și pună bagajele, care are inscripționată Marea Cetate a Ierusalimului, din piele de cămilă, adică mai rezistentă, așa, ca pentru o studentă, și să-i dăm un Raport de activitate, fiind fiică a noastră, a satului, să vadă ce s-a întâmplat într-un an când dânsa a fost la studii, departe de țară, tocmai în Anglia, și ultima noutate, ultimul Buletin Parohial unde adunat cu dragoste și cu dor articole frummoase, cateheze, împărtășiri, chiar și glume și ghicitori, evenimente ce s-au petrecut într-o lună din Parohia noastră. Ea nu a venit singură, ci a venit cu un tânăr tocmai din Lituania, îi dăm și dumnealui , pentru că știe limba română, un calendar anual cu citate din Sfinții Părinți, pentru că orice cuvânt de acesta duhovnicesc ne poate schimba viața. Și uite-așa învățăm limba română, din citate ale Sfinților Părinți, adică sfaturi duhovnicești. O rugăm pe Irina să ne spună câteva cuvinte, să se prezinte, că mulți credincioși au văzut că ați făcut poze și nu știau ce se întâmplă, spuneți câteva cuvinte despre ce proiect faceți aici, la parohia noastră”, a menționat părintele Munteanu.
Am considerat că oamenii buni din jurul nostru sunt cele mai bune exemple de urmat, ajutându-ne să înțelegem dragostea necondiționată. Astfel, decizia firească pentru proiectul meu de licență în cadrul facultății de film unde studiez în Coventry, Anglia, a fost un documentar despre viața părintelui și activitățile sale în comunitatea pe care o păstorește.
Toata munca devotată celor în nevoie spune o poveste frumoasa despre altruism si cum ne-am putea ajuta semenii. Nu e ușor ca o persoană să-și schimbe cursul vieții pentru a-și dedica timpul și energia unor persoane pe care societatea le trec poate cu vederea. Prin acest documentar vreau ca mai mulți oameni să vadă această pasiune și să înțeleagă că lumea se poate schimba prin micile victorii, micile gesturi prin care oferim compasiune și chiar observam o reală schimbare. În acest documentar încerc să cuprind imagini din cadrul unor proiecte, precum cele din cadrul Centrului social educativ “ Popasul Iubirii Milostive”, Centrul de servicii sociale “ Samariteanul Milostiv”, Radio Jurnal Spiritual, cursurile de engleză pentru copii sau atelierul protejat, dar si acțiunile de auto-finanțare precum „Rețete de la bunica”, cele din urmă având ca scop susținerea multor inițiative.
Acest lucru nu ar fi posibil fără o echipă devotată în spate, multă muncă, dăruire, lucruri pe care aș vrea să le ilustrez și în documentarul acesta. Sunt mândră și onorată că pot realiza acest proiect, și că pot arată lumii ce se întâmplă în cadrul comunității din Săvinești.”, a declarat Irina Iliesei.
Brîndușa Dediu