Cuviosul Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadiei (23 mai)

Acest sfânt Mihail, după cum s-a învrednicit a fi de un nume cu îngerul cel mare al puterilor cereşti, tot astfel, şi viaţa lui a fost îngerească, de vreme ce şi-a luat asupră-şi curăţia cea feciorească şi celelalte fapte bune. El s-a afierosit lui Dumnezeu din braţele maicii sale, şi s-a arătat slujitor ales al Lui, primind din tinereţe viaţa monahicească, împreună cu Sfântul Teofilact al Nicomidiei, în zilele Prea sfinţitului patriarh Tarasie. Acesta i-a trimis pe amândoi la o mănăstire, ce era zidită lângă gura Pontului Euxin – Marea Neagră de azi – unde, nevoindu-se, au sporit în faptele cele bune şi au câştigat îndrăzneală către Dumnezeu prin rugăciunile lor.

Odată, pe vremea secerişului, fiind arşiţă mare şi neavând apă, au slăbit de multă sete, pentru aceasta s-a rugat lui Dumnezeu şi un vas de aramă uscat l-au făcut să izvorască apă multă spre trebuinţă; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El şi ascultă rugăciunile lor. Această minune a fost asemenea cu aceea care s-a făcut în pustie, când Dumnezeu a scos apă din piatră poporului Israel cel însetat, şi cu alta, când Samson, murind de sete, a izvorât izvor de apă vie, din osul cel uscat al fălcii asinului. După aceasta, viaţa cea îmbunătăţită a acestor cuvioşi părinţi, strălucind ca o rază de soare, prea sfinţitul patriarh Tarasie i-a judecat a fi vrednici de treapta cea înaltă a arhieriei. Deci, pe fericitul Teofilact l-a pus mitropolit în Nicomidia; iar pe Sfântul Mihail, sfinţindu-l episcop, l-a trimis în Sinad. El păştea bine turma lui Hristos cu cuvântul şi cu felul vieţii sale. Preasfinţitul Tarasie, ducându-se din viaţa aceasta, a venit ca patriarh la scaunul Bisericii Constantinopolului, Nichifor. Atunci iarăşi s-a ridicat viforul eresului luptărilor contra sfintelor icoane, care acum era blestemat de al şaptelea sinod al Sfinţilor Părinţi. Aceasta s-a făcut fiindcă răucredinciosul împărat Leon Armeanul, vătămându-se de acel eres, a pornit prigoană împotriva Bisericii lui Hristos, numind sfintele icoane idoli; iar pe cei ce se închinau lor, îi muncea şi îi pierdea în multe feluri de chinuri. El a izgonit pe prea sfinţitul patriarh Nichifor şi pe ceilalţi credincioşi arhierei de la scaunele lor; iar în locul acelora a ridicat pe ereticii cei de un gând cu el; şi se vedea atunci urîciunea pustiirii şezând la locurile cele mai de cinste.

Atunci Sfântul Mihail s-a arătat că este vestit mărturisitor al dreptei credinţe şi mustrător al relei credinţe a ereticilor. Pentru că, întărindu-se şi înţelepţindu-se de darul Sfântului Duh, toată ura potrivnicilor lui Dumnezeu a împilat-o şi a astupat gurile ereticilor care batjocoreau închipuirile cele dumnezeieşti. Împăratul Leon cel cu nume de fiară, nesuferind limba lui cea aspră, care certa cu îndrăzneală rătăcirea ereticilor, a pus înainte pe arhiereul lui Hristos, la cercarea judecăţii celei nedrepte. Sfântul Mihail, netemându-se de îngrozire, nici slăbindu-se cu mintea, a strigat cu glas mare: „Cinstesc sfânta icoană a Mântuitorului meu Iisus Hristos şi a Preacuratei Fecioare Maicii Lui, cum şi ale celorlalţi sfinţi, şi mă închin lor; iar de porunca ta nu mă îngrijesc şi întru nimic o socotesc”. Iar Leon, înfruntându-se, s-a umplut de mânia cea de fiară şi a osândit pe mărturisitorul lui Hristos la izgonire. Deci, Sfântul Mihail a răbdat multe şi amare mîhniri şi necazuri. El a fost gonit din loc în loc, până ce a ajuns în lărgimea cerească şi acolo a câştigat odihna cea veşnică. Astfel, săvârşindu-se alergarea cea bună, s-a împodobit cu îndoită cunună şi s-a adăugat lângă arhierei, ca un arhiereu, lângă mucenici, ca un mucenic, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.

Vieţile Sfinţilor, mai