Cuviosul Părintele nostru Ioan de la Rila (19 octombrie)

Sfântul cuvios părintele nostru Ioan, cel mare între postnici, era din hotarele slăvitei cetăţi Sredsca, din satul care se numea Scrina, în vremea împărăţiei iubitorului de Hristos, Petru, împăratul româno-bulgar, şi al împăratului grecesc Constantin Diogen, având părinţi dreptcredincioşi. După încetarea din viaţă a părinţilor săi, toate cele rămase le-a împărţit la săraci, căci din tinereţe a iubit pe Dumnezeu şi, luând chip monahicesc, a ieşit din ţarina sa, neavând pe trupul său decât o haină de piele. Suindu-se într-un munte înalt şi pustiu, se nevoia acolo cu viaţă îmbunătăţită, hrănindu-se cu buruieni sălbatice. După puţină vreme, din îndemnare diavolească, au năpădit noaptea asupra lui tîlharii şi, bătându-l foarte mult, l-au izgonit de acolo. Iar Ioan, plecând din muntele acela, s-a sălăşluit în pustiul Rilei şi, intrând într-un copac scorburos, petrecea în post, în rugăciune şi în lacrimi, rugându-se lui Dumnezeu neîncetat. În acel loc a locuit şaizeci de ani, hrănindu-se numai cu buruieni. Faţă omenească n-a văzut, ci numai fiare sălbatice.
Văzând Dumnezeu marea răbdare a lui Ioan, a poruncit ca în acel loc să crească mazăre şi cu aceasta s-a hrănit fericitul mulţi ani. Apoi, nişte păstori, văzându-l, au spus despre dânsul altor oameni şi au început oamenii a veni la dânsul, aducându-şi bolnavii lor şi câştigând sănătate cu sfintele lui rugăciuni. Vestea despre cuviosul Ioan s-a dus în tot pământul acela şi mulţi, râvnind la îmbunătăţita viaţă a sfântului, au vrut să locuiască cu dânsul. Au făcut biserică în peştera care era în apropiere, apoi au întemeiat mănăstire, având începător şi păstor pe cuviosul Ioan. Iar el, având grijă bine de turma sa, a adus la Domnul pe mulţi şi a făcut minuni. Ajungând la adânci bătrâneţi, şi-a dat obştescul sfârşit cu pace, mutându-se la neîmbătrânita fericire. A fost îngropat de ucenicii săi, cărora li s-a arătat după o vreme oarecare, poruncindu-le să mute moaştele lui în cetatea Sredsca, iar ei, descoperind mormântul, au văzut trupul sfântului întreg, nedat stricăciunii şi bună mireasmă slobozind. Au preamărit pe Domnul şi cu cinste l-au mutat la Sredsca, punându-l în Biserica Sfântului evanghelist Luca. Mai pe urmă s-a zidit o biserică foarte frumoasă în numele lui şi a fost pus în ea trupul cuviosului care făcea minunate şi preamărite tămăduiri.
Trecând multă vreme, craiul unguresc, pornindu-se cu multă oaste asupra pământului grecesc, l-a prădat şi, ajungând la cetatea Sredsca, a luat racla cu trupul cuviosului – căci auzise de minunile sfântului – şi a poruncit să ducă cu cinste racla în ţara sa şi să-l pună în biserica din cetatea care se numea Ostrogoma. Arhiepiscopul Ostrogomei, auzind că cuviosul Ioan de la Rila este plăcut înaintea lui Dumnezeu şi preamărit prin minuni în toate ţările, nu credea. „Nu ştiu pe acesta a fi pomenit în scripturile cele vechi”, zicea el. Atunci nu voia să meargă să se închine sfântului. Şi de năprasnă s-a legat limba lui cu amuţire. El, cunoscând pricina amuţirii lui, căci hulise pe cuviosul, a alergat degrabă la racla sfântului şi, căzând la pământ, l-a sărutat, cerând iertare. Iar sfântul Ioan, plăcutul lui Dumnezeu, ascultând degrabă pe arhiepiscop, în acelaşi ceas i-a dezlegat limba şi iar i-a dat graiul curat. Apoi el, câştigând tămăduire, cu plângere îşi mărturisea la toţi greşeala săvârşită. Alte multe şi preamărite minuni şi tămăduiri a făcut sfântul în pământul unguresc. Socotindu-le pe toate acestea craiul, minunându-se de preamăritele minuni ale sfântului şi cuprinzându-se de spaimă mare, a împodobit racla lui cu argint şi cu aur şi, sărutând moaştele lui, le-a trimis cu mare cinste înapoi la Sredsca şi iarăşi s-au aşezat moaştele lui în sfânta sa biserică, în anul 6605 sau 1090 după Hristos. Nu după multă vreme, Dumnezeu a binevoit să înnoiască iarăşi stăpânirea româno-bulgară cea învechită de silnicia grecească şi a înălţat fruntea împărăţiei româno-bulgăreşti, prin iubitorul de Hristos împăratul Ioan Asan. Acesta, la începutul împărăţiei sale, înnoind cetăţile cele căzute şi întărindu-le, umbla cu oastea, supunând oraşe şi luînd cetăţi. Apoi, ajungând şi la Sredsca şi pustiind-o, a văzut pe sfântul şi cuviosul Ioan de la Rila şi, auzind cele preamărite despre dânsul, s-a închinat sfintei racle şi, sărutând cinstitele lui moaşte, le-a mutat cu slavă în împărăteasca sa cetate Târnovo, prin Vasile patriarhul. Acolo le-a pus în biserica cea zidită pentru el, slăvind pe Unul în Treime Dumnezeu, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Căruia şi de la noi să-I fie cinste şi slavă în veci. Amin. În această zi se mai face şi pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Sadot, episcopul Persidiei, şi a celor împreună cu dânsul. Pătimirea lui să se caute în luna februarie, ziua 20.

Vieţile Sfinţilor, octombrie