De ce se trage clopotul în Bisericile ortodoxe (II)

Bătutul clopotelor se face, ca şi toaca, la începutul slujbelor importante şi la unele momente de seamă din cadrul acestora, la slujba de seară, la miezul nopţii, de dimineaţă, la începutul Sfintei Liturghii. Clopotele se mai folosesc şi atunci când moare cineva, atunci sună prelung şi rar; în caz de incendii, războaie sau revoluţii ori alte evenimente deosebite, calamităţi, inundaţii, grindină, clopotele bat precipitat şi alarmant. Se crede că diavolul stârneşte furtuni pe care clopotele le pot împrăştia. În vechime, creştinii trăgeau clopotele imediat cum auzeau tunete. De asemenea îi orientau pe cei rătăciţi pe vremea rea sau alungau animale şi păsări de pradă. Clopotele au fost folosite în trecut pentru a anunţa război, incendii, ciumă sau pentru a anunţa victorii sau pace. Încă de la începutul Epocii Bronzului, toate oraşele şi satele din China aveau câte un turn ce adăpostea un clopot destinat anunţării orei. De asemenea, acest clopot suna şi la apariţia unui incendiu sau a unor calamităţi naturale. Prin urmare, clopotele nu sunt creaţii originale ale creştinismului, însă au fost preluate şi încărcate cu un bogat sens duhovnicesc de către acesta. Clopotele sunt sfințite și fabricate dintr-un aliaj special, în care predomină alama, care-i determină şi sonoritatea. Se foloseste un bronz special care conţine staniu, nichel, argint şi cupru.

Puritatea aliajului este o condiţie indispensabilă pentru a obţine un clopot de calitate. Prezenţa impurităţilor are o mare incidenţă asupra timbrului şi sonorităţii clopotelor. La Patriarhia Română, clopotele se turnau la Mănăstirea Plumbuita din Bucureşti. Cel mai vechi clopot din România datează din secolul al XIV-lea, provenind de la Mănăstirea Cotmeana, din judeţul Argeş. Pentru adăpostirea clopotelor s-au zidit clopotniţele ortodoxe sau „campanilele“ apusene. Acestea sunt construcţii în formă de turn, fie separate de biserică, fie            într-unul dintre turnurile sau turlele bisericii. Fiind socotit un obiect de cult foarte important, clopotul se sfinţeşte ori se stropeşte cu apă sfinţită, după o rânduială specială. Se tămâiază în patru părţi pentru alungarea demonilor, apoi se rostesc rugăciunile pentru sfinţire şi ocrotire. În rugă-ciunile din „Canon pentru binecuvântarea clopotelor”, găsim scris: „Toţi cei care pot auzi glasul lor în zi şi în noapte, să se împărtăşească de sfinţenia sfinţilor”.

Cules  de preot Ioan Măriuţa