Duminica a XXXII-a după Rusalii, Duminica Vameșului Zaheu

Este o duminică frumoasă pentru că ne pregătește pentru intrarea în perioada calendaristică a Bisericii numită a Triodului, care începe duminica viitoare .
Ca să înțelegem această Sfântă Evanghelie, vom întoarce paginile vremurilor, pline de timpul scurs, pline de praf și cenușă, cu multă grijă și atenție, până ajungem în perioada Mântuitorului Iisus Hristos, într-o cetate numită Ierihon.
În acea perioadă, Țara Sfântă era cucerită de Imperiul Roman. Stăpânirea romană, așa cum obișnuia în zonele ocupate, construia câte o garnizoană militară în apropierea fiecărei cetăți mari. Soldați cu sabia și scutul roman, purtând victorioși flamura Romei, asigurau stabilitatea și ordinea în zonele supuse.
Comandanții garnizoanelor erau responsabili de colecta taxelor și impozitelor pentru Roma. Aceste taxe sau impozite, puse asupra cetăților și locuitorilor ei, nu le colectau soldații romani, ci ei, foloseau sistemul de taxe, sistem de colectare prin vameși.
De exemplu, cetatea Ierihonului, o evaluau cam la o sută de pungi de bani din aur, pentru un an de zile. Într-un an de zile, după volumul și după activitatea economică de acolo, după călătorii și neguțătorii care intrau și ieșeau din cetate, romanii socoteau cam aproximativ o sută de pungi de aur, trebuiau să strângă din impozite pentru a trimite spre capitala imperiului, spre conducătorii Romei. Și atunci, ne spun istoricii vremii, se puneau pe porțile garnizoanei romane aflate în vecinătatea cetății, înscrisul taxelor pentru un an, o sută de pungi de aur.
De obicei spre seară, bătea la poarta garnizoanei un evreu. Cerea să discute cu comandantul unității. Și în fața acestuia, plătea o sută de pungi cu bani de aur. Plătea în avans taxele și impozitele pentru cetate pentru un an de zile.
Luând banii, comandantul garnizoanei romane îi dădea un înscris prin care-l numea mai mare peste vameși. Numit cu această funcție, acest mai mare peste vameși își organiza o echipă, de vameși, care va colecta pentru un an de zile, impozitele din cetate.
Pe lângă faptul că plătise în avans taxele, știm sau bănuim că banii aceia erau împrumutați de la cămătari, de la rude sau prieteni.
Înțelegem că mai marele peste vameși trebuia să scoată și un profit și atunci apăreau taxe peste taxe, impozite peste impozite, ca să-și scoată banii investiți într-un an de zile.
Mai marii vameșilor aveau și datoria de a fi informatorii Romei. Ei scriau un angajament de colaborare cu comandantul roman. Se știa că vameșul, stând la masa de colectă a taxelor, afla de la trecători, de cei care intrau sau ieșeau din cetate, știri sau noutăți din imperiu. Informațiile circulau ca și acum, doar că într-un mod mai primitiv. Aflau vameșii din stânga și din dreapta de la trecători despre revolte, despre probleme sau intrigi. Ce aflau vameșii raportau la mai marele vameșilor și acesta mergea la comandantul garnizoanei.
Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi că în cetatea Ierihon era un mai mare peste vameși, se confirmă că era un om bogat, un om care era temut de lumea din cetate, urât și disprețuit de cei din neamul lui, un om care-și ținea funcția aceasta, printr-o lăcomie extremă și printr-o supunere, o obediență, o frică față de stăpânirea romană. Își dorea această funcție, își dorea ca să fie lăsat să fie mai mare peste vameși și avea nevoie să fie apărat de furia sau ura conaționalilor săi.
Acest mai mare peste vameși, Zaheu, a auzit de la trecători, de la călătorii care intrau în cetatea Ierihon despre un învățător.
Cuvintele acestui învățător despre care Zaheu a început să se intereseze erau diferite, erau cuvinte care îi dăruiau sufletului său însetat, flămând de altceva, pace și bucurie. A început să fie preocupat de acestea și de
Învățătorul:
„– Cine este acesta? Ce-a mai spus? Ce a mai făcut?“
De departe și de aproape veneau mesageri și îi povesteau despre Iisus Nazarineanul. Îl informau prin vameșii lui, prin oamenii lui, relatau întâmplări culese de la martori, lucruri și evenimente minunate.
Ce mesaje de bine și de pace, de iubire și de adevăr ajungeau la Zaheu…
Locul unde acest mai mare peste vameși lucra, era un mediu ostil, de frică și teroare, de obediență și ascultare. Era un spațiu în care executai ce ți se spune și făceai ceea ce primeai comandă, fără să discuți.
Zaheu afla prin oamenii săi trimiși să iscodească despre Hristos, cuvinte de iubire, de pace și binecuvântare.
Să ții minte: în momentul în care iubești sau simți iubirea lui Dumnezeu, nu-ți mai este frică. Îți dispare frica.
Opusul fricii nu este curajul, ci opusul fricii sau vindecarea de frică este iubirea.
Iubirea de Dumnezeu a făcut să meargă martirii din istoria Bisericii noastre, la moarte ca la nuntă. Îl iubeau pe Hristos. Noi, dacă-L iubim pe Hristos, ce frică mai avem?
Dacă suntem în Dumnezeu și-L iubim pe Dumnezeu, unde-i frica?
Hristos vorbea despre iubire, iubirea lui Dumnezeu, în timp ce în jurul lui Zaheu, în lumea cetăților și în garnizoanele cu soldații romani cu săbiile pline de sânge și scuturi bătătucite de lovituri, se vorbea despre frică, cu spaimă de autoritate, de supunere și de moarte.
Zaheu era un om neîmplinit, temător și singur, în bogăția lui, în faima și forța lui.
Mai marele peste vameși Zaheu începuse să își pună problema fericirii. El plecase de jos, poate în tinerețe a cunoscut un mai mare peste vameși și și-a dorit să fie ca el, l-a văzut plin de bogăție, de faimă și putere, vesel… și și-a zis: „am să ajung și eu mai mare peste vameși”, a făcut mari concesii, a lăsat mult la o parte din ceea ce reprezenta el și valoarea lui, chipul lui Dumnezeu din el. În momentul în care te respecți pe tine îți respecți chipul lui Dumnezeu din tine, atunci nu mai faci concesii…
Sau uiți de tine, de Dumnezeu Creatorul tău… ce tristețe. Judecata noastră funcționează doar până în punctul în care este copleșită de lăcomie.
A crescut Zaheu treaptă cu treaptă socială, până a ajuns mai mare peste vameși, socotind că va fi fericit, dar fericirea era departe, tot mai departe.
Auzise despre fericire de la Hristos- Domnul, și sorbea cu multă grijă fiecare informație și fiecare cuvânt despre Hristos.
Zaheu a început să își dorească să-L vadă pe Mântuitorul.
Spune Sfânta Biserică, spun și Sfinții Părinți în felul următor: că în momentul în care omul face un pas către Dumnezeu, Dumnezeu face o mie de pași către el. În momentul în care ne dorim să fim cu Dumnezeu, Dumnezeu ne îmbrățișează. În momentul în care ne rugăm la Maica Domnului, la Sfinți, ei vin cu noi, se coboară din icoană, ne-mbrățișează, totul este să ne dorim să ne rugăm, să credem și să învățăm iubirea de Dumnezeu și iubirea lui Dumnezeu.
Zaheu a început să Îl caute, după cuvinte pe Învățătorul, cel care vorbea despre iubire, despre dreptate, vorbea despre altă dreptate, vorbea despre alt adevăr, stări care nu pot să fie cumpărate cu bani și influențe, cu relații. A început să-L caute Zaheu pe Hristos și atunci Hristos Domnul simțind chemarea și iubirea lui Zaheu a luat drumul către Ierihon. A plecat și Hristos să-l caute pe Zaheu! A simțit Hristos, fiul lui Dumnezeu, chemarea lui Zaheu!
Ține minte un lucru foarte important: Hristos nu înșeală și nu poate fi înșelat !
Zaheu era în altă lume, o lume a înșelăciunii, a disperării și confuziei și dorea să scape din ea, din ea striga spre Mântuitorul Hristos.
Hristos nu înșeală și nu poate fi înșelat !
Hristos este Calea, este Adevărul, este Viața, Hristos este Lumina noastră!
Chemat din inimă de Zaheu, Hristos a luat drumul către cetatea Ierihon.
Zaheu era un om foarte bine informat, oamenii i-au zis: vezi că vine Hristos în Ierihon !
„-Pe unde va trece?”
Și au aflat oamenii lui înainte de a intra Hristos în cetatea Ierihonului pe unde va trece. Și i-au spus:
„- Va trece pe strada aceea.”
Atunci Zaheu și-a zis: este un copac acolo mare și falnic, nu mă pot amesteca în mulțime, oamenii sunt agresivi și răi, să nu creez cu prezența mea o tensiune, un scandal, am să mă urc în copacul plin de ramuri și frunze. Am să-L văd pe Învățătorul!
Să știi că Zaheu era bine păzit, era un om bogat, avea oameni care-l păzeau, avea garda lui! Și-a pus oamenii să-l ajute, s-a urcat în copacul cel mare.
Zaheu era mic de statură, era și complexat, avea niște complexe pe care nu putea să și le rezolve, s-a chinuit, l-au urcat oamenii în copac, s-a ascuns printre ramuri, printre frunze.
Ne spune Sfânta Evanghelie că Mântuitorul intră în cetatea Ierihon și Zaheu îl vede de departe din înălțimea copacului. Ce bucurie! Ce emoție! Cât și-a dorit să-L vadă pe Hristos…
Nu știa însă că Hristos a venit la el, pentru el, în cetatea Ierihonului, ca răspuns la dorința lui, la rugăciunea lui, la suspinul lui după vindecare.
Zaheu realizase cu greu, în timpul zbaterilor sale interioare, că tot ce avea el în lumea stricăcioasă era inutil, că bogăția lumii interioare a sufletului, comorile păcii și ale iubirii, ale comuniunii, respectului și responsabilității, comoara cunoașterii de sine, valorează cu mult mai mult.
Când a pus în balanță cuvintele lui Hristos și ce avea el, și-a dat seama că totul este în Adevăr care este Hristos, totul este în Viața care este Hristos.
Aceste lucruri stricăcioase și pieritoare, din universul material care ne înconjoară sunt mijloace, nu sunt scopuri ale vieții noastre. Scopul nostru este să creștem în noi iubirea, pacea, înțelegerea, bunătatea, blândețea, să devenim… și folosim mijloacele pe care le avem, dar nu ca scopuri în sine. Nu transforma mijlocul în scop dacă vrei să cunoști Pacea și Iubirea!
Stând în dud, în sicomor, văzând ceata lui Hristos care se apropia, a început să-i bată inima cu emoție, cu mare bucurie, nu știa nimeni ce era în sufletul lui Zaheu, decât numai Hristos Domnul.
Zaheu era un om înțelept, pentru că și astăzi, dacă ai să vezi oameni faimoși, vedete sau politicieni, ai să observi că atunci când trec oamenii aceia pe undeva, mulțimea toată se uită la ei. Pe sus, să vadă clădirile și copacii se uită doar bodyguarzii acestora, să nu fie vreun atentat ceva…
Oamenii întotdeauna se uită la omul important. Așa s-a gândit și Zaheu, toată lumea se va uita doar la Hristos, cum și eu mă uit la el, va trece pe sub copac, va trece în drumul său, eu L-am văzut și mă voi duce acasă…
Voi ști cum arată acest om care mi-a schimbat viața.
Însă socoteala lui Zaheu a fost greșită, pentru că Hristos îl căuta pe Zaheu!
A ajuns Hristos-Domnul sub dud și s-a oprit. Și toată lumea s-a oprit. S-a uitat în copac Hristos-Domnul, și ce să facă lumea..? Toată lumea se uita să vadă unde se uită Hristos? Se uita lumea în copac! Și ce să vezi în copac? Pe mai marele vameșilor, pe Zaheu hoțul și ticălosul! Bogatul nesătul! Cum stă pitit printre ramuri și frunze ca un copil mic! Ce a făcut lumea care-l cunoștea pe Zaheu? A început să râdă și să facă glume.
„- Uite-l pe Zaheu! Unde-ți este, măi, puterea, unde ți-s oamenii, unde îți este sabia, unde ți-s romanii, unde ți-s banii? Râdea mulțimea batjocoritor… dar Hristos s-a uitat în ochii lui Zaheu și a văzut altceva decât a văzut lumea. Hristos s-a uitat în ochii lui Zaheu și a văzut altceva decât au văzut cei care-l judecau și-l osândeau!
Când Hristos se uită la tine, cel pe care-L cauți și-L iubești, va vedea altceva decât vede lumea, ce crede lumea că meriți și ești…
Zaheu s-a uitat în ochii lui Hristos și a fost o întâlnire așteptată, o trezire dintr-un somn lung și greu, o privire îmbrățișare care i-a schimbat și îi va schimba viața întreagă.
Hristos s-a uitat în ochii lui Zaheu și Zaheu în ochii lui Hristos… O tăcere, o bucurie, o înviere.
Ce putea să facă Zaheu la glumele și la râsul lumii?
Putea să zică așa: râdeți de mine voi, ăștia, sărmani și fără apărare! De mâine măresc taxele! O să plecați din cetatea Ierihonului fără nimic pe voi! Eu am armata și forță, voi nu sunteți păziți de nimeni! Putea să se răzbune pe ei! Putea să-i amenințe, putea să le răspundă la rău și la injurii cu mai multă amenințare și mai mult rău.
Ne spune Sfânta Evanghelie că auzind chemarea lui Hristos Domnul, care i-a zis: „-Coboară-te din dud, Zaheu, știu de ce te-ai urcat acolo, știu ce căutai, știu pe cine cauți, știu ce dorești, coboară-te că vin la tine acasă! ” – s-a coborât cu bucurie, spune Sfânta Evanghelie, Zaheu, și-a plecat cu Hristos la casa lui. A plecat cu Hristos la casa lui!
Nu ne spune Sfânta Evanghelie ce și-au vorbit pe drumul către casă. Să știi un lucru, că o tăcere, uneori, face cât o mie de cuvinte, o mângâiere, o privire, o îmbrățișare, o iubire din iubirea lui Dumnezeu este o Înviere!
Ajungând acasă, Zaheu a înțeles de fapt rostul său, menirea împlinirii lui. A înțeles că, ceea ce îl făcea pe el nefericit era această stare de lăcomie și de izolare față de semeni.
Nebunia aceasta a dorinței de putere și a lăcomiei îl transformă pe om, omul devine rece și crud, nemilos, răzbunător, el intră în întuneric și întunericul intră în el.
Zaheu îmbrățișând Lumina prezenței iubirii lui Hristos, a început, vindecat fiind, să-i pese de ceilalți. Când începe să-ți pese de ceilalți, când te simți responsabil înseamnă că ești cu Hristos.
S-a vindecat Zaheu, a început să se iubească pe sine cu iubirea lui Hristos, să îi pese de aproapele.
Hristos Domnul i-a zis: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!
Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.
Zaheu, cât a fost în starea aceasta de adormire de sine, de egoism extrem, era pierdut și de sine, era pierdut și față de Dumnezeu.
Această pildă, de fapt, face referire la noi, pentru că povestea lui Zaheu este povestea mea și povestea ta. Este povestea care se repetă continuu pregătind perioada Triodului când se cântă la strană frumoasa cântare „Ușile Pocăinței“ și ne regăsim în ea, în versurile acestei cântări.
Acestea sunt etapele lui Zaheu, acestea sunt etapele vieții noastre.
Prima etapă este ascultarea Cuvântului, cu atenție.
Cuvântul nu este pus cu forța, cu frica, ci cuvântul este presărat cu iubire, picură iubire în sufletul omului și el începe să-L asculte. Să nu aduci pe nimeni la biserică cu forța! Noi luăm drumul spre biserică cu iubire!
Nu forța schimbă, binele cu forța este un rău, un păcat.
Iubirea de Hristos și de cuvântul său, aceasta este cea care schimbă viața. Când mergem acasă vorbim celuilalt care n-a fost la biserică, din iubirea noastră de iubirea lui Hristos, mângâierea noastră, prin pacea noastră, prin liniștea noastră, aceasta este cea care aduce la biserică și ne-a adus pe noi astăzi!
Etapa a doua: Se urcă Zaheu cum ne urcăm și noi într-un dud, suntem curioși, am auzit într-o parte sau în alta de-o biserică sau de o mănăstire, de un paraclis mânăstiresc, de un hram sau de un praznic, de o procesiune și mergem acolo. Când ajungem acolo, ne spune Sfânta Evanghelie și mie și ție, că Hristos vrea să vină cu noi acasă.
Etapa a treia : Îl luăm cu noi pe Hristos Domnul acasă, când ne împărtășim cu Sfintele Taine, când citim din Cuvântul Vieții…
Astăzi, după Sfânta Liturghie, stând aici în biserică, Hristos îți spune ție pe nume, îți spune: „Vreau să vin cu tine acasă!” Și mulți vom zice: „Doamne, mai am niște afaceri de terminat, mai am niște rate la bancă, mai am niște copii de întreținut, să ajungă mari la casa lor, deocamdată nu prea ai loc…”
Intrarea în această stare de schimbare este o stare de bine, este o stare de vindecare și mergând la casa noastră cu Hristos, de fapt trăim sensul și rostul vieții noastre. Plecând la casa noastră cu Hristos, se schimbă viața în bine.
Zaheu a rămas în continuare mai mare peste vameși, s-a eliberat însă de cătușele lăcomiei și iluziilor, a înțeles ce înseamnă cuvântul acesta „slujbă” sau „slujire“. Ce înseamnă slujbă?
Noi astăzi uităm ce înseamnă cuvântul slujbă, zicem: mi-a oferit cineva o slujbă. Mi-a oferit o slujbă este starea în care tu slujindu-i celuilalt, prin munca ta cât poți tu de bine, primești mulțumire, primești plată sau salariu.
Tu, brutarule care faci pâinea, prin slujirea ta faci pâinea cea mai bună, el, semenul îți dă un bănuț și-ți cumpără pâinea, tu, doctore, slujești bolnavul și el îți dă plata sau salariul cu recunoștință. În slujire noi ne mântuim!
Ne mântuim unii cu alții prin slujire, de aceea se cheamă liturghie și slujba de la biserică, liturghie înseamnă slujire.
Societatea noastră trece prin frământări pentru că slujirea după modelul Slujitorului – Hristos, nu mai are loc acasă, nu mai este interesant mesajul iubirii Sale.
A plecat Hristos din Ierihon…
Zaheu a rămas tot mai mare peste vameși, pentru o vreme…, cine rămâne veșnic într-o funcție…?
Zaheu mai marele peste vameși a ajuns un mai mare luminat și înțelept, slujitor al semenilor, căutător al păcii și iubirii între frați.
Slujba lui ingrată și hulită a devenit o binecuvântare pentru cei mulți și neputincioși, pentru cei bătrâni și singuri, pentru copiii orfani.
Odată cu Zaheu a înviat și Ierihonul!
L-au părăsit mulți din tovarășii cei vechi, nu l-au înțeles, au simțit iubirea lui ca o slăbiciune, ca o rușine… Nu au putut să-l ierte pentru curajul și îndrăzneala de a fi el însuși.
Zaheu va cunoaște însă noi prieteni, dar nu îi va uita pe cei vechi în rugăciunile lui. Viața lui începuse, clar și limpede, odată cu îmbrățișarea lui Hristos.

Pr. Petru Munteanu

21 Ianuarie 2018
Săvinești – Neamț