E dimineaţa lui 30 iulie şi uşile sălii sunt deschise iar emoţiile se simt de îndată ce primul copil a intrat.
Emoţionaţi şi ei, voluntarii se aşează lângă copii încercând să-i scoată din timiditate. Prima zi a început cu jocuri de cunoaştere, dans şi jocuri în parc. Marţi avem vreme capricioasă şi ploaia nu ne lasă să ne bucurăm de vreme, dar noi tot ne distrăm jucând scaune muzicale şi pictând soarele legaţi la ochi. Miercuri dansăm, repetăm imnurile taberei, creăm brăţări şi pictăm icoane. Joi ne bucurăm de o vizită scurtă la izvor, iar vineri pregătim surpriza părinţilor, căci la serbare vrem să-i aducem în lumea jocului şi a copilăriei.
Tabăra de creaţie „Aripi de Înger”, prin intermediul jocului, încearcă să redea copiilor ceea ce uneori uită: pofta de joacă şi de socializare. Fericire şi entuziasm se aud din curtea Școlii Vechi. Copilăria, printr-o definiţie mai mult sau mai puţin oficială, reprezintă cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om, caracterizată de inocenţă, capacitatea de a ne bucura de lucrurile mici şi de interacţiunea cu persoanele din jurul nostru. Cu gingășie candidă și cu o înțelegere aproape divină, copilul se angajează în această aventură existențială, năzuind fără să vrea la un surplus de ființă, însuflețind totul în jurul lui, devenind stăpânul lumii. Jocul devine pentru el raiul copilăriei, legătura cu eternitatea. Doar prin joc, micuții descoperă lumea, iar noi, adulții, ne întoarcem la perioada copilăriei. Să dăm posibilitate acestei vârste să rămână mereu întipărită în amintirea noastră, gata să iasă la iveală în orice moment. Să luăm aminte că această clipă nu se va mai întoarce, aceste stări, emoții nu le vom mai trăi, să ne cufundăm în ele.
Tabăra de creaţie „Aripi de Înger”, organizată de Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială, este o ocazie perfectă pentru toţi participanţii de a se bucura de tot ceea ce copilăria implică: jocuri, interacţiunea cu alţi copii, implicarea în diferite activităţi care le antrenează inteligenţa, concentrarea şi chiar abilitatea de a distinge între bine şi rău, între ce este corect şi ce nu.
Iubesc Tabăra de creaţie „Aripi de Înger” şi aş vrea ca vacanţa de vară să nu se termine niciodată.
Director tabără,
Andra Avasilcăi