Februarie

Denumire populară:
-faur, făurariu, făurar (luna faurilor de fier, care pregătesc fiarele aratului; Faur ferecă/Şi desferecă; Două săptămâni ferică/Iar două desferică – ninge şi plouă, îngheaţă şi dezgheaţă, e ger şi căldură);
– fluierar: „Luna lui fluierar bagă omătul pe borta acului în casă” (Muşlea-Bârlea, p. 421);
– Luna lupilor:
– Crapă-oul corbului.
Tradiţii: Poporul zice că luna lui februarie este; ferică şi desferică(…). Poate că unde în luna lui februarie începe a se desfunda pământul. Şi februarie nu lasă să se facă una ca asta deodată. Căci tiut este că în februarie noaptea îngheaţă şi ziua se dezgheaţă, şi aşa treptat merge de la îngheţul cel mare din decembrie şi ianuarie la căldura lui marta şi aprilie. Aceasta când merg lucrurile pe calea lor firească. Câteodată februarie îşi dă şi el arama pe faţă-, vrea să arate că şi el este lună de iarnă. Atunci, ţin-te pânză, să nu te rupi! Unde îmi întoarce cojoaca pe dos, şi unde ne trimite câte un pui de viscol, de zloată, de te crezi la gerul Bobotezei, ori în mijlocul iernii! Vezi că nu degeaba spune românul că Februarie s-ar fi lăudat contra nu ştiu cui zicând: „Daca nu mi-ar fi ruşine de frate-miu cel mare, adică de Ianuarie, asda o geruială de să îngheţe viţelul în burta vacii!” (Ispirescu, ff. 22-25). ⧫ A fost odată un moş pe cari îl chema Anul. Avea doisprezece feciori şi-I chema cum se cheamă la noi lunile anului: Ianuar, Februar, Martie şi aşa mai departe,, cu o singură deosebire că cel mai mic dintre fraţi era Februar. Altă avere nu avea decât o vie. Dă Dumnezeu şi culeg ei via ca tot omul şi vinul ce le-au ieşit îl pun tot într-un butoi. Când au pus vinul în butoi, s-au înţeles ca tocmai la început de an să înceapă să bea din el. Bun şi făcut. Ca să se cunoască până unde este vinul fiecăruia, în butoi, au tras cu tibişirul pe fundul butoiului de-a curmezişul câte o linie şi fiecare şi-a pus canaua lui, ca să n-aibă neplăceri. Oameni cuminţi. Cum am mai spus, Februar era cel mai mic, aşa că el şi-a pus canaua tocmai jos de tot, aproape de doagă; aşa era pe vremuri, cel mai mic la urmă. Care mai de care din fraţi vrea să aibă cel mai de pe urmă partea lui de vin nebăută şi să facă necaz celorlalţi că nu sunt economi defel, cum e omul nostru, care de care mai moţat. Februar, fire mai altfel decât ceilalţi fraţi, mai copilăros, a început să bea regulat; bea din patea lui. Când îl căuta omul, el mereu era vessel şi plin de vorbă; trăncănea verzi şi uscate şi tot fluierând se scula şi se culca. Toţi ceilalţi râdeau în sinea lor şi-şi spuneau: “repede, repede isprăveşte el vinul, suceşte de cana, vin nu curge deloc. Martie face la fel,, nici la el nu curgea. April la fel, urmează şi ceilalţi, vin niciun pic nu mai aveau niciunul; numai jos la doagă, partea lui Februar mai curgea. S-au necăjit toţi şi ia-o la goană după Februarie, să-l prindă şi să-I dea ceva de cheltuială pentru isprava făcută. Februar, când fugea urmărit de fraţii lui, plângea; când fraţii îl lăsau din goană, râdea ca un copil şi de atunci se zice că luna februarie poartă numele lui Februar şi că luna februarie este schimbăcioasă, aci cald, aci viscol, aci frig, după felul lui Februar de a fi, cân era urmărit de fraţii lui (Brill, I, p. 213). ⧫În luna lui februar crapă ouăle corbului, când e ger mare, şi atunci ies puii. Corbul trebuie să se silească cu ouatul şi clocitul, să-I crape din bună vreme ouăle, că să-I iasă degrabă puii, că de-a da în mart şi i-or găsi furnicile în cuib, îi mănâncă. Dea ceea în unii ani sunt corbi mai mulţi, iar în alţii mai puţini. În luna lui mart furnica s-a pus rămăşag cu corbul că, de-a putea sui el în vârful copacului atâtea ocă de fier, cât va sui ea, furnica nu i-a mânca puii; că furnicile în mart încep a ieşi. El a dus sarcina cât a dus, dar n-a putut-o sui până în vârf. Furnica a luat de la dânsul fierul şi l-a rădicat ea, dar nu l-a dus ca dânsul drept, ci cotit, şi aşa l-a suit până-n vârf; şi de aceea îi mănâncă corbului puii (Niculiţă-Voronca, II, pp. 76-77).
Sfaturi generale: spargeţi gheaţa de pe livezi, presăraţi-le cu gunoi de găină, iar pe livezilee mocirloase presăraţi var, cenuşă, funingine; scoateţi oile când e vreme frumoasă afară pe dealuri; curăţiţi pomii de muşchi şi omide; faceţi paturi calde, preparaţi grădinile, tăiaţi salciile, prindeţi acum soboli, căci în aprilie se înmulţesc (Mangiuca, 1882, p. 10). ⧫ Cerne bucatele de sămânţă, Cară şi împrăştie gunoi, ca, pe când se dezgheaţă, zama lui să intre în pământ. Când timpul e frumos, poţi începe aratul. De n-ai făcut în ianuarie,adună acum neaua în jurul pomilor. Curăţeşte livezile de muşinoaie, pietri şi mărăcini şi, pe unde locul e pleş, seamănă iarba. Lasă berbecii la oile ce vrei să fete în iulie şi le păzeşte să nu bea apă de pe neauă, căci cele de-a făta pierd mielul, iar celor fătate li se strică laptele. Taie mlădiţe de altoit din partea despre miazăzi a pomilor, le împlântă în nisip ori în nisip ori în pământ umed până la folosinţă. Sfârşeşte curăţirea pomilor de omide şi, când timpul e frumos, poţi sădi pomi. Curăţeşte altoii mai tineri de crengile netrebnice, ca să crească rumoşi. Fă răsadniţă şi seamănă ţeler, ceapă, sălată, călărabe, castraveţi şi altele, pe care le vei apăra prin un acoperământ contra gerului (CS, 1918, p. 74).
Prevestire de timp: Când bufniţa prin luna februar vacant, e semn de primăvară timpurie (Gorovei, 1995, p. 268). ⧫Faur urât, mai frumos (CS, 1918, p. 6). ⧫ Când nu îngheaţă la Faur e semn de an mănos (CS, 1918, p. 6). ⧫Vânturile de miazănoapte prevestesc an mănos (CS, 1918, p. 6). ⧫Zăpada în Faur întăreşte semnăturile (CRP, 1944, p. 12). ⧫Faur urât şi mai frumos e an mănos, dacă nu-i îngheţul prea mare (CRP, 1944, p. 12). ⧫Viforele ce nu vin în Faur se răzbună la Paşti (CRP, 1944, p. 12). ⧫ Dacă Făurar e vântos, vara e secetoasă (Gherman-5, 1923, p. 137). ⧫Dacă tună în Făurar, vara vor fi furtuni şi a bate grindina (Gherman-4, p. 118).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român