”Sărbătoarea Schimbare la Față a Mântuitorului are loc la puţină vreme înainte de suferinţele Mântuitorului Iisus Hristos şi ea trebuia să fie rânduită în calendar înainte de Sfintele Paşti, dar pentru ca să se arate şi un alt aspect şi anume că slava Mântuitorului Iisus Hristos de pe muntele Taborului are legătură nu numai cu Învierea lui, ci şi cu a doua Sa venire întru slavă la sfârşitul lumii, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au fixat această sărbătoare în ultima lună a anului bisericesc şi anume în luna lui august, în ziua de 6. Deci, această lună ultimă din anul bisericesc vorbeşte despre ultimele realităţi ale istoriei, despre sfârşitul lumii şi despre intrarea drepţilor în slava Împărăţiei Cerurilor.” (+Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)