Împăcarea-i viaţă nouă

Ridică-n slavă ochii tăi uimiţi
Şi-Mi vezi durerea spinilor pe frunte;
Priveşte-n ochii Mei de plâns topiţi
Şi-n palme vezi-Mi chinurile crunte.
Cu sufletul spre Domnul am strigat:
„Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.
Mă ţine lutul meu, de lut legat,
Şi-n van vrea fierea lumii să mă-mbete.
Spre Tine merge dorul meu întreg,
La Tine-mi este orişice dorire.
Ci lasă-mă de lut să mă dezleg,
Să vadă sufletu-mi a Ta mărire.
Mi-e sete de odihnă, Doamne-al meu,
Mi-s mâinile şi tălpile o rană.
Din coastă sânge-mi picură mereu,
În drumul de păcat şi de prihană.
Primeşte-mi, Bune, sufletul stingher,
Găteşte-mi însuţi locul de hodină,
Mă lasă astăzi să mă înalţ la cer,
Dezleagă-mă de haina mea de tină”.
Şi glasul Domnului grăi răspuns:
„Durerea ta mă sfâşie de milă,
Când plânsul tău la Mine a pătruns,
Mi-a înflorit o rană-n piept, copilă.
Ridică-n slavă ochii tăi uimiţi
Şi-Mi vezi durerea spinilor pe frunte;
Priveste-n ochii Mei de plâns topiţi
Şi-n palme vezi-Mi chinurile crunte.
EU n-am cerut atunci să vin în SUS,
Desi Părintele Ceresc mi-e Tată;
Din cupă am sorbit amar nespus,
Şi cupa Mea e-n veci nedesertată.
Dar rana ta mă doare mai cumplit,
Pe cruce-am sângerat si pentru tine!
Te-am cunoscut din veci si te-am iubit,
Şi-i grea povara dragostei depline”.
Şi-am îngânat, cu duhul umilit:
„Primeste-mă-n iubirea Ta cerească,
Şi lasă Doamne-n lutul istovit,
Dureri si răni în sânge să-nflorească”.

Zorica Laţcu