Îndemnuri la postirea cea adevărată – Sf. Ioan Gură de Aur

„Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Prin care? Veţi zice. De vedeţi un sărac, aveţi milă de el, un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiaţi, o femeie frumoasă, întoarceţi capul.
Nu numai gura voastră să postească, ci şi ochiul, şi urechea, şi picioarele, şi mâinile, şi toate mădularele trupului vostru.
Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine. Hrana ochilor este ceea ce ei văd. Dacă-i o privelişte neîngăduită şi potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta şi mântuirea sufletului este vătămată întru totul; dacă-i o privelişte îngăduită de Lege şi fară greşeală, postul se împodobeşte cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca, în vremea postului să te ţii chiar şi de la hrana îngăduită, şi să te duci să guşti priveliştile oprite.
Nu mâncaţi carne? Atunci opriţi şi ochii de a privi neruşinarea.
Asemenea, urechea voastră se cade să postească.
A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău şi pentru zavistii. «Nu aplecaţi urechea voastră la vorbirile deşarte» – este scris. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau
alte vorbiri ruşinoase.
La ce bun să te ţii de la carne de pasăre şi de la peşte, de-ţi vei sfâşia şi ucide pe fratele tău?
Apoi, ceea ce trebuie să cercetăm, cu privire la post, este dacă am căpătat mai multă râvnă, dacă ne-am îndreptat unele din nedesăvârşirile noastre, dacă ne-am spălat de greşeli. E un obicei răspândit în vremea Postului Mare, de a ne întreba unii pe alţii câte săptămâni am postit.
Şi auzim pe unii: o săptămână, pe alţii: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârşim postul cu mâinile goale de fapte bune?
Când cineva îţi va zice: «Eu am ţinut tot postul», răspunde-i: «Eu aveam un duşman şi m-am împăcat cu el, obișnuiam să bârfesc şi m-am oprit, suduiam, şi m-am lăsat».
Ceea ce foloseşte negustorilor, nu este atât să străbată o mare depărtare pe mare, ci de a aduce o bună încărcătură de mărfuri din belşug. Nu prisosim nimic cu postul, dacă numai îl săvârşim, fară să ne gândim la nimic şi cum o fi.
Dacă postul ne este abţinerea de la mâncare, odată ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut şi postul. Dar de ne vom abţine de la păcat, postul acesta nu va înceta după ce celălalt a trecut. Ne va fi de folos
necontenit – şi înainte de împărăţia cerurilor, ne va aduce aici, pe pământ, bună răsplătire.”