Interpretarea Icoanei Nașterii Domnului

„Iată Fecioara va lua în pântece si va naşte Fiu, si îi vor pune numele Emanuel” (Isaia 7,14)
Sf. Ioan Damaschin arata ca, daca în Vechiul Testament Dumnezeu a comunicat cu oamenii prin cuvant, în Noul Testament aceasta comunicare s-a facut în cuvant si în chip. Caci cel nevăzut s-a facut vazut cu ochii lor trupeşti, ceea ce în Vechiul Testament era numai prefigurat în simboluri.
Icoana Naşterii Domnului este una din reprezentările cel mai des întalnite, însă, a rămas necunoscută în simbolismul ei. Deşi ne-am închinat în faţa ei de multe ori, puţini sunt cei care au observat că Icoana Naşterii Domnului este împărţită în trei registre. Primul registru simbolizează lumea cerească, al doilea unirea dintre divin şi uman, iar al treilea umanitatea.
În primul registru, sus, apare bolta cerească. O singură raza răsare din ea, descoperindu-ne că Dumnezeu este unul în fiinţă. Raza se desface în trei, arătându-ne că în Dumnezeu sunt prezente trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, toate participând la mântuirea omului. Raza de lumină dumnezeiască ajunge până spre capul Pruncului Hristos. Pe la mijlocul ei, raza formează o stea.
În partea de sus, în dreapta compoziţiei, în afara peşterii, un înger vesteşte Naşterea Domnului unuia sau mai multor păstori. În partea opusă a compoziţiei sunt mai mulţi îngeri, iar sub ei, trei magi, venind călare, aducând daruri. Magii nu au aceeaşi vârstă. Unul este tânăr, altul matur şi un altul bătrân, ceea ce ne descoperă că mesajul adus de Hristos se adresează întregii omeniri.
În al doilea registru este reprezentată Maica Domnului, stând pe o hlamidă purpurie, culoarea imperială bizantină, simbol al faptului că este „împărăteasa îngerilor”. Mama îşi priveşte pruncul, iar prezenţa sa arată că Hristos nu a avut un trup aparent, ci unul real. Acest registru nu este pur uman, caci este reprezentat şi pruncul. Pruncul Hristos nu este înfăşat în scutece, ci învelit în giulgiu şi aşezat într-o raclă din piatră, elemente care anticipează moartea Domnului de mai târziu.
Amintim că trecerea pe pământ a Logosului întrupat s-a petrecut între două peşteri: cea din Betleem (locul naşterii Sale) si cea din Ierusalim (locul înmormântării Sale). Peştera simbolizează
lumea căzută în păcat, căci locul din peşteră este unul întunecat, unul lipsit de lumină. Acesta este un motiv pentru care Hristos nu rămâne în mormânt, semn că nu acesta este locul de odihnă al firii omeneşti.
Dacă privim cu atenţie icoana Naşterii Maicii Domnului, observăm ca cele mai apropiate de prunc sunt animalele. Aceste două animalele reprezintă profeţia lui Isaia (1, 3): „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu mă cunoaşte; poporul meu nu mă pricepe”.
În al treilea registru este prezent Iosif, mai mult îndoielnic decât credincios celor descoperite. El ascultă cuvintele unui bătrân, care potrivit apocrifelor ar fi Thyrreos – personificarea diavolului. Acest bătrân îi vesteşte lui îosif că o fecioară nu poate naşte, că acest lucru e contrar legilor firii. Invocă drept exemplu toiagul pe care îl poartă: un toiag uscat, nu poate înmuguri. Sunt şi icoane în care Fecioara Maria nu priveşte spre Prunc, ci spre Iosif. Rolul acestei priviri ar fi acela de a-i înlătura îndoiala lui Iosif.
Tertulian, scriitor bisericesc, care a trăit în a doua jumătate a secolului al II-lea si prima jumătate a secolului al III-lea, a spus că după cum Adam a fost făcut dintr-un pământ feciorelnic, tot aşa Hristos trebuia să Se nască dintr-o mamă fecioară. Şi după cum Eva era fecioară când a primit cuvântul morţii, tot astfel se cuvenea ca Maria să fie fecioară spre a-L primi pe Cuvântul vieţii.
În concluzie, putem spune că Icoana Naşterii Domnului este o teologie în imagine, căci ea redă prin culoare şi face prezent ceea ce Evanghelia ne descoperă prin cuvânt.

Diacon Dimitriu Sîrghie Daniel-Parohia „Înălţarea Domnului” Paşcani