Sfântul Botez este întâia şi cea mai importantă dintre cele şapte Taine ale Sfintei Biserici urmată de Mirungere, Spovedanie, Împărtăşanie, Preoţie, Cununie şi Maslu.
Taina Sfântului Botez a fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea Să din morţi, prin cuvintele: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezandu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei XXVIII, 19).
Botezul nu are caracter facultativ, ci obligatoriu; botezul nu se repetă deoarece naşterea duhovnicească are loc la fel că naşterea trupească, o singură dată.
În Biserica Ortodoxă, garanți în faţa lui Dumnezeu la săvârşirea Sfintei Taine a Botezului sunt naşii, aceştia devenind părinţi spirituali a celor ce se botează. Pruncii nu pot să-şi mărturisească credinţă creştină, dar naşii sunt cei care mărturisesc pentru aceştia credinţa creştină, rostind Crezul şi care îşi iau angajamentul ca finii lor să fie crescuţi de către ei în credinţă Bisericii Ortodoxe. Aşa cum părinţii trupeşti ai pruncului l-au născut pe acesta spre viaţă trupească tot aşa naşii sunt părinţi spirituali ai pruncilor botezaţi, având obligaţia să participe la creşterea în credinţă a pruncului şi să vegheze ca acesta să devină un bun credincios. Prin înrudire duhovnicească, nașul devine povăţuitor al finului sau. A fi naș la botez este o datorie creştinească, dar şi un privilegiu. Este onorant, faptul că părinţii trupeşti să împartă dragostea parintescă cu părinţii spirituali, oferindu-le acestora bucuria de a fi alături de copilul lor întreaga viaţă, acordându-le acestora un rol atât de important deoarece legătură spirituală este considerată mult mai importantă decât cea trupească.
Părintele spiritual trebuie să fie un exemplu în trăire duhovnicească, să cunoască învăţătură Bisericii Ortodoxe şi să fie în stare să o transmită şi finilor atât prin cuvânt, cât şi prin fapte. Cea mai importantă, dar poate şi cea mai grea datorie a oricărui naș este rugăciunea pentru fiul său de botez, care trebuie să includă pomenirea celor pentru care nașul este nu mai puţin important decât părinţii de trup – părintele spiritual. Nu contează dacă aceştia nu au legătură permanentă între ei din diverse motive, ea nu va fi „ruptă” niciodată datorită sfintei legături create prin Taină Sfântului Botez, această va dăinui şi la depărtare. În mod cert, nașul va juca un rol important în formarea morală, dar şi spirituală a celui botezat.
Legătura ce se stabileşte între naș şi fin prin actul ținerii şi mărturisirii la botez este una specială, finul având datoria să asculte de naș şi să-l respecte, la fel ca pe părinţii săi biologici. Aşadar, actul de a boteza şi de a veghea asupra vieţii spirituale a creştinilor aduce naşilor o trăire spirituală aparte care ne trimite cu gândul la cuvintele Sf. Ap. Pavel „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”(Gal 2,20).
Sânziana Z.