Pătimirea Sfântului Mucenic Erminigheld, fiul împăratului goţilor (1 noiembrie)

Erminigheld, fiul împăratului goţilor, Luvighild, a fost întors de la eresul arienesc la dreapta credinţă de către Leandru, episcopul Ispalitaniei, pentru care s-a mîhnit Luvighild, fiind arian, pentru că fiul său a părăsit credinţa ariană. Şi se sîrguia a-l întoarce de la dreapta credinţă iarăşi la eres. Deci îl momea pe el cu cuvinte de iubire, ca un părinte, rugându-l şi sfătuindu-l să lase soborniceasca credinţă şi să creadă la fel cu dânşii, ca şi mai înainte. Însă, dacă l-a văzut neînduplecat, îl înfricoşa cu ameninţări şi îl înspăimânta cu tot felul de chinuri şi răni. Iar el, petrecând ca un stîlp neclintit în credinţă, nu lua în seamă momirile şi înfricoşările părinteşti.
Deci, mâniindu-se foarte tare, tatăl său mai întâi l-a depărtat pe fiul său de la scaunul împărătesc şi din împărăţie şi l-a lipsit de toată averea şi moştenirea. După aceea, văzându-l neschimbat cu mintea, i-a ferecat grumajii, mîinile şi picioarele cu obezi de fier şi l-a aruncat într-o temniţă întunecoasă şi strîmtă. Fericitul Erminigheld, deşi era tînăr cu anii, era însă bătrân cu înţelepciunea, dispreţuind împărăţia pământească şi căutînd cu toată dorinţa pe cea cerească. Deci, zăcând în temniţă legat, se ruga către Atotputernicul Dumnezeu să-l întărească în acea pătimire.
Sosind praznicul cel mare al Sfintelor Paşti, Luvighild împăratul, chemând pe un episcop dintre cei de credinţa sa cea rătăcită, l-a trimis noaptea la fiul său în temniţă, ca Erminigheld să primească eretica împărtăşire ariană din mâna episcopului aceluia. Şi, dacă se va împărtăşi cu aceasta, să fie întors iarăşi în cea dintîi dragoste părintească şi în cinstea cea de mai înainte. Iar sfântul, răbdătorul de chinuri, îngreţoşîndu-se de episcopul arian şi mustrând aspru credinţa lui cea rea, l-a izgonit de la sine, neprimind împărtăşirea cea eretică; şi s-a împărtăşit cu preacinstitele şi de viaţă făcătoarele Taine ale Trupului şi Sîngelui lui Hristos, de un preot dreptcredincios, care a fost trimis la dânsul, în taină, de Sfântul Leandru, episcopul.
Întorcându-se episcopul arian ruşinat la împărat, i-a spus toate cele ce a auzit de la fiul său. Atunci împăratul, umplându-se de negrăită mânie şi scrîşnind din dinţi, îndată a trimis din sfetnicii săi, poruncindu-le să ucidă în temniţă pe fiul său, Erminigheld. Deci, mergând aceia, i-au tăiat cinstitul cap cu securea şi au fost auzite deasupra sfântului său trup cântări dulci, ale sfinţilor îngeri, şi se vedeau noaptea arzând făclii. Acest lucru privindu-l credincioşii, se bucurau şi mulţumeau lui Dumnezeu, Care a preamărit cu acest fel de minuni pe sfântul şi dreptcredinciosul Său rob, după sfîrşitul ce a avut prin pătimire; iar cei necredincioşi se ruşinau şi se înfricoşau. Apoi, tatăl cel ucigaş de fiu, căindu-se de nevinovata ucidere pe care o făcuse, de mîhnire a căzut în boală; apoi voia să se lepede de arieni şi să primească credinţa cea dreaptă; dar se temea de neamul lui cel răucredincios şi nu s-a învrednicit a fi rânduit cu cei dreptcredincioşi. Iar apropiindu-se sfîrşitul lui, a chemat la sine cu cinste, pe fericitul episcop Leandru, pe care mai înainte foarte mult îl ura şi-l prigonea, şi l-a rugat să-l povăţuiască la dreapta credinţă pe Rehader, fiul său cel mai tînăr, pe care îl făcuse moştenitor împărăţiei sale, şi să-l lumineze cu învăţătura sa cea de Dumnezeu insuflată, precum făcuse şi cu Erminigheld.
Murind Luvighild împăratul şi venind la împărăţie Rehader, îndată a primit dreapta credinţă, prin povăţuirea Sfântului Leandru episcopul. Şi tot poporul goţilor, care era învecinat cu eresul lui Arie, l-a adus la buna credinţă. Iar trupul Sfântului Erminigheld, fratele său cel mai mare, l-a slăvit cu cinstea ce se cuvenea unui mucenic al lui Hristos, împlinindu-se astfel cuvântul Evangheliei, care zice: Dacă grăuntele de grîu, căzând pe pământ, nu va muri, apoi singur rămâne; iar de va muri, multă roadă va da. Aşa şi răbdătorul de chinuri al lui Hristos, ca un grăunte de grîu, singur în pământul goţilor a murit pentru Hristos şi a făcut rod al credinţei celei drepte pentru tot poporul pământului aceluia. Căci toţi au început cu dreaptă credinţă a crede în Hristos Dumnezeu Cel de o fiinţă şi de o cinste cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, a Cărui slavă este în veci. Amin.

Viețile Sfinților, noiembrie