Pătimirea Sfintei muceniţe Fausta fecioara, a lui Evilasie, a lui Maxim şi a celor împreună cu ei – 6 februarie

Muceniţa Fausta s-a născut pe vremea împăratului păgân Maximian, în cetatea Cizicul, din părinţi bogaţi şi drept-credincioşi. De la vârsta de treisprezece ani, ea a rămas orfană de amândoi părinţii, şi-şi petrecea vremea în post, în rugăciuni şi în citirea cărţilor cele dumnezeieşti. Dând deoparte toată slava vieţii acesteia, ea umbla pe calea cea strâmtă, făptuind după placul lui Dumnezeu. Vestea faptelor ei merse, chiar nevrând ea, până la urechile împăratului păgân, care, auzind de atâta râvnă întru Christos, a trimis în cetatea Cizicului, pe Evilasie, preot idolesc al său, poruncindu-i: de se va îndupleca fecioara să jertfească zeilor, bine va fi de ea — iar de nu, să o arunce în adâncul apei.
Ajungând la ea şi chemând-o la sine spre judecată, Evilasie o silea să jertfească zeilor. Atunci fecioara Fausta, cea tânără de ani dar bătrână în înţelepciune şi în credinţă, i-a răspuns:
— Eu nu jertfesc unor zei surzi şi muţi, alcătuiţi de mână omenească, pentru că mirele meu este Iisus Christos, acum şi totdeauna.
Auzind acestea, Evilasie a căutat s-o înfricoşeze spunându-i:
—Jertfeşte, Fausto, dacă nu vrei să mori în chinuri.
Fecioara l-a înfruntat, iar Evilasie, pornind cu mânie asupra ei, a poruncit să o tundă, spre ocară şi batjocură, şi spânzurând-o de un lemn, să o bată.
Dar pe când o chinuiau, ea suferind totul în rugăciune, s-a pornit un trăsnet atât de înfricoşat, încât mulţi din cei de faţă au murit.
Evilasie, cuprins de teamă, a adus-o din nou la sine, şi a întrebat-o:
— Cine eşti tu?
Sfânta, drept răspuns, a zis:
— Porunceşte Evilasie unui zugrav să-mi facă chipul, — ceea ce Evilasie a îndeplinit.
După ce zugravul a isprăvit lucrul, sfânta Fausta a zis lui Evilasie:
— Chinuieşte acum chipul meu cel zugrăvit. Evilasie a pus pe chinuitori să facă aceasta. Atunci sfânta a zis:
— După cum nu simt nimic după câte aţi făcut chipului meu, zugrăvit, tot asemenea sufletul meu nu are nici o durere pentru toate muncile pe care le daţi trupului meu. Cu cât mă munciţi mai mult, cu atât stăpânul meu Iisus Christos mă ţine mai tare.
A poruncit atunci Evilasie să o pună într-un sicriu, să ţintuiască deasupra capacul şi s-o taie cu fierăstrăul. Şi pe când chinuitorii se sileau să o ferestruiască, sfânta cânta şi lăuda pe Domnul. Şi nimic nu-i putea face. Pe urmă puseră foc sub raclă, ca s-o ardă; iar focul se prelingea, netrebnic, pe margini, nefăcând nici o stricăciune. Ci sfânta cânta mereu, lăudând pe Domnul Iisus.
Văzând aceasta, chinuitorii au mers la Evilasie şi i-au spus; iar el a chemat pe sfânta şi cu glas mare a strigat:
— De optzeci de ani sunt, dar asemenea virtute n-am văzut. Te jur pe Dumnezeul tău, să-mi spui tot adevărul!
Atunci sfânta i-a răspuns:
— Rogu-te să mă asculţi. Puterea lui Dumnezeu este aceea care mă ocroteşte când voi mă chinuiţi, iar de vei asculta cu băgare de seamă vorbele mele, degrabă te vei face şi tu părtaş credinţei mele.
Evilasie a zis:
— Spune-mi degrabă adevărul şi te voi asculta cu băgare de seamă…
Sfânta a grăit aşa:
— Dumnezeu e fără moarte, lucrurile lui sunt adevărate, iar judecata lui e sfântă şi dreaptă. El păzeşte pe robii săi, cei ce vieţuiesc în cuviinţă şi în smerenie, şi ruşinează pe diavol, biruindu-l.
Pe urmă, sfânta i-a vorbit cu mare căldură de duh despre Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, pentru mântuirea păcătoşilor. Cum a pătimit pe cruce, cum a murit şi-a fost îngropat, cum a înviat a treia zi şi întru slavă s-a înălţat la ceruri, de unde iarăşi va veni să judece viii şi morţii, după faptele lor.
Auzind acestea, Evilasie a început să cunoască puterea Dumnezeului celui viu şi umplându-se de duh, s-a întors spre adevărul învăţăturii lui Iisus Christos.
Pe urmă, a liberat din legături pe sfânta Fausta.
O slugă a alergat atunci la împăratul Maximin şi i-a spus cele întâmplate. Cuprins de mare furie, împăratul a trimis spre Evilasie, pe asprul şi încruntatul eparh Maxim.
Ajungând la Cizic, Maxim cu mare asprime a zis lui Evilasie:
— Cum ai îndrăznit, ticălosule, să laşi pe zeii noştri cei mari şi să te lipeşti de credinţa nebunească a creştinilor?
Evilasie, cu supunere, i-a răspuns:
— O, Maxime, de vei asculta pe Fausta fecioara, te vei întoarce şi tu spre această învăţătură…
Maxim, înflăcărat de furie, a poruncit chinuitorilor să-l bată pe Evilasie şi să-l spânzure. În chinuri, Evilasie se ruga: „Doamne Iisuse Christoase Stăpâne atotputernic, izbăveşte-mă şi pe mine, ca pe roaba Ta Fausta”.
Maxim a poruncit să-i ardă coastele cu făclii aprinse. Privind la chinurile lui, sfânta Fausta se ruga lui Dumnezeu să-i uşureze durerile.
Eparhul a strigat cu furie la ea:
— Chip nelegiuit, cum ai îndrăznit să tragi către Dumnezeul tău pe prea cinstitul Evilasie?
— Aşa precum nădăjduiesc că te voi aduce şi pe tine la picioarele Dumnezeului celui viu, i-a răspuns cu bucuroasă îndrăznire sfânta.
— Ci doar eu nu sunt nebun ca Evilasie, care te-a ascultat — şi de îndată Maxim a poruncit să fie dată iar chinuirilor. Dar sfânta stătea, ca şi cum nimic n-ar fi simţit, ceea ce scotea din fire pe asprul Maxim.
Un ostaş, Claudie, a zis lui Maxim:
— S-o dăm spre mâncare fiarelor!
O aruncară spre sfâşiere la o leoaică. Dar fiara s-a apropiat de ea şi i s-a plecat, supusă. Asemenea au făcut şi alte fiare slobozite asupra sfintei.
Maxim a fost cuprins de uimire. A poruncit să fie dezbrăcată şi legată de o funie, iar apoi să fie târâtă pe pământ. Chinuitorii o târau, iar ea se ruga, în linişte, lui Iisus Christos: „Acoperă, Doamne, făptura mea, ca ochii celor murdari să nu vadă goliciunea miresei Tale!…”
Îndată s-a pogorit un nor de sus şi a îmbrăcat-o pe sfântă ca într-o haină de preţ.
Un alt ostaş, Evsevie, a zis lui Maxim:
— Dă-mi-o s-o muncesc eu!
— Ia-o — şi fă ce vrei — i-a răspuns eparhul. Evsevie a adus de la un fierar nişte cuie lungi, pe care a început a i le bate în trup, în cap, în urechi, peste tot.
Sfânta suferea toate, rugându-se lui Dumnezeu să aducă la credinţă pe prigonitorii ei. Iar ei se porneau şi mai cu cruzime asupra fecioarei.
Evsevie a adus pe urmă o căldare mare umplută cu smoală şi cu pucioasă clocotite şi a aruncat în ea pe Fausta şi pe Evilasie. Dar ei, ca şi cum ar fi stat într-un loc înverzit şi răcoros, cântau şi preamăreau pe Dumnezeu…
De îndată focul s-a stins şi căldarea s-a răcit. Maxim a strigat atunci cu putere:
— Dumnezeule veşnic, Acela care Te-ai arătat cu putere în aceştia doi, primeşte-mă şi pe mine, păcătosul, să fiu între cei care Te preamăresc… Milostiveşte-Te şi de mine, şi proslăveşte-Te în sufletul meu!…
Cerurile s-au deschis şi Maxim a văzut pe Fiul lui Dumnezeu, înconjurat de sfinţii îngeri şi arhangheli, strălucind în lumină mare.
Spăimântat şi smerit, Maxim a strigat:
— Iartă-mă, Doamne, pe mine păcătosul, şi primeşte-mă la Tine!…
Iar sfânta Fausta a ridicat slavă lui Dumnezeu că l-a adus şi pe Maxim la credinţa cea adevărată.
Pe urmă, atât sfânta Fausta cât şi Evilasie şi Maxim au fost chinuiţi pentru credinţa lor — şi s-au mutat la Domnul, întru slava Lui cea fără de moarte.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I