Pătimirea Sfintei Muceniţe Tatiana, Fecioara

Sfânta muceniţă Tatiana a aflat lumina zilei la Roma. Prinţii ei, drept-credincioşi, au crescut-o de mică în învăţăturile cele Mântuitoare ale Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Christos.
Atât de mult i se dăruise în suflet dragostea pentru Mântuitorul încât, când ajunse la vremea fireştii însoţiri, Tatiana a zis părinţilor ei că nu vrea să se mărite, ci să rămână mireasa lui Iisus Christos, slujindu-i cu toată vrednicia. Văzând o astfel de curată năzuinţă, părinţii s-au bucurat în duhul lor, mulţumind lui Dumnezeu pentru o asemenea învrednicire, şi-au lăsat-o să-şi urmeze calea întru această dragoste neasemănată.
Cununa pătimirii ei pentru Iisus Christos Tatiana a căpătat-o aşa precum povestim mai la vale.
După uciderea nelegiuitului împărat al Romei, Antonin Eliogabal, a urmat la tron nevârstnicul Alexandru, cel ce avea de mamă pe creştina Mamia, dar el nu avea o credinţă prea crescută pentru Christos. Nepriceput fiind şi încă crud, el a lăsat frâiele împărăţiei pe mâinile unor dregători, care, închinându-se la idoli, au purces să asuprească şi să pună la grele cazne pe creştini.
Prinzând aceştia pe Tatiana, care ajunsese diaconiţă în Biserica lui Iisus, i-au cerut să se închine la idoli, spre a-i încerca tăria.
Ea n-a primit şi, rugându-se cu putere lui Iisus Christos, s-a petrecut atunci un cutremur mare, căzând în ţărână statuile idoleşti, iar diavolii aflaţi în ele ieşiră cu huiete ca de vijelie, răcnind de neputinţă şi fugind în văzduhuri.
Văzând aceasta, păgânii au purces şi cu mai mare urgie asupra fecioarei. Au bătut-o cu cruzime, lovind-o peste ochi şi peste trup. Dar sfânta parcă ar fi fost o nicovală de fier, aşa stătea; şi nu numai că nu avea durere de pe urma loviturilor, dar mai vârtos pe călăi îi dureau mâinile aşa de tare că, de la o vreme, cerură căpeteniei lor să oprească muncirea, că nu mai pot. Îngeri nevăzuţi stăteau în jurul sfintei şi loveau în obraz pe asupritori. Tatiana se ruga lui Dumnezeu să-i învrednicească şi pe ei să ajungă la cunoaşterea adevărului. S-au arătat atunci acelora, într-o lumină cerească, patru îngeri înconjurind pe sfânta şi-au auzit glas limpede din cer venind. Cei ce-o munciseră căzură atunci la picioarele ei, zicând în suspine:
—Iartă-ne, slujitoarea adevăratului Dumnezeu, iartă-ne de tot ce, fără voie, ţi-am făcut.
Şi au crezut ei în Christos, botezându-se în sângele Lui. Mai pe urmă au mucenicii şi ei, primind moartea prin sabie pentru mărturisirea lui Iisus Christos.
Şi-au adus-o pe Tatiana în altă zi din nou la judecată, cerându-i să jertfească idolilor. Ea neprimind, au purces asupritorii la alte cazne şi mai înfricoşate. Au dezgolit-o şi au început a-i tăia pielea, dar din brazdele făcute de cuţite în loc să curgă sânge ţîşnea lapte şi se prefira peste tot o mireasmă prea plăcută. Iar sfânta, cu faţa îmbucurată, ridica ochii spre cer, rugându-se lui Iisus Christos. Şi din nou au izbit-o la pământ, întinzând-o în chip de Cruce şi bătând-o cu toiegele în tot chipul. Dar slujitorii se arătau şi de data asta sfârşiţi de durere, spunând că îngeri nevăzuţi îi bat cu nişte vergi de fier: Nouă din aceşti asupritori muriră acolo în grele chinuri, iar sfânta înfrunta cu faţă senină pe judecători, defăimând pe idoli.
Aducând-o în altă zi în faţa templului unui idol şi cerându-i să-i jertfească, diavolul ce stătea adăpostit acolo a strigat cu glas mare:
— Vai mie!… unde voi fugi de la duhul Tău, Doamne? Din toate părţile, foc se ridică asupra mea şi nu ştiu unde să mă ascund…
Făcând semnul sfintei cruci, Tatiana a înfruntat pe asupritorii ei şi, rugându-se, Dumnezeu a trimis iarăşi un mare cutremur, de s-a prăbuşit templul, aprinzându-se cu foc trimis din cer.
Văzând asemenea înfricoşată întîmplare, au adus din nou pe Tatiana la caznă. Au spânzurat-o şi i-au sfîşiat trupul cu căngi ascuţite. Au aruncat-o pe urmă în temniţă. Acolo, venind îngerii Domnului, i-au întregit trupul, şi mai sănătos făcându-i-1.
A doua zi, văzând-o întreagă şi cu chip senin şi vesel, judecătorii ei fură cuprinşi de grea mânie şi porunciră să fie aruncată unui leu, spre hrană. Dar cum o văzu, leul veni blând la picioarele ei gudurându-se.
Şi iar au luat-o atunci, au spânzurat-o, au zgîriat-o cu căngile, au bătut-o cu toiegele. Dar toate erau zadarnice, de vreme ce muncitorii ei erau izbiţi cu grele lovituri de îngeri nevăzuţi, care stăteau în jurul sfintei. Iar ea stătea nevătămată şi cu faţa senină.
Crezând că puterea ei stă în părul capului, au purces de-au tuns-o, aducând-o în mijlocul unui templu idolesc şi închizând-o acolo, spre a vedea dacă mai are vreo putere.
Sfânta a stat înăuntru două zile, petrecând cu lumina ce venea, strălucind, din ceruri şi aflându-se mângâiată de îngeri.
A treia zi, când au venit preoţii idoleşti, au văzut idolul lor căzut în pulbere la pământ, iar pe Tatiana petrecând în rugăciuni către Domnul Iisus.
Nemaiştiind judecătorii ce să facă, au poruncit să fie trecută prin sabie, tăindu-i-se capul. Şi tot în ziua aceea au tăiat şi capul tatălui ei, care s-a arătat creştin cu putere în faţa acelor judecători păgâni.
Şi aşa a luat sfârşit pătimirea sfintei Tatiana, întru slava lui Iisus Christos, Domnul şi Mântuitorul nostru.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I