Pătimirea Sfinţilor Mucenici Tarah, Prov şi Andronic (12 octombrie)

În vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximilian, fiind în Tarsul Ciliciei judecător Numerie Maxim Antipatul, au fost prinşi trei creştini: Tarah, Prov şi Andronic în cetatea Pompeopoliei, care au fost duşi la judecată înaintea lui Antipatul. Şi privind spre dânşii Maxim Antipatul, l-a văzut pe Tarah bărbat bătrân şi cinstit şi a zis către dânsul: „Cum te numeşti? Căci pe tine se cade mai întâi a te întreba, ca pe cel mai bătrân dintre toţi”. Iar Tarah a răspuns: „Sunt creştin”. Şi i-a zis Antipatul: „Nu-mi spune mie credinţa ta cea necurată, ci spune-mi numele tău”. Iar Tarah iarăşi a zis: „Sunt creştin”. Apoi Maxim a zis slujitorilor care erau acolo: „Bateţi-l peste gură şi spuneţi-i să nu răspundă aşa înaintea judecătorului”. Iar Tarah, în timp ce era bătut, zicea: „Eu vă spun că sunt creştin şi acest nume îmi este mai scump decât numele cel dat de părinţii mei. Iar dacă vreţi să-l ştiţi şi pe acesta, vă spun că părinţii mei m-au numit Tarah, iar când eram ostaş mă numeau Victor”. Apoi Maxim Antipatul l-a întrebat pe el: „De ce neam eşti, Tarahe?” A răspuns Tarah: „Sunt de neam roman şi am slulbă de ostaş şi sunt născut în Claudiopol, cetatea Siriei şi pentru că sunt creştin am lăsat ostăşia”. Antipatul i-a zis: „Nevrednic ai fost de a fi ostaş, însă spune-mi cum ai ieşit din oaste?” Iar Tarah i-a răspuns: „L-am rugat pe Publion voievodul şi m-a eliberat”. Maxim Antipatul a zis: „Cruţă-ţi bătrâneţile tale şi ascultă porunca împăraţilor noştri ca să ai cinste de la mine. Apropie-te şi jertfeşte zeilor noştri, de vreme ce şi împăraţii care stăpânesc lumea se închină lor”. Iar Tarah a răspuns: „S-au rătăcit, fiind înşelaţi de Satana”. Atunci Antipatul a zis către slujitori: „Sfărmaţi-i fălcile, căci grăieşte împotriva împăraţilor, spunând că aceştia s-au rătăcit”. Iar Tarah a zis: „Am grăit şi voi grăi astfel, de vreme ce s-au rătăcit ca nişte oameni”. Iar Antipatul a zis: „Lasă-ţi nebunia ta şi jertfeşte zeilor noştri”. Tarah răspunse: „Eu Dumnezeului meu îi slujesc şi Îi aduc jertfă nu cu sânge, ci cu inimă curată”. Antipatul a zis: „Te sfătuiesc să-ţi cruţi bătrâneţile tale şi să laşi deşertăciunea creştinească şi să jertfeşti zeilor”. Tarah i-a zis din nou: „Nu voi face această fărădelege de vreme ce iubesc Legea Dumnezeului meu şi nu mă voi depărta de la El”. Antipatul a zis: „Alta este legea pe care se cade a o păzi”. Iar Tarah a răspuns: „O! ce nebunie! Pieritoare este legea voastră care vă porunceşte vouă, păgânilor, să cinstiţi pietrele şi lemnele, lucruri făcute de mâini omeneşti şi să vă închinaţi lor”. Şi Antipatul a poruncit celor ce stăteau de faţă să-l lovească pe Tarah peste grumaz, iar mucenicul, răbdând loviturile, zicea: „Nu mă voi depărta de la mărturisirea aceasta care mă mântuieşte”. Antipatul a zis: „Eu te voi întoarce de la această nebunie şi te voi face înţelegător”.
Mucenicul i-a zis: „Fă ceea ce voieşti, ai stăpânire asupra trupului meu, dar nu şi asupra sufletului meu”. Maxim Antipatul a spus: „Dezbrăcaţi hainele de pe dânsul şi să fie bătut cu toiege”. Iar Tarah, pe când era bătut, grăia: „Acum într-adevăr m-ai făcut înţelept şi priceput, căci cu aceste bătăi mai mult nădăjduiesc spre Dumnezeu şi spre Fiul Lui”. Iar Antipatul a zis: „Nedreptule şi blestematule! Ai spus înainte că unui Dumnezeu slujeşti, şi acum mărturiseşti doi, adică pe Dumnezeu şi pe Hristos, Fiul Lui. Apoi cum slujeşti la aceşti doi, iar de zeii noştri cei mulţi te lepezi?” A răspuns Tarah: „Eu mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu”. A zis antipatul: „N-ai numit tu pe Dumnezeu şi pe Hristos?”
Tarah i-a zis: „Hristos este Fiul lui Dumnezeu, deopotrivă după Dumnezeire cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, nădejdea tuturor creştinilor; şi, pătimind pentru El, ne mântuim”. Maxim Antipatul a zis: „Lasă vorba multă şi jertfeşte zeilor noştri”. Iar Tarah a răspuns: „Nu sunt mare vorbitor, dar grăiesc adevărul; tot aşa am crezut şi acum şaizeci şi cinci de ani şi de la adevăr nu mă îndepărtez”. Iar un sutaş, cu numele Dimitrie, care era acolo, a zis: „O! omule, cruţă-te pe tine şi închină-te zeilor, ascultă sfatul meu”. Tarah a răspuns: „Depărtează-te de la mine cu sfatul tău, slujitor al Satanei”. Apoi Maxim Antipatul a poruncit ca pătimitorul lui Hristos să fie legat cu lanţuri mari de fier şi să fie aruncat în temniţă. După aceea antipatul a zis către slujitor: „Aduceţi-mi pe altul”. Iar Dimitrie sutaşul a zis: „Iată, stăpâne, stă de faţă înaintea ta”. Iar Numerie Maxim Antipatul, văzând pe celălalt creştin stând înaintea lui, a zis: „Spune-mi mai întâi numele tău”. Iar cel ce stătea înaintea lui a răspuns: „Cel dintâi şi cel mai cinstit nume pe care îl am este numele de creştin, iar celălalt nume, pus de oameni, este Prov”. Antipatul l-a întrebat: „De ce neam eşti Prove?” Iar Prov a răspuns: „Tatăl meu era din Tracia şi eu m-am născut în Perghia Pamfiliei şi sunt creştin”. Maxim Antipatul a zis: „La nimic nu-ţi foloseşte numele de creştin. Ascultă-mă pe mine, jertfeşte zeilor dacă vrei să fii cinstit de boieri şi nouă să ne fii prieten”. Prov a răspuns: „Nu voiesc cinste de la stăpânitori şi nu doresc prietenia voastră, pentru că slava şi mulţimea bogăţiilor mele le-am lăsat ca să slujesc Dumnezeului Celui viu”. Antipatul a zis: „Dezbrăcaţi-l, întindeţi-l jos şi bateţi-l cu vâne de bou”. Şi bătându-l pe Sfântul Prov, sutaşul Dimitrie, i-a zis: „O! omule, vezi sângele tău curgând pe pământ, deci cruţă-te pe tine”. Prov i-a răspuns: „Trupul meu este în mijlocul vostru, dar chinurile nu mă clatină în credinţa mea”. Maxim Antipatul a zis: „Oare lăsa-vei deşertăciunea ta, ori vei rămâne în împietrirea ta?” Atunci Prov i-a zis: „Nu sunt deşert, ci sunt mai îmbărbătat decât voi întru Domnul”. Atunci Antipatul a zis către slujitori: „Întoarceţi-l şi bateţi-l şi pe pântece”. Iar Prov, în acea cumplită bătaie a zis: „Doamne ajută-mi mie, robul Tău”. Antipatul a spus slujitorilor săi: „Bateţi-l şi-l întrebaţi: unde este ajutorul lui?” Prov a răspuns: „Ajutorul meu îmi ajută şi-mi va ajuta, pentru că nesocotesc chinurile tale la care mă supui şi nu mă plec din cauza lor la voia ta”. Maxim Antipatul a zis: „Caută la trupul tău, ticălosule, pentru că pământul s-a umplut de sângele tău”. Prov i-a răspuns: „Aceasta s-o ştii: atunci când trupul meu pătimeşte pentru Hristos, sufletul meu se tămăduieşte şi învie”. Şi judecătorul a poruncit ca să înceteze de a-l mai bate pe sfânt şi a zis: „Legaţi-i cu fiare mâinile şi picioarele şi aruncaţi-l în temniţă şi să nu lăsaţi pe nimeni să meargă la dânsul şi să nu aibă nimeni grijă de el”. După aceasta, la porunca lui Maxim Antipatul, a fost adus la judecată al treilea creştin şi fiind întrebat ce nume are acesta a răspuns: „Sunt creştin”. Antipatul a zis: „Cei care au fost aici înaintea ta nici un folos n-au avut de numele acesta, de aceea ţi se cade ca în alt chip să răspunzi”. Iar el a răspuns: „Numele de obşte între oameni îmi este Andronic”. Maxim Antipatul i-a zis: „De ce neam eşti Andronic?” Andronic a răspuns: „Sunt de neam cinstit, fiu al unuia dintre cei mai de frunte cetăţeni ai Efesului”. Apoi Maxim Antipatul i-a spus: „Cruţă-te pe tine şi ascultă-mă ca pe un tată, pentru că cei care au fost înaintea ta aici şi au grăit vorbe nebune nimic bun n-au aflat, iar tu cinsteşte pe zeii care sunt mai mari şi sunt părinţii noştri”. Andronic i-a zis: „Bine i-ai numit pe ei părinţi; căci voi aveţi tată pe Satana şi sânteţi fii ai diavolului şi faceţi voia lui”. Maxim Antipatul a zis: „Tot încă mă defăimezi pe mine, tinere? Oare nu ştii că acum îţi sunt pregătite chinurile cele grozave?”
Andronic a răspuns: „Nu cumva ţi se pare judecătorule că eu sunt nebun ca să fiu mai prejos decât pătimitorii care au fost înaintea mea? Sunt gata la toate chinurile” Iar sutaşul Dimitrie a zis către Andronic: „Ticălosule, ascultă porunca mai înainte de a-ţi cădea carnea de pe oase”. Iar Andronic i-a răspuns: „Mai bine este să piară trupul meu, decât să faceţi cu sufletul meu ceea ce voiţi”. Maxim Antipatul a zis: „Ascultă de noi şi jertfeşte zeilor, mai înainte de a pieri”. Andronic a răspuns: „Din tinereţele mele niciodată n-am slujit zeilor şi nici acum nu voi jertfi lor”. Iar Maxim Antipatul a zis: „Răniţi-i trupul”. Apoi Anxie, un sutaş din altă ceată, stând acolo a zis către Andronic: „Supune-te antipatului, căci ca un tată te sfătuiesc să faci aceasta”. Andronic i-a răspuns: „Eşti bătrân şi nu ai înţelepciune dacă îmi dai un asemenea sfat ca să mă închin pietrelor şi să jertfesc diavolilor”. Iar când era bătut, antipatul i-a zis: „Au nu simţi durerile în aceste chinuri cumplite? Pentru ce nu ai milă de tine însuţi şi nu te depărtezi de la deşertăciunea ta care nu poate să te mântuiască pe tine?” Andronic i-a răspuns:
„Aceea ce tu numeşti deşertăciune îmi este mărturisire foarte bună, căci am toată nădejdea în Domnul, iar înţelepciunea ta cea vremelnică va pieri cu moarte veşnică”. Antipatul i-a zis: „Cine te-a învăţat nebunia aceasta?” Iar Andronic a răspuns: „Cuvântul cel ce viază şi întru care viem, Domnul din ceruri este nădejdea învierii noastre”. Maxim Antipatul a zis: „Lasă-ţi nebunia ta până ce nu începem a te chinui cu cele mai cumplite chinuri”. Andronic a răspuns: „Trupul meu este pus înaintea ta. Ai stăpânire asupra lui, fă cu el ce voieşti”. Antipatul a zis: „Bateţi-l peste gură”. Andronic a răspuns: „Să vadă Domnul pentru ce mă chinui ca pe un ucigaş de oameni”. Iarăşi a zis antipatul: „Pentru ce nu asculţi poruncile împărăteşti şi socoteşti întru nimic judecata mea?”. Andronic a răspuns: „Pentru că nădăjduiesc spre Dumnezeu şi spre mila şi dreptatea Lui, de aceea cutez şi pătimesc toate acestea”. Judecătorul a zis: „O! vrednicule de moarte! Oare au greşit împăraţii?” Andronic i-a răspuns: „În adevăr au greşit, căci de veţi voi să înţelegeţi, veţi cunoaşte că este mare păcat şi fărădelege a aduce jertfe diavolilor”. Iar judecătorul a zis către cel care îl bătea: „Întoarceţi-l şi împungeţi-l între coaste”. Şi Andronic îi grăia: „Înaintea ta sânt, chinuie-mi trupul cum voieşti”. Şi aceasta făcându-se, Andronic a zis: „S-a întărit în bătăi trupul meu”. Judecătorul a răspuns: „După puţin timp nu vei mai fi”. Andronic a răspuns: „Nu mă tem de îngrozirea ta. Cugetul meu este mai bun decât scornirile răutăţii tale, de aceea nu mă îngrijesc de chinuri”. Iar antipatul a zis către slujitori: „Puneţi fiare pe grumazul lui, ferecaţi-i picioarele şi să faceţi de strajă lângă el”. După un timp oarecare, Numerie Maxim Antipatul a venit iarăşi la judecată şi i-a supus pe creştini la întrebări. Mai întâi a silit pe Tarah, ca fiind cel mai bătrân, să jertfească idolilor, făgăduindu-i mare cinste. Iar după ce Tarah, nu numai că nu s-a supus, ci chiar răspundea cu asprime judecătorului, atunci judecătorul a poruncit ca să-i sfărîme gura cu pietre şi să-i zdrobească dinţii. Apoi a zis către slujitori: „Aduceţi foc şi întindeţi-i mâinile şi puneţi foc pe dânsele”. Tarah a zis: „Nu mă tem de focul tău vremelnic, ci mă tem ca nu cumva, învoindu-mă cu păgânătatea ta, să cad în focul cel nestins”. Şi când au pus foc pe mâinile lui, Maxim Antipatul i-a zis: „Iată, se ard cu foc mâinile tale. Pentru ce nu-ţi laşi nebunia ta şi nu jertfeşti zeilor?” Tarah a răspuns: „Cu asprimea ta vrei să mă aduci la această nebunie, încât să mă învoiesc cu dorinţa ta? Să ştii că, având ajutorul Dumnezeului meu, mă întăresc întru toate şi sunt gata la toate chinurile ce-mi pregăteşti”. După aceasta antipatul a poruncit să-l spânzure cu capul în jos şi să pună fum otrăvitor dedesubt; amestecând apoi oţet cu sare, să-l toarne în nările lui. Şi chinuind în multe chipuri pe Prov şi pe Andronic, bătându-i, arzându-i, strujindu-i cu fiare ascuţite şi presărându-le sare pe răni, dar nesporind nimic, a poruncit să-i pună în lanţuri până a doua zi. A doua zi Maxim Antipatul a zis către Dimitrie sutaşul: „Să chemi la mine pe necuraţii creştini”. Sutaşul i-a răspuns: „Iată, stau înaintea ta, stăpâne”. Antipatul a zis către Tarah: „Tot nu te-ai săturat de chinuri, de bătăi şi de lanţuri? Ascultă-mă, Tarahe, lasă-ţi credinţa ta care nu-ţi foloseşte la nimic şi jertfeşte zeilor prin care toate se ţin”. Tarah a răspuns: „Nu poate să fie neadevăr mai mare decât acesta, de vreme ce nu aceştia au putut să rânduiască lumea aceasta, căci lor le este gătit focul şi veşnicile munci şi nu numai lor, ci şi tuturor celor ce fac voia lor”. Antipatul a zis: „Dar nu încetezi nici acum, necuratule? Nu ştii că pentru cuvintele tale fără de ruşine îndată voi lua capul tău şi aşa mai curând vei sfîrşi cu chinurile?” Tarah a răspuns: „Aceasta am dorit de la început ca să se scurteze durerile mele cu moarte grabnică, iar acum lungeşte-mi chinurile ca să crească întru Domnul puterea credinţei mele”. Atunci antipatul a zis: „Vor pătimi cu tine şi prietenii tăi şi vor muri după lege”. Tarah a răspuns: „Vorbeşti nebunie, făgăduindu-ne nouă moarte: pentru că numai acei care fac răutăţi mor, iar noi cei ce nu ştim răul şi pătimim pentru Domnul nostru, aşteptăm ca de la Dânsul să luăm răsplată”. Antipatul a zis: „Blestematule şi necuratule! Ce fel de răsplată aşteptaţi, când vieţuiţi întru fărădelege?” Tarah i-a răspuns: „Nu se cade ţie, necredinciosule, să ştii ce fel de răsplătire ne-a pregătit nouă Domnul în ceruri, pentru care răbdăm furia mâniei tale”. Maxim a zis: „Dar grăieşti cu mine cu aşa îndrăzneală ca şi cum ai fi prietenul meu?” Iar Tarah a răspuns: „Nu sunt prietenul tău, dar fiind întărit de Dumnezeu am voie să grăiesc aşa şi nimeni nu poate să mă oprescă”. Şi Maxim a zis: „Îndrăzneala pe care o ai tu o voi dezrădăcina din tine, necuratule!” Tarah a răspuns: „Nimeni nu poate să ia această putere de la mine, nici tu, nici împăraţii tăi, nici tatăl vostru Satana”.
Maxim Antipatul a zis: „Legaţi-l, de vreme ce este nebun”. Tarah a răspuns: „De aş fi fost nebun, m-aş fi învoit cu păgânătatea ta”. Antipatul, legând pe sfânt, i-a zis: „Jertfeşte zeilor mai înainte, până ce nu te voi chinui după faptele tale”. Tarah a răspuns: „Fă ceea ce voieşti, necuratule!” Şi Maxim a zis: „Să nu socoteşti că te voi pierde deodată, ci neîncetat te voi chinui până te voi ucide, iar rămăşiţele trupului tău le voi da spre hrană fiarelor”. Atunci Tarah i-a spus: „Nu făgădui cu cuvintele, ci cu lucrul. Fă degrabă ceea ce voieşti să faci”. Iar Maxim i-a zis: „Socoteşti că după moartea ta nişte femei oarecare vor îngropa cu arome trupul tău?” Şi în continuare a spus: „De aceea am să am grijă ca să pierd cu desăvîrşire trupul tău”. Şi Tarah a răspuns: „Şi acum şi după moarte fă ce vrei cu trupul meu”. Maxim i-a zis din nou: „Jertfeşte mai întâi zeilor”. Iar Tarah i-a răspuns: „Nelegiuitule, ţi-am spus de atîtea ori că nu voi jertfi zeilor”. Atunci Maxim, judecătorul, a spus către slujitori: „Sfărmaţi-i faţa şi gura”. Şi făcându-se acestea, Tarah a grăit: „Faţa mea ai pierdut-o, iar sufletul mi l-ai înviat”. Judecătorul a zis: „Ticălosule, încetează cu vorbele tale cele deşarte şi jertfeşte zeilor, ca să te poţi izbăvi de chinurile acestea”. Tarah a răspuns: „Mă socoteşti că sunt nebun şi că, nădăjduind spre Domnul, nu voi putea petrece în cer? Tu vieţuieşti cu trupul o vreme, iar sufletul tău în veci ţi-l vei pierde”. Atunci antipatul a zis către slujitori: „Înroşiţi o ţeapă de fier şi puneţi-o în fălcile lui”. Răbdând şi aceasta, Tarah a zis: „Şi mai mari decât aceste chinuri de îmi vei face, nu vei îndupleca pe robul lui Dumnezeu să jertfească idolilor”. Apoi judecătorul a poruncit ca, aducând un brici, să-i fie tăiate urechile şi să-i fie jupuită pielea de pe cap şi să-i pună cărbuni aprinşi pe cap. Iar Tarah grăia: „Chiar de vei porunci să-mi jupoaie tot trupul, nu mă voi depărta de la Dumnezeul meu Care mă întăreşte ca să sufăr armele războiului tău”. Făcându-se toate acestea, antipatul a zis: „Ardeţi în foc alte ţepuşe şi le puneţi la subţiorile lui”. Şi Tarah, răbdând şi aceasta, grăia: „Să caute Domnul din ceruri şi să te judece pe tine”. Şi antipatul l-a întrebat: „Pe care domn chemi, blestematule”. Iar Tarah a răspuns: „Chem pe Domnul pe care tu nu-L ştii, pe Cel ce va răsplăti fiecăruia după faptele lui”. Iar antipatul a poruncit ca să fie pus sub strajă şi să fie adus altul la cercetare. Dimitrie sutaşul a zis: „Iată stăpâne, înaintea ta stă Prov”. Şi antipatul a grăit: „Te sfătuiesc pe tine, Prove, să iei seama să nu cazi în chinuri ca cel de mai înaintea ta, care a stat în a lui încăpăţînare şi s-a căit de aceasta; deci jertfeşte acuma zeilor ca să fii cinstit şi de noi şi de zei!” A răspuns Prov: „Gândul nostru este unul; cu o inimă slujim lui Dumnezeu, iar tu nu nădăjdui să auzi altceva de la noi, căci destule ai auzit şi ai văzut şi ştii că nu poţi să ne întorci pe noi de la Dumnezeu. Iată, înaintea ta stau astăzi, neînspăimântându-mă de cel cu care mă îngrozeşti. Deci ce aştepţi mai mult?” Antipatul a zis: „V-aţi sfătuit întru răutatea voastră să vă lepădaţi de zei”. Apoi a poruncit ca să-l lege şi să-l spânzure cu capul în jos, zicându-i: „Cruţă-ţi trupul mai înainte de a te chinui, pentru că vezi ce fel de chinuri sunt pregătite pentru tine”. Prov i-a răspuns: „Fă ce vrei, căci toate chinurile cele gătite pentru mine vor fi spre mângâierea sufletului meu”. Iar antipatul a zis către slujitori: „Ardeţi ţepile şi frigeţi-i coapsele lui ca să nu mai vorbească ca un nebun”. Iar Prov a grăit: „Pe cât de nebun mă socoteşti că sânt, pe atît de înţelept sunt în Legea Dumnezeului meu”. Antipatul iarăşi a zis către slujitori: „Ţepile cele arse în foc să le înfigeţi în spatele lui”. Iar Prov, răbdând, a grăit: „Să vadă Domnul din ceruri smerenia şi răbdarea mea”. După aceasta, judecătorul a poruncit să aducă zeilor jertfă de carne şi vin şi a zis: „Turnaţi-i pe gît vinul şi carnea să i-o băgaţi cu de-a sila în gura lui”. Şi când slujitorii făceau aceasta, Prov a zis: „Să caute Domnul dintru înălţimea scaunului Său şi să vadă sila aceasta şi să te judece pentru fapta ta”. Judecătorul a zis: „Multe ai răbdat, ticălosule, şi iată, acum ai primit jertfă”. A răspuns Prov: „N-ai făcut un lucru mare că m-ai silit. Domnul cunoaşte voia mea”. Iar Maxim judecătorul a zis: „Ai mâncat şi ai băut din cele jertfite zeilor”. Şi Prov a răspuns: „Ştie Domnul şi vede silnicia pe care o rabd”. Şi judecătorul a poruncit slugilor sale: „Împungeţi-i pulpele cu ţepuşe înroşite în foc”. Iar Prov i-a zis: „Nici focul, nici chinurile, nici tatăl tău, Satana, nu vor putea să-l înduplece pe robul lui Dumnezeu de la mărturisirea lui”. Antipatul a zis: „Înroşiţi în foc piroane ascuţite, ca să le bateţi în mâinile lui”.
Prov a grăit: „Mulţumesc Ţie, Doamne, că ai făcut ca şi mâinile mele să pătimească pentru numele Tău”. Antipatul a zis: „Pentru chinurile cele multe ţi-ai pierdut mintea”. A răspuns Prov: „Stăpânirea ta cea mare nu numai că te-a înnebunit, ci te-a şi orbit, pentru că nu ştii ce faci”. Antipatul a zis: „Neputinciosule cu trupul, îndrăzneşti a grăi unele ca acestea asupra mea, căci ţi-am lăsat ochii nevătămaţi?” Şi a poruncit să-i scoată ochii. Făcându-se şi aceasta, Prov a zis: „Deşi ochii trupului meu i-ai luat, însă ochii cei vii ai credinţei nu vei putea să-i iei niciodată”. Antipatul a zis: „După asemenea chinuri oare mai nădăjduieşti să rămâi viu? Sau aştepţi ca să te lăsăm să mori cu pace?” Prov i-a răspuns: „Pentru aceasta mă nevoiesc, ca să săvîrşesc mărturisirea cea bună şi întregă şi să fiu ucis de tine fără de milă”. Iar antipatul a zis către slujitori: „Luaţi-l, de aici, legaţi-l şi să fie păzit de străji, ca să nu vină la dânsul cineva din cunoscuţii lui şi să-l fericească pentru chinurile îndurate”. După aceasta antipatul a zis: „Aduceţi-mi-l înainte pe Andronic”. Sutaşul a răspuns: „Iată, stăpâne, înaintea ta stă Andronic”. Antipatul a zis către Andronic: „Jertfeşte zeilor ca să fii dezlegat din legături”. Şi Andronic a răspuns: „Să nu fie aceasta niciodată, o! judecătorule, ca să fac ceva împotriva Dumnezeului meu!”. Antipatul a zis: „Eşti îndrăcit, Andronic”. Iar Andronic i-a răspuns: „Dacă aş fi îndrăcit, eu m-aş fi învoit cu tine, dar mărturisind pe Domnul meu nu sunt îndrăcit, ci tu eşti îndrăcit şi orb, căci faci lucruri diavoleşti”. Antipatul a zis către slujitori: „Faceţi snopi de rogoz şi puneţi-i în ulei încins şi ardeţi-i pântecele”. Şi slujitorii, îndată, dezlegându-l pe Andronic şi întinzându-l la pământ, au pus o mulţime de rogoz în ulei încins şi l-au aprins pe pântecele lui”. Iar Andronic grăia: „Chiar de mă vei arde cu totul, nu mă vei birui, necuratule, pentru că Domnul meu căruia mă închin mă ajută”. Antipatul a zis: „Înfierbântaţi ţepuşe şi puneţi-le între degetele lui”. Andronic a zis: „Vrăjmaş al lui Dumnezeu şi nebunule! Eşti cu totul plin de scorniri diavoleşti. Vezi trupul meu topit de chinuri şi ţi se pare că mă tem de tine. Nu mă tem, căci am lângă mine pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. Antipatul a zis: „Nelegiuitule, nu ştii pe cine chemi. Căci acest om a fost chinuit de Pilat, iar muncile suferite de El au fost scrise”. Atunci Andronic a spus: „Să amuţeşti, necuratule, căci nu ţi se cade ţie să grăieşti rău de Dânsul”. Iar antipatul a răspuns: „Ce folos îţi este ţie că nădăjduieşti spre Omul Acela pe care îl numeşti Hristos?” Andronic i-a răspuns: „Cu adevărat am folos şi mare răsplătire şi pentru El rabd toate acestea”. Atunci antipatul a zis către slujitori: „Deschideţi-i gura şi puneţi-i în ea carne jertfită zeilor şi turnaţi vin”. Şi făcându-se acestea, Andronic a zis: „Doamne, Doamne, vezi nevoia ce rabd”. Antipatul i-a zis: „Până când vei pătimi în chinuri? Căci, iată, acum ai gustat jertfele zeilor noştri”. Iar Andronic i-a răspuns: „Să piară toţi cei ce se închină idolilor celor ciopliţi, şi tu şi împăraţii tăi!” Antipatul i-a răspuns: „O! nebunule, batjocoreşti pe împăraţii care au adus pace pentru mulţi ani?” Iar Andronic a răspuns: „Eu am blestemat pe pierzătorii şi băutorii de sânge, pe cei ce strică pacea, pe care Domnul cu braţul Său cel tare îi va tulbura şi-i va pierde”. Iar antipatul a zis către slujitori: „Puneţi un fier în gura lui şi sfărmaţi-i dinţii, apoi să-i tăiaţi limba lui cea hulitoare şi la urmă să i-o ardeţi cu foc, ca să se înveţe a nu mai huli pe împăraţi”. Şi slujitorii au făcut toate cele poruncite de judecător şi după aceasta l-au pus pe Andronic sub strajă. Până aici sunt pătimirile sfinţilor, cele scrise de notarii judecătorilor, care au scris chiar în vremea când sfinţii erau judecaţi şi chinuiţi. Iar celelalte pătimiri, precum şi moartea sfinţilor au fost scrise de trei bărbaţi dreptcredincioşi: Macarie, Felix şi Verie, care au fost de faţă la sfîrşitul sfinţilor mucenici şi au scris o carte pentru cei credincioşi, povestind cele ce urmează: „Numerie Maxim, antipatul Ciliciei, chemând pe Terentian, jertfitorul Ciliciei, i-a poruncit ca a doua zi să fie pregătită priveliştea în care urma ca mucenicii să fie daţi spre mâncare fiarelor. Şi a doua zi de dimineaţă bărbaţii şi femeile au ieşit să vadă acea privelişte care avea loc cam la o mie de paşi departe de cetate. Când s-a terminat pregătirea, Maxim Antipatul a mers să vadă, iar noi stam la un loc ascuns şi priveam cu frică. Mai întâi a dat pe alţi osândiţi să fie mâncaţi de fiare şi care erau o mulţime. Apoi Maxim a poruncit ostaşilor ca să-i aducă pe creştinii mucenici, Tarah, Prov şi Andronic. Iar ostaşii i-au silit pe oameni să-i aducă pe mucenici, pentru că ei nu puteau să umble din pricina rănilor celor multe. Iar noi, când i-am văzut pe ei mergând la acel cumplit chin, întorcându-ne feţele, am plâns. Apoi i-au aruncat pe sfinţi în mijlocul fiarelor şi văzând asemenea privelişte a intrat spaima în toţi şi au început a protesta împotriva lui Maxim care a judecat astfel. Şi mulţi au plecat de la priveliştea aceea vorbind rău de Maxim şi de cruzimea lui cea de fiară. Maxim, văzând acest lucru, a poruncit ostaşilor să-i însemne pe cei ce vorbeau rău despre el, ca mai pe urmă să cerceteze pricinile.
Apoi a poruncit ca să fie slobozite fiarele asupra mucenicilor şi pentru că ele nu s-au atins de dânşii, a poruncit să fie bătuţi toţi cei ce au rânduit priveliştea aceea, poruncindu-le ca să sloboadă alte fiare mai cumplite asupra mucenicilor. Şi a fost slobozit un urs, care în acea zi a ucis trei oameni. Şi când s-a apropiat de Andronic, ursul a început să-i lingă rănile. Iar Andronic îl întărâta pe urs ca să-l sfîşie, dar ursul se arăta blând. Atunci antipatul a poruncit purtătorilor de suliţă să-l ucidă pe urs. Iar Terentian, temându-se de Maxim Antipatul, se sârguia să dea drumul asupra mucenicilor unei leoaice care era trimisă din Antiohia de Irod. Şi dând drumul la leoaică, priveliştea a înfricoşat pe cei adunaţi acolo, pentru că leoaica, fugind încoace şi în colo, voia să scape. Dar, venind la mucenici, şi-a plecat genunchii şi s-a culcat înaintea lui Tarah, iar el, alungând-o cu mâna, o întărâta ca să-l mănânce, dar leoaica stătea lângă Tarah de parcă era o oaie blândă. Şi s-a făcut zgomot mare atunci pentru acea minune. Şi Maxim Antipatul, încruntându-se şi mâniindu-se cumplit, a poruncit slujitorilor săi s-o întărâte pe leoaică. Şi leoaica, răcnind tare, s-a dus la uşă şi a început să roadă uşa cu dinţii. Şi poporul, temându-se, a început a striga: „Deschideţi uşa că leoaica o va sfărîma”. Maxim, mâniindu-se, a chemat pe Terentian şi i-a poruncit să-i ucidă pe sfinţii mucenici şi el i-a împuns cu săbiile şi a tăiat în bucăţi pe Tarah, Prov şi Andronic. Aşa s-au sfîrşit aceşti sfinţi mucenici. Şi Maxim, plecând de acolo, a lăsat ostaşi să străjuiască trupurile mucenicilor, poruncind ca trupurile lor să fie amestecate cu trupurile necuraţilor, ca să nu fie recunoscute şi furate de creştini. Iar noi, văzând acestea, ne-am rugat Domnului ca să ne dea îndemânare să putem lua în taină trupurile lor. După aceasta, apropiindu-ne, am văzut pe străjeri cinând şi stând împrejurul focului aprins pentru straja nopţii şi, plecând genunchii, am rugat pe Domnul nostru Iisus Hristos să împlinească dorinţa noastră şi să ne trimită ajutor din cer pentru a putea lua trupurile sfinţilor mucenici. Şi îndată s-a cutremurat pământul de tunete şi fulgere şi de ploaie cu furtună. Noi iarăşi ne-am rugat şi, apropiindu-ne de trupuri, am găsit focul stins şi nu mai era acolo nici un ostaş, pentru că toţi fugiseră din pricina furtunii. Şi am ridicat mâinile spre cer şi l-am rugat pe Domnul să ne arate cu un semn adevărat care sunt moaştele sfinţilor mucenici, şi să le putem găsi pe cele adevărate în mulţimea de trupuri. Noaptea era foarte întunecoasă şi, deodată, trei luminări ca nişte stele s-au arătat deasupra moaştelor sfinţilor pe care, luîndu-le în taină, ne-am dus, călăuziţi de luminile cele cereşti care mergeau înaintea noastră şi cărora noi le-am urmat; am trecut de cealaltă parte a muntelui şi după aceea luminile cele cereşti nu s-au mai văzut. Găsind acolo o peşteră săpată în piatră, am pus trupurile sfinţilor acolo şi am întărit intrarea ca să nu fie aflată de cei necredincioşi. După aceasta am mers în cetate ca să aflăm ce se întîmplă şi i-am găsit pe străjeri ucişi de Maxim. Iar noi am mulţumit Domnului nostru Iisus Hristos care vieţuieşte în vecii vecilor. Noi: Macarie, Felix şi Verie, voim ca cealaltă vreme a vieţii noastre s-o petrecem cu dânşii, ca în acelaşi loc să fie îngropate trupurile noastre, iar sufletele noastre să se învrednicească a se sătura în cer de viaţa cea veşnică, împreună cu sfinţii pătimitori. Iar pe cei ce îi trimitem la voi cu această scrisoare, să-i primiţi întru frica Domnului nostru Iisus Hristos. Şi ne rugăm vouă să ne pomeniţi şi pe noi, ca să fie cu voi darul lui Dumnezeu. Amin. Scrisă de notarii judecătorilor, în vremea când sfinţii erau întrebaţi la judecată. Mai apoi manuscrisul s-a răscumpărat cu mare preţ de către credincioşi şi a fost transcris, după care, mai pe urmă a scris-o Sfântul Simeon Metafrast.

Vieţile Sfinţilor, octombrie