Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Areta din Pecerska (24 octombrie)

Este drept a mulţumi lui Dumnezeu, întotdeauna cu vrednicie, nu numai pentru întîmplările cele bune, ci şi pentru cele rele. Căci aceasta nu numai că înmulţeşte darul dreptului, precum i s-a făcut lui Iov, ci şi pe cel mai păcătos om îl preface în sfânt desăvârşit, precum s-a adeverit cu acest cuvios. Aşa mărturiseşte pentru el Fericitul Simion, care era el însuşi văzător. Era în mănăstirea Pecerska un monah cu numele Areta, de neam din cetatea Poloţk, care avea ascunsă multă bogăţie în chilia sa. Şi atît de mult era cuprins de zgârcenie, încât niciodată nu dădea vreun ban milostenie săracilor, nici pentru el nu cheltuia nimic. Într-o noapte, venind tîlharii, i-au furat toată averea lui. Atunci el, de mult necaz şi întristare, puţin a lipsit de nu şi-a pierdut singur viaţa şi a început a asupri pe cei nevinovaţi şi pe mulţi a chinuit fără dreptate. Fraţii îl rugau să înceteze cu toate acestea şi-l mângâiau, zicându-i: „Frate, îndreaptă-ţi spre Domnul grija ta şi El te va hrăni”. Însă el nu asculta nicidecum şi cu cuvinte aspre îi ocăra pe toţi.
După câteva zile s-a îmbolnăvit de o boală cumplită şi era aproape de moarte, când nici atunci nu înceta cârtirea şi hula. Dar iubitorul de oameni, Domnul, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, a arătat mila Sa spre dânsul. Căci, zăcând în boala aceea ca mort, nemaiputând vorbi, deodată în auzul tuturor, a început a striga cu glas mare: „Doamne, miluieşte-mă! Doamne, iartă-mă! Doamne greşit-am! căci a Ta este bogăţia, nu plâng eu pentru aceasta”. Şi după aceasta s-a sculat îndată din boală şi a spus fraţilor că pricina strigării sale a fost această arătare: „Am văzut, zicea el, venind la mine îngerii şi mulţimea diavolilor şi au început a mă cerceta pentru bogăţia mea cea câştigată necinstit. Diavolii ziceau că nu au lăudat pe Domnul pentru aceasta, ci au hulit şi de aceea este al nostru şi nouă ne va fi dat”. Iar îngerii ziceau către mine: „O, ticălosule de om! De ai fi mulţumit lui Dumnezeu pentru averea ta cea răpită, ţi s-ar fi socotit aceasta ca o milostenie, precum s-a socotit lui Iov. Căci de ar face cineva milostenie, mare este înaintea lui Dumnezeu, fiindcă al său bine îl face de bunăvoie. Dar averea jefuită aduce cu sine ispita diavolească, dacă omul nu poate răbda această pagubă, căci vrând diavolul să arunce pe om în hulă, îi face lui aceasta, iar mulţumitorul, de ar fi jefuit, dacă pe toate lui Dumnezeu le socoteşte, pentru aceasta este întocmai cu milostenia”. Acestea zicându-le îngerii către mine, eu am strigat: Doamne iartă-mă! Greşit-am, Doamne! A Ta este avuţia, nu plâng pentru aceasta! Şi atunci îndată au dispărut diavolii, iar îngerii s-au bucurat şi, socotindu-mi argintul cel furat în loc de milostenie, s-au dus”. Acestea auzindu-le fraţii, au preamărit pe Dumnezeu, Cel ce povăţuieşte la cale a pocăinţei pe cei ce greşesc şi le arată lor o putere ca aceasta. Iar fericitul Areta, fiind povăţuit de Dumnezeu, de atunci cu totul s-a schimbat spre bine, cu mintea şi cu obiceiul, încât toţi se mirau şi grăiau despre dânsul cu cuvintele Apostolului: „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo a prisosit darul. Căci pe acela care mai înainte nimeni nu putea să-l întoarcă de la hulă, acesta acum niciodată nu se mai abate la rău, lăudând, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu în toate zilele, cu cuvintele lui Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat, precum a voit Domnul aşa a făcut, fie numele Domnului binecuvântat”. La fel se căia cu osârdie şi de celelalte greşeli ale sale, dorind sărăcia cea nefăţarnică, ascultarea nu numai înaintea ochilor, apoi curăţia cea din afară şi cea dinlăuntru, nevoindu-se în rugăciune neîncetată, în post nemăsurat şi în alte bunătăţi trupeşti şi sufleteşti. Toate acestea i le-au adus lui fapta bună a mulţumirii, mai mult decât argintul şi aurul, îmbogăţindu-se în Dumnezeu cu fapte bune, la care apoi, după osteneli îndelungate, s-a mutat la veşnica odihnă şi a fost aşezat cu cinste într-o peşteră, unde prin nestricăciunea cea făcătoare de minuni a moaştelor sale mărturiseşte fericirea sa cea întocmai cu a milostivilor, cu care s-a miluit. Prin ale cărui sfinte rugăciuni, să dea Dumnezeu ca şi noi, vieţuind cu mulţumire, să fim fericiţi împreună cu dânsul întru împărăţia cerească şi dăm mulţumită lui Dumnezeu în Sfânta Treime, întru nesfârşiţii veci. Amin.

Vieţile Sfinţilor, octombrie