Pomenirea Cuviosului Vasile, împreună pătimitor şi pustnic cu Sfântul Procopie Decapolitul (28 februarie)

Acesta a trăit pe vremea lui Leon Isaurul, luptătorul de icoane.

El, lăsând lumea şi cele lumeşti, s-a făcut monah şi a petrecut în viaţa monahicească cu fapte bune, precum se cădea. Apoi, când cinstirea sfintelor icoane era lepădată, s-a împotrivit cu tărie luptătorilor de icoane. Pentru aceea, l-au prins şi l-au chinuit mult, însă nu s-a supus şi nu s-a învoit cu erezia lor, propovăduind adevărul până la moarte, având ajutor pe dumnezeiescul Procopie. Deci Sfântul Vasile a fost strujit, ca şi cuviosul Procopie, peste tot trupul şi pe grumaji, şi aruncat în temniţă, stând legat foarte multă vreme, până ce a pierit de pe pământ împăratul cel fără de lege. Murind tiranul acela, au fost eliberaţi Cuviosul Vasile şi Sfântul Procopie şi ceilalţi mărturisitori. Şi vieţuiau în aceleaşi pustniceşti osteneli ca şi mai înainte, aducând pe mulţi la dreapta-credinţă şi povăţuindu-i la viaţa cea îmbunătăţită. Apoi, după mulţi ani şi după viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, a venit fericitul său sfârşit şi s-a dus veselindu-se întru rugăciuni şi mulţumiri, la Dumnezeu, pe Care l-a iubit din tinereţe.

Viețile Sfinților, februarie