Pomenirea Sfântului Mucenic Simeon, Episcopul Ierusalimului, ruda Domnului, unul din cei şaptezeci de apostoli (27 aprilie)

Acest Sfânt Simeon, care era rudenie a Domnului nostru Iisus Hristos, a fost fiu al lui Cleopa, fratele Sfântului Iosif, logodnicul, pentru care vrednicii de credinţă, scriitorii vechi de istorie bisericească greacă, Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, Gheorghe Chedrin şi Nichifor al lui Calist Xantopol, cu un glas mărturisesc că Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, şi Cleopa au fost fraţi buni de tată şi de mamă, Iosif era frate mai mare, iar Cleopa mai mic. Acest Cleopa, după întoarcerea lui Iosif din Egipt a luat de soţie, de la fratele său Iosif, pe o fiică a lui Maria, care a născut pe acest Sfânt Simeon. Ajungând în vârstă şi auzind despre minunile Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Simeon a crezut Într-însul. Iar după patima cea de bunăvoie a Domnului şi după Înălţarea la cer, a fost numărat în ceata sfinţilor şaptezeci de apostoli întru bunavestire a lui Hristos, umblînd prin cetăţi şi prin sate, învăţînd şi făcând minuni; luminând popoarele cu lumina sfintei credinţe şi pierzând întunericul închinării idoleşti. Iar în acel timp Sfântul Iacov, fratele Domnului, fiul Sfântului Iosif logodnicul, ţinea scaunul arhieriei Ierusalimului, fiind întâiul episcop acolo; şi fiindcă mărturisea pe Hristos, necredincioşii evrei doborându-l de pe scaunul Bisericii, l-au ucis, lovindu-l în cap cu un lemn. După uciderea Sfântului Iacob, a sosit degrabă risipirea Ierusalimului prin Tit şi Vespasian, precum mai înainte a zis Domnul. Iar după risipire, s-au adunat ucenicii Domnului care erau între cei vii, împreună cu cei care după trup au fost rudenie lui Hristos Domnul, şi acest sfînt Simeon, fiul lui Cleopa, nepotul şi fiul de frate al lui Iosif şi rudenia Domnului l-au pus al doilea episcop al Ierusalimului – în locul Sfântului Iacov -, căci acum Ierusalimul, începuse iarăşi a fi locuit de oamenii cei ce rămăseseră. Iar Sfântul Simeon, fiind ca o biserică a Sfântului Duh, împodobea prin sine scaunul Ierusalimului, aducând pe cei rătăciţi la Hristos Dumnezeu. Apoi după mai mulţi ani, pe vremea împărăţiei lui Traian, a fost clevetit de zavistnicii eretici către Attic, antipatul Romei, pentru două pricini: întâi, fiindcă este cu neamul din casa lui David, iar al doilea că este creştin. În timpul acela era prigonire de la împăraţii Romei, asupra seminţiei lui David şi asupra celor ce credeau în Hristos. Şi erau cercetaţi cu dinadinsul pretutindeni, când se afla cineva din neamul lui David şi se pierdeau, ca nici urmă din acea seminţie împărătească să nu rămână între evrei, ci să stăpânească veşnic împăraţii Romei pământul iudeilor. Asemenea şi cei ce credeau în Hristos erau chinuiţi şi ucişi, pentru ca zeii păgâneşti să fie cinstiţi prin toată lumea. Deci, Sfântul Simeon, ca cel din Seminţia lui David şi ca cel ce credea în Hristos, fiind rudă cu El, a fost prins de păgâni, după porunca lui Attic antipatul. Fiind bătrân Sfântul Simeon, căci avea mai mult de o sută de ani, după multe chinuri, pe cruce fiind pironit, ca şi Hristos Domnul, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Notă – Prologul în 18 zile ale lunii Septembrie scrie astfel despre acest Sfânt Simeon: „Acela era fiul lui Iosif, logodnicul şi fratele lui Iacov. Dar mai vrednic lucru de credinţă este că, nu al lui Iosif a fost fiu, ci al lui Cleopa, fratele lui Iosif; iar lui Iosif i-a fost nepot, adică fecior de frate, precum de la cei mai sus zişi 188
scriitori vechi de istorii ai Bisericii greceşti, se dovedeşte aceasta. De unde se arată şi aceasta, că Simeon nu i-a fost frate bun lui Iacov, fratele Domnului şi fiul lui Iosif, ci văr. Iarăşi prologul, în patru zile ale lunii Ianuarie, scrie despre soborul Sfinţilor şaptezeci de Apostoli, şi în cuvântul sub numele Sfântului Dorotei, episcopul Tirului se scrie despre acest Sfânt Simeon aşa: „Cleopa sau Simeon este nepotul Domnului”. Dar acolo destul s-a arătat că altul a fost Cleopa şi altul Simeon. Cleopa a fost tatăl lui Simeon, iar Simeon fiul lui Cleopa; însă nu nepot al Domnului, ci rudenie, aşa ca şi cum ar fi fost văr din fraţi. În această lună şi zi, prologul a scris astfel: „Îndoită numire a cîştigat fericitul, pentru că se numea Simon şi nu Simeon”. Simon a fost fiu al lui Iosif şi frate bun al lui Iacov, fratele Domnului; iar Simeon, precum s-a zis, este fiul lui Cleopa şi văr din fraţi cu Iacov; după aceea era rudenie a Domnului, fiind şi numărat între cei şaptezeci de apostoli. Iar Simeon fiul lui Iosif, nicidecum nu se află între apostoli. Este scris de Sfântul Ioan Evanghelistul în cap. 7, stih 5, cum că „nici fraţii lui Hristos n-au crezut în El”. Iar fraţii aici, spune Sfântul Teofilact, sunt fiii lui Iosif, pe care Sfântul Evanghelist Matei în cap. 13, stih 56, anume îi pomeneşte: Iacov, Iosie, Simon şi Iuda. Ci şi aceasta este arătat, că mai pe urmă au crezut în El, Iuda, care se zice şi Tadeu, unul din cei doisprezece apostoli; apoi Iacov cel dintîi din cei şaptezeci şi Iosie asemenea din cei şaptezeci. Iar Simon se pare că n-a luat slujba apostoliei, ci mai înainte de împărţirea prin toată lumea a Sfinţilor Apostoli a trecut din cele de aici, adeverind Sfântul Apostol Pavel în întâia epistolă către Corinteni, în cap. 15, şi zicând: Mulţi sunt până acum, iar oarecare s-au şi mutat. Iar despre Sfântul Simeon al lui Cleopa şi rudenie a lui Hristos, ştiut este că a fost unul din cei şaptezeci de apostoli şi episcop al Ierusalimului, al doilea după vărul de frate al lui Iacov. Dar ceea ce se pare unora, că Cleopa murind fără fii, după legea de atunci, Iosif i-a luat femeia lui şi a făcut cu dânsa şase fii, patru feciori şi două fete, adică pe Maria care se numeşte fiica lui Cleopa şi pe Salomeea pe care o pomeneşte Teofilact în tîlcuirea cea de la Matei în cap. 13. De aceasta se cuvine a socoti cu dinadinsul, că Iosif a murit mai înainte de Cleopa, nu Cleopa mai înainte de Iosif. Deci, cum putea Iosif ca să aibă pe femeia lui Cleopa? Iar Iosif a murit mai înainte de Cleopa, este arătat de aici, că Cleopa după Învierea Domnului a fost şi a văzut pe Domnul în Emaus împreună cu Luca, de care S-a şi cunoscut Domnul în frângerea pâinilor. Cleopa, şi după Înălţarea Domnului şi după primirea Sfântului Duh, a fost viu şi s-a sfîrşit prin mucenicie. Iar Sfântul Iosif nici Patimile lui Hristos n-a apucat, ci încă mai înainte de Botezul Domnului, a trecut din viaţa aceasta. Deci, cum putea să fie aceasta, ca Iosif după moartea lui Cleopa să ia femeia sa şi să facă cu dânsa fii. Mai vrednic de crezare este aceasta, că nu Iosif a luat pe femeia lui Cleopa, ci Cleopa pe fiica lui Iosif a luat-o de soţie, de care lucru Gheorghe Chedrin zice aşa: „După cinci ani, Iosif s-a întors din Egipt în Nazaret, pe a cărui fiică Maria, Cleopa fratele lui Iosif, care era din doi părinţi, a luat-o de soţie şi dintr-însa a născut pe Simeon, care după Iacov, fratele Domnului, a fost episcop al Ierusalimului”. Iar ceea ce se zice de Maria lui Cleopa, cum că ar fi fost fiică lui Cleopa, aceasta nu este în Evanghelie; pentru că se scrie la Sfântul Evanghelist Ioan în cap. 19, stih 25: „Şi stătea lîngă Crucea lui Iisus, mama lui şi sora mamei lui, Maria a lui Cleopa”. Aici nu zice Sfântul Evanghelist Ioan, Maria fiica lui Cleopa, ci numai Maria lui Cleopa, iar nu fiica lui Iosif, pe care ca pe o soră o avea Preacurata Fecioară Maria, Maica lui Iisus. Căci după ce S-a logodit cu Iosif, S-a dus din Biserica Domnului în casa lui şi locuia cu Maria, fiica lui, fiind încă fecioară, ca soră cu soră, având locuinţă împreună. Deci, să se ştie, că aici Maria lui Cleopa, nu este fiica lui, ci femeia, care a născut pe acest Simeon rudenia Domnului, vărul de frate după trup, din pricina lui Iosif cel părut tată al lui Hristos, fratele lui Cleopa, tatăl lui Simeon.

Vieţile Sfinţilor, aprilie