Putem cumpăra literatură duhovnicească şi din librării?

Cel mai bine este să cumpărăm literatură duhovnicească din biserici, căci acolo cărţile sunt verificate. În librării putem întâlni şi cărţi periculoase. Era un om atât de îmbunătăţit, încât i se arăta Maica Domnului aievea, dar la un moment dat vedeniile au încetat. Omul s-a rugat Maicii Domnului şi a întrebat-o de ce nu i se mai arată. Ea i-a spus, de data aceasta în vis, că printre cărţile din biblioteca lui era şi una care o hulea, nerecunoscând că ar fi Maica Domnului.
În casele noastre se pot găsi tot felul de cărţi. Bine că există însă părinţi ca unul din Kiev, care merge la librărie şi întreabă: „Literatură pentru mine este?” şi cumpără toate cărţile eretice sau atee, după care le pune pe foc.
Am auzit că duhurile casei sunt bune, ne păzesc.
Am mers odată prin oraş cu diferite slujbe. Într-o casă m-a întâmpinat o femeie care mi-a spus: „V-am chemat fiindcă se întâmplă lucruri ciudate la mine în casă. Când mă culc, cineva îmi ia plapuma de pe mine, aprinde lumina. Eu verific prin casă, dar nu găsesc pe nimeni. Odată chiar am prins plapuma, dar am simţit ceva păros. Vecina mi-a sugerat să chem preotul”. În acea casă nu erau icoane, femeia nu purta cruce, nu mergea la biserică, nu postea şi nu se ruga. Am refuzat să sfinţesc casa, spunându-i că o să fac aceasta doar după ce va deveni creştină. Am spovedit-o, iar după asta am văzut un tablou care-l reprezenta pe Mefistofel cu coarne. Iată cine era stăpânul casei! Îngerul nu mai are loc dacă îl chemăm şi pe diavol.
Cineva mi-a dat Evanghelia apocrifă a lui Nicodim. Pot s-o citesc?
Biserica a recunoscut doar patru Evanghelii, pe care şi aşa le citim rar. Dar mai sunt şi apocrifele: Evangheliile nerecunoscute ale lui Nicodim, Toma, Iuda ş.a. În cele patru Evanghelii avem tot ce ne trebuie pentru mântuire. Când citeşte Evangheliile, omului i se poate părea că în ele e scris unul şi acelaşi lucru. Nu este aşa! Evangheliştii au scris în timpuri diferite. Aşa că citiţi Evangheliile canonice, căci ele sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Faţă de acestea trebuie să ne purtăm cu evlavie. Este de ajuns un cuvânt sau numele Domnului pentru ca puterile întunericului să fie alungate.
Unde putem păstra Evanghelia?
Sfânta Scriptură trebuie păstrată într-un colţ sfânt. Nu trebuie pusă pe scaun, pe pat sau pe fotoliu, acolo unde stăm noi. În biserică, Evanghelia stă pe Sfânta Masă şi este scoasă de acolo ţinându-se sus, fiindcă este Cuvântul Creatorului universului. De aceea atunci când se citeşte Evanghelia în biserică trebuie să fie linişte, căci vorbeşte Domnul!
Soţia mea a devenit foarte rea. Ce să fac?
Sfânta Scriptură spune că femeia bună este un dar de la Dumnezeu, iar cea rea este pedeapsă. Dacă soţia a devenit rea înseamnă că sufletul ei s-a înnegrit de răutate. Aceasta se întâmplă pentru că nu merge la biserică, nu se roagă şi nu se pocăieşte. Într-un astfel de suflet nu există Dumnezeu şi atunci se sălăşluiesc demonii… Soţia dumneavoastră trebuie adusă la credinţă. Să vă rugaţi pentru ea!
Se spune că dacă vorbeşti tot timpul despre ceva rău, de exemplu despre război, atunci aceste cuvinte se materializează. Aşa este?
Dacă omul se gândeşte tot timpul la sinucidere, atunci demonii nu-1 vor lăsa în pace. Ei îi vor aminti mereu despre aceasta. Dar dacă sfârşeşte viaţa prin sinucidere, omul nu omoară sufletul, ci un trup sănătos. Sufletul va fi cel care va pătimi atunci.
Dacă omul se gândeşte tot timpul la război, la rău, atunci aceasta i se va întâmpla. Sfinţii Părinţi spun că despre diavol sau despre rău nu trebuie să vorbim niciodată. Trebuie să ne purtăm ca şi cum nici n-ar exista şi să vorbim numai despre bine. Atunci sufletul se va simţi altfel, se va vindeca, iar duhurile rele nu îl vor mai ataca.
Un tânăr ortodox făcea armata într-o zonă de război periculoasă şi s-a întâmplat să omoare mai mulţi oameni. Este păcat că a făcut aceasta? Ce să facă într-un astfel de caz?
El nu s-a dus acolo de bunăvoie, de aceea nu săvârşeşte un păcat. Când va veni acasă, va trebui să se spovedească şi să spună că a ucis oameni în război. în Vechiul Testament se spune: „Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ” (Facere 4,10). Sângele vărsat trebuie spălat prin pocăinţă.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-au întâmplat de toate. Apărându-şi ţara, părinţii şi copiii, soldaţii au trebuit să-i omoare pe duşmani, care erau oameni ca şi ei. În Sfânta Scriptură se spune: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-1 pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13). Dar după război oamenii mergeau la biserică şi se spovedeau, fiindcă omorâseră totuşi nişte semeni. Războaiele se produc atunci când în societate se acumulează energie negativă şi această energie distruge omenirea.
Aşa că acel tânăr, dacă este ortodox, să vină la biserică şi să se pocăiască. Războiul nu depinde de el. El trebuie să îndeplinească ordinele. Păcatul uciderii este al celor care au organizat acest război.
Când am vrut să-mi cumpăr o icoană a Maicii Domnului, mult timp nu m-am putut hotărî. Cum să alegem o icoană?
Fiecărui om i se descoperă icoana sa. El o simte. Mă aflam în Prokopievsk, în Siberia. Biserica din localitate avea hramul Acoperământul Maicii Domnului. Când m-am întors din armată am vrut să merg pe la locurile sfinte din Rusia şi Ucraina (Lavrele Sfânta Treime, Poceaev, Pecerska), dar am aflat că mănăstirile erau închise din ordinul lui Hruşciov. Atunci au fost închise mai mult de zece mii de mănăstiri şi biserici. Mama mi-a spus să nu merg, că e periculos. În curând am văzut-o în vis pe Maica Domnului: eu stăteam în genunchi, iar ea îmi acoperea capul cu Acoperământul său. M-am trezit şi, de bucurie, i-am spus imediat mamei ce vis am avut. Ea a înţeles că Maica Domnului mă va păzi şi m-a lăsat să merg în pelerinaj. Maica Domnului m-a păzit peste tot şi în toată vremea. De atunci am iubit icoana Acoperământul Maicii Domnului.
Este adevărat că în timpul unei şedinţe de spiritism poţi chema un spirit?
Poţi chema un spirit. Mulţi din neştiinţă se ocupă cu asta: cheamă sufletele scriitorilor vestiţi (Lev Tolstoi, Puşkin), numai că nu vin sufletele acelor oameni, ci demonii. Spiritiştii încep să-1 întrebe pe duh despre viitor sau despre trecut. Cel care se ocupă cu spiritismul se dedă diavolului de bunăvoie. Unora li se pare că nu e nimic periculos în această activitate, fiindcă atunci când întreabă despre cum ar putea ajuta o rudă care a murit, li se răspunde: „Trebuie să dai pomelnic la Sfânta Liturghie, să faci parastase, să dai de pomană, să citeşti Psaltirea…”. Atunci poate părea că nu este nimic rău în spiritism, numai că omul care face aceasta nu-I cere ajutorul Creatorului, ci diavolului, devenind astfel ascultător al acestuia. Mulţi dintre cei care fac spiritism sfârşesc prin a se sinucide, fiindcă se golesc de har…
Cunosc o preoteasă care a făcut facultatea la Moscova şi, printre colegele ei, erau fete care se ocupau cu spiritismul. Acestora li se părea curios de ce preoteasa nu se distra cu ele şi au chemat-o la o şedinţă. Preoteasa şi-a întrebat duhovnicul ce să facă şi a fost sfătuită să meargă, dar i s-a spus şi ce să zică acolo. Fetele s-au adunat în apartamentul unde aveau loc şedinţele şi preoteasa, dezbrăcându-şi paltonul, a spus: „Diavole, în numele Domnului nostru Iisus Hristos îţi interzic să spui despre mine…”. După ce au băut un ceai, au chemat un spirit şi au început să-i pună întrebări: cum o cheamă pe preoteasă şi câţi ani are -acesta a răspuns corect; care este numele de familie -a fost spus alt nume. Atunci fetele au zis: „Minţi, are alt nume de familie!” De fapt, demonul nu minţise, ci spusese numele de familie al tatălui natural, căci ea purta numele tatălui vitreg. Când au întrebat spiritul cu ce se ocupă ea când e singură (fetele nu ştiau că este credincioasă), spiritul a spus că îi este interzis să vorbească despre asta, Dumnezeu nu-i dă voie.
În Moscova este un om care s-a ocupat cu spiritismul şi care a încercat să cheme sufletul lui Hristos. El l-a chemat, dar l-a trăsnit un fulger şi omul a căzut la pământ, pierzându-şi cunoştinţa. Când s-a trezit era într-un spital de psihiatrie. După ce şi-a revenit a mers la biserică, s-a pocăit pentru păcatul pe care-l făcuse şi acum merge tot timpul la o biserică închinată Maicii Domnului.
Ne putem închina dacă trecem pe lângă o biserică devastată sau distrusă parţial?
Dacă în acea biserică s-au săvârşit slujbe, iar acolo este cale ferată acum, îngerul păzitor al Sfintei Mese va păzi locul acela până la a Doua Venire a Domnului. Aceasta pentru că acolo s-a săvârşit Jertfa cea fără de sânge a Euharistiei.
Ne putem atinge oare de cele sfinte după ce am avut vise desfrânate şi acest păcat nu ne-a fost încă iertat?
Sfinţii Părinţi spun că omul are astfel de vise deoarece s-a mândrit cu ceva sau s-a certat cu cineva. De aceea, harul Domnului pleacă de la el, iar demonul vine şi-i ispiteşte sufletul. Sau poate că omul acela a mâncat multe dulciuri, a dormit mult, a muncit puţin, iar în timpul zilei a făcut ceva care i-a murdărit sufletul şi în somn i s-a făcut şi trupul necurat…
Dacă am avut un astfel de vis trebuie să ne pocăim numaidecât, să ne stropim cu apă sfinţită şi să citim rugăciunea pentru necurăţie. Abia după aceea ne putem atinge de cele sfinte.
Este păcat să faci operaţie estetică?

Mulţi artişti îşi întind pielea pentru a nu mai avea riduri, însă aceasta este împotriva voii lui Dumnezeu. Omul trebuie să fie aşa cum este de la Dumnezeu. Trebuie să ne înfrumuseţăm sufletul, nu trupul. Atunci când omul are o viaţă sfântă, pe faţa lui se vede o pecete de bucurie, lumina împărăţiei lui Hristos. Aceia dintre dumneavoastră care au fost în pelerinaj la mănăstiri şi au văzut monahi evlavioşi ştiu că şi cei bătrâni au faţa calmă, senină, plină de har. Parcă nu ai mai pleca de lângă ei. Ai vrea să vorbeşti cu ei toată ziua, căci cel mai important pentru noi este sufletul. Când acesta e bun, şi trupul se înnoieşte.
Trebuie să mergem la alegeri? Dacă da, pe cine să alegem?
Acum ceva timp ne-a sunat cineva de la un ziar local şi ne-a întrebat ce credem despre alegeri şi cum ar trebui să fie un deputat. Am răspuns astfel: „Atunci când sufletul părăseşte trupul, acesta începe să se răcească, să se mortifice. Statul este ca un fel de trup, iar Biserica este sufletul lui. în 1918, când sufletul a fost desprins de trup, statul s-a „răcit” şi a început să se descompună. Pentru a învia, statul trebuie unit cu sufletul său. El va deveni viu, viabil, atunci când Parlamentul şi depu-taţii vor fi credincioşi şi vor crede în valorile creştine. Cum este poporul, la fel este şi conducătorul. Chiar dacă Hristos ar veni să conducă Rusia acum, poporul needucat în duh religios ar striga: „Răstigneşte-L!”
E adevărat că păstrăm în memorie tot ce am trăit?
Tot ce vedem şi auzim se înregistrează pentru veşnicie în sufletul nostru. Creierul este un instrument, iar informaţia se păstrează în conştiinţa sufletului nostru, care o primeşte prin intermediul trupului. Să nc gândim, spre exemplu, la cel care cântă la un instrument oarecare. Dacă desfacem instrumentul în părţile lui componente, nu vom găsi acolo nicio notă muzicală. Creierul este şi el tot un instrument prin care se manifestă sufletul.
Cine are dreptul să picteze icoane?
Icoanele pot fi pictate doar de un creştin-ortodox care merge la slujbe, se spovedeşte, se împărtăşeşte şi posteşte. Poţi picta o icoană doar dacă posteşti. Pictorul iconar trebuie să aibă sufletul curat pentru ca şi imaginea din icoană să fie curată. Cel mai important la icoane este realizarea lor în conformitate cu regulile canonice. Nici măcar cei mai mari pictori nu au dreptul să-şi introducă „eul” în icoanele pe care Ie realizează. Iconarii vestiţi erau smeriţi şi copiau icoanele, pentru ca diavolul să nu-i ispitească prin mândrie: „Dar dacă icoana ta va fi peste un timp mai de preţ decât cele ale lui Rubliov?!” Omul care are păcatul mândriei va picta şinele său în icoană, ceea ce nu este permis. O astfel de icoană nu va fi păstrată prin harul lui Dumnezeu.
Poate un creştin-ortodox să cânte opere clasice în faţa publicului spectator?
Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au studiat, la timpul lor, în şcoli păgâne, fiindcă altele nu existau. Dar ei iubeau Biserica-Ma-mă, deoarece toate cunoştinţele pe care le-au acumulat le-au folosit spre binele şi mântuirea oamenilor. Pentru a-şi forma vocea, un creştin-ortodox poate face ore de muzică liniară, dar trebuie după aceea să-L slăvească pe Domnul prin aptitudinile sale.
Cum trebuie să iubim animalele?
În Sfânta Scriptură este scris: „Cel drept are milă de vite” (Pilde 12, 10). Nu se spune că trebuie să iubim animalele, ci să avem milă de ele. Animalele trebuie hrănite, adăpostite. Mulţi însă au câini sau pisici şi se ocupă mai mult de aceştia decât de aproapele lor. Domnul ne-a dat porunca să ne iubim unii pe alţii, dar se întâmplă să iubim mai mult animalele decât pe oameni, care sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu. Oamenii de ştiinţă au observat că cei care iubesc foarte mult animalele nu prea iubesc oamenii, fiindcă sentimentele le sunt aţintite asupra celor dintâi. Aceasta este o încălcare a poruncii Domnului!
Vă voi povesti câteva întâmplări despre relaţia cu animalele.
Sunt şi foarte mulţi oameni care bat vacile sau caii. De cele mai multe ori caii sunt înjuraţi ca să lucreze. Din păcate, aşa s-au obişnuit şi mulţi de prin părţile noastre. Trebuie să vină şeful şi să-i înjure ca să lucreze. Iată cât de mult am decăzut! Asta se întâmplă din cauza păcatelor. Iar din pricina noastră pătimesc şi bietele animale.
Animalele au suflet?
Da, au suflet, dar unul iraţional, care se află în sângele lor. Când Adam şi Eva trăiau în Eden, toate animalele trăiau în armonie cu omul, fiindcă nu intrase încă păcatul în lume. Domnul a creat animalele şi oamenii, iar hrana tuturor erau plantele. în rai nimeni nu mânca pe nimeni. După căderea în păcat a primi lor oameni şi natura pătimeşte. Animalele aşteaptă ca omul să se îndrepte şi să trăiască în sfinţenie…
Ştiţi că de sfinţi se apropiau fără frică urşii, elanil, leii, tigrii, elefanţii… Asta se întâmpla întrucât animalele simţeau că omul acela era robul Domnului şi trăia ca un sfânt. Păcătoşii au introdus necurăţia lor în lume. Câţi peşti nu mănâncă alţi peşti? Şi animalele la fel. Păcatul omului a intrat în natură. Lumea animalii şi plantele au şi ele diverse boli, mor, suferă de pe urma inundaţiilor, a cutremurelor, a furtunilor…
Putem uda florile de cameră cu apă sfinţită?
Pentru aceasta avem apă normală. Apa sfinţită este pentru sfinţirea locuinţei, a hainelor şi a trupului. Ţin minte că, atunci când locuiam în oraşul Aleisk, aveam bordeie. Vecina noastră s-a uitat într-o sticlă cu agheasmă şi a văzut că are depuneri. Nu a vrut s-o mai bea şi a turnat-o într-un colţ al bordeiului, ca să nu o calce cineva. După aceea, femeia a văzut în vis că din acel colţ a răsărit un pom care a rodit multe fructe. Domnul i-a arătat ce răsplată îi aşteaptă pe cei care păstrează cu evlavie cele sfinte.
Cum trebuie să ne rugăm ca să nu mai avem şobolani?
Există un Molitfelnic vechi, al lui Petru Movilă, unde sunt rugăciuni speciale către Sfântul Mucenic Trifon. Trebuie să slujeşti o Liturghie în cinstea aces-tui sfânt şi să aprinzi o candelă în faţa icoanei lui. Uleiul de la candelă trebuie luat acasă şi unşi pereţii cu el. Şobolanii vor pleca atunci.
În 1970 am fost chemat să sfinţesc o casă în care erau foarte mulţi şobolani. Era seară. Am sfinţit casa şi am uns pereţii cu ulei sfinţit. Pe pereţi erau multe straturi de tapet, iar între tapet şi perete umblau şoa-reci, astfel încât noaptea nici nu puteai dormi. Dimi-neaţă am plecat, iar peste câteva zile, când am întâl-nit-o pe stăpâna casei, mi-a spus că nu mai are şoa-reci. La rugăciunile Sfântului Trifon aceştia au fugit din casă.
Dacă îmi taie calea o pisică neagră înseamnă că îmi va merge rău? De ce?
Deoarece credem în asta. Atunci când cineva îi cerea ajutorul, Domnul îl întreba: „Crezi că pot face asta? Fie după credinţa ta!”
Deşi în Rusia s-au împlinit 1000 de ani de la încreştinare, duhul superstiţiei şi al păgânătăţii a rămas viu. Oamenii mai cred că dacă sughiţă înseamnă că cineva vorbeşte despre ei; dacă au strănutat – au spus adevărul; dacă le ţiuie urechea – vor primi o veste; dacă îi mănâncă nasul – vor bea; dacă îi mănâncă în palmă – primesc bani; dacă le taie calea o pisică – le va merge rău; dacă au scăpat lingura – va veni o femeie, iar dacă au scăpat cuţitul – va veni un bărbat… Şi tot felul de alte superstiţii. Fiecărui lucru firesc îi atribuie o semnificaţie magică.
A venit la mine o fată şi mi-a spus: „Părinte, spuneţi că nu trebuie să credem în horoscop, dar să ştiţi că acesta spune adevărul! La mine au venit nişte ţigani şi mi-au vândut bijuterii din aur care, ulterior, s-au dovedit a fi false. După aceea am citit în horoscop că în acea zi pot avea neplăceri cu aurul”. Iată cum a prins-o diavolul în plasă! Apoi s-a abonat special la ziar, ca să citească horoscopul. Altă dată a citit că ttl buie să fie atentă cu documentele. A mers în audienţi la o întreprindere în acea zi, iar o femeie de acolo i-a luat din greşeală dosarul cu documente. A căutat dosarul mai mult de o oră şi bine că femeia aceea îl lăsase la poartă după ce a văzut că nu este al ei! Multe i s-au întâmplat de felul acesta. După aceea nu se mai putea abţine din a citi horoscopul. Atunci când omul cere ajutorul vreunei babe în loc să vină la Domnul, se întâmplă ca baba, deşi nu ştie nimic, să-l ajute. De ce? Omul crede în ce spune baba şi primeşte ajutor conform credinţei lui. Astfel, omul se prinde în plasa diavolului, iar după aceea nu mai ştie cum să se elibereze din ea.

Convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), Îndrumar creştin pentru vremurile de azi